Săptămâna aceasta are loc Micul Picnic ShortsUP
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-aceasta-are-loc-micul-picnic-shortsup/

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:30, iubitorii de filme scurte au ocazia să participe la Micul Picnic ShortsUP.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2020

Evenimentul strângea în ultimii ani mii de spectatori în Grădina Botanică din București sau la Domeniul Mogoșoaia. Anul acesta organizatorii au decis să restrângă evenimentul: ”Nu am avut resursele și capacitatea să organizăm o ediție Marele Picnic în aer liber, în condițiile de nesiguranță și incertitudine în care ne aflăm. Așa că am revenit la ce contează de fapt la un picnic cinematografic: selecția ShortsUP de scurtmetraje și prieteni alături, pe o pătură de picnic”, declară Sabina Baciu, manager proiect. 

Cum poți participa la Micul Picnic

Micul Picnic poate fi vizionat online pe platforma TIFF Unlimited – biletul costă 15 lei (3$+TVA) și permite accesul la streaming online pe orice tip de ecran: telefon mobil, laptop sau smart TV. Astfel, spectatorii pot duce ecranul de proiecție în parc, la piscină, pe balcon, în pădure, pe canapea sau în fața blocului. 

De asemenea, vor avea loc proiecții gratuite, în aer liber, la locațiile partenere Birra Moretti din Cluj-NapocaFORM Cafe (Victor Deleu 1), Che Guevara (Piața Unirii 10), Napoca 15 (Str. Napoca 15), CraiovaAlt 12 (Strada Aries 17), Toska (Strada Olteț 25) și Iași Cinema Bistro (Strada Alexandru Lăpușneanu 11), Acaju (Strada Fătu 2). 

ShortsUP Audience Award

Ca în fiecare an, toate filmele din selecția ShortsUP concurează pentru Premiul Publicului. Votul are loc online, pe www.shortsup.ro/competitie iar publicul este invitat să voteze până duminică seară filmul preferat. Premiul este 500 de euro și constituie un real sprijin pentru regizori și producători în această perioadă dificilă pentru mediul cultural. 

Cum te pregătești de Micul Picnic ShortsUP?

Dacă te-ai hotărât să organizezi propriul tău picnic în natură, nu uita de pătură, gustări și dezinfectant. Dacă vei merge într-un parc public, cel mai bine ia cu tine și masca și păstrează distanța față de celelalte grupuri. În plus, un mic picnic se organizează cel mai bine în grup mic, de maxim patru persoane. Organizezi o proiecție în curte? Dacă ai și proiector nu îți mai trebuie decât să te relaxezi și cum se lasă întunericul, de la 21:30, să pornești streaming-ul pe TIFF Unlimited. Iar dacă te simți ce mai bine în propriul cuib, așază-te confortabil pe canapea și fă parte din Micul Picnic. Dacă ești din Cluj, Iași sau Craiova poți alege să participi la o proiecție în aer liber – atâta timp cât respecți regulile impuse de organizatori, ca toată lumea să fie în siguranță.

Marele Picnic este ediția de vară ShortsUP, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte cinematografice independente din România. Evenimentul și-a făcut o tradiție din a strânge, vară de vară, iubitori ai cinema-ului și ai artelor conexe filmului. Anul acesta Marele Picnic devine Micul Picnic  – o ediție mai mică, online, pentru toate categoriile și genurile de public

Un eveniment online găzduit de platforma TIFF Unlimited

Biletele s-au pus în vânzare aici.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.