„ŞASE DIN 49” la Teatrul Național de Televiziune
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-din-49-la-teatrul-national-de-televiziune/

Miercuri, 25 martie, de la ora 20: 00, TVR 3 difuzează înregistrarea spectacolului „ŞASE DIN 49” de György Spiró, regizat de Alexandru Maftei, în cadrul programului Teatrul Naţional de Televiziune.

Un articol de Liliana Matei|25 martie 2020

Ce li se poate întâmpla unor oameni simpli atunci când sunt puși în fața unui bilet câștigător la loto? Mai ales dacă biletul valorează 10 miloane de euro? Cei doi, soț și soție și părinți a doi copii adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă până la frica paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relației lor ies încet încet la iveală într-o cavalcadă când comică, când tragicomică. Totul culminează cu un gest extrem.

„Obișnuiți cu un trai modest, populat de griji materiale, de chibzuință stresantă și de neputința satisfacerii unor mici capricii, ivite printre nevoile și dorințele lor sau ale copiilor, cei doi îmbogățițipeste noapte visează acum cu temei la vile, limuzine și helicoptere, la vacanțele miliardarilor de cartonde la noi și de aiurea, fapt care transformă satisfacția lor într-o bucurie explozivă, contagioasă, halucinantă. Încet, încet, mai întâi sub for ma îndoielilor, apoi a temerilor alimentate de culturaunor thriller-uri mereu prezente pe micile ecrane sau de jafurile și crimele din programele de știri senzaționale,posesorii lozului câștigător se lasă cuprinși de o frică paranoică și descoperă drept unică salvare din coșmarul acestor tragice perspective însăși distrugerea peticului de hârtie menit să le transforme destinul din rădăcini sau să pună capăt vieții lor cea de toate zilele. E momentul plin de suspans, când sub pâlpâirile chibritului aprins cu o dramatică sfială, toate iluziile vor fi topite ca într-un incendiu sinucigaș, devenind cenușă. Chiar dacă, în cele din urmă, câștigătorii lozului de aurnu se aleg decât cu o experiență demnă de a deveni… spectacol, noi, cei din public, devenim adevărații câștigători la un fictiv 6 din 49 (…)”, comenta Ion Parhon în Scrisul românesc.

„ŞASE DIN 49” de György Spiró, Teatrul de Artă Bucureşti

Traducerea: Zeno Fodor

Distribuţia:

FEMEIA – Dana Voicu

BĂRBATUL – Liviu Cheloiu

Regia şi scenografia: Alexandru Maftei

Echipa TVR

Director de imagine: Bogdan Marincov

Regia TV: Gini Ignat

Producător: Sînziana Miloşoiu

Producător delegat: Dana Andriescu

Redactor: George Mladen

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.