Săptămâna „letală”, în august la TNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-letala-in-august-la-tnt/

Prima săptămână a lunii august stă, la TNT, sub semnul acţiunii. Actorii Mel Gibson şi Danny Glover sunt protagoniştii celor patru lungmetraje din seria „Armă mortală/ Lethal Weapon”, care vor fi difuzate în perioada 2 – 8 august, în fiecare seară.

Un articol de Liliana Matei|15 iulie 2021

Regizate de regretatul Richard Donner, filmele prezintă, cu umor și numeroase cascadorii, rezolvarea unor cazuri importante – de la prinderea unor traficanți de droguri și a unor polițiști corupți la urmărirea unor diplomați și agenți străini care iau parte la activități ilegale.

Mel Gibson este Martin Riggs, un polițist nonconformist, care nu se teme de pericol. Danny Glover joacă rolul Roger Murtaugh, agent cu experiență, aproape pensionat, care urmează procedurile ca la carte.

În „Armă mortală” (1987), ei devin parteneri și se văd nevoiți să lase deoparte neînțelegerile pentru a putea prinde o bandă de traficanți de droguri.

Filmul, cu succes important la public, a fost nominalizat la categoria „cel mai bun sunet” a premiilor Oscar.

Pentru „Armă mortală 2” (1989), protagoniștilor li se alătură Joe Pesci. El joacă rolul unui martor cheie într-un proces împotriva unor mafioți. Riggs și Murtaugh trebuie să îl protejeze în timp ce sunt pe urmele unor diplimați sud-africani care se folosesc de imunitate pentru a se angaja în activități infracționale.

„Armă mortală 3” (1992) are în prim-plan polițiștii corupți. Cei doi parteneri urmăresc un fost ofițer LAPD care se folosește de cunoștințele despre procedurile poliției pentru a fura și vinde către bande locale arme și muniție confiscate.

Rene Russo își face acum debutul în serie, ea jucând rolul Lorna Cole, sergent și iubită a lui Riggs.

Crizele personale și vârsta își pun amprenta pe cei doi polițiști în al patrulea film din franciză, lansat în 1997. Ei se confruntă cu agenți chinezi periculoși care încearcă să își elibereze din închisoare foștii lideri și să îi readucă în țară. Distribuției se alătură, între alții, Chris Rock și Jet Li.

WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular dintr-o gamă diversă de povestitori și jurnaliști talentați, către audiențe globale, prin brandurile sale, inclusiv: HBO, HBO Now, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. Organizația include, de asemenea, suita Xandr de soluții avansate de publicitate concepute pentru a ajuta la îmbunătățirea publicității pentru mărci, editori și consumatori.

WarnerMedia face parte din AT&T Inc. (NYSE: T).

Foto: Lethal Weapon, 1998 © TNT

 

 

 

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.