Şase filme europene concurează pentru trofeul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-filme-europene-concureaza-pentru-trofeul-ceau-cinema/

Şase filme din Austria, Croaţia, Polonia, Rusia, Serbia şi Ucraina concurează în acest an pentru Marele Premiu şi Premiul Publicului la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|21 iunie 2016

Debuturi sau filme ale unor autori consacraţi, cele şase titluri noi oferă o privire asupra diversităţii şi calităţii cinematografiei de autor central şi est-europene. Ajunsă în acest an la a doua ediţie, competiţia Ceau, Cinema! propune atât descoperiri, cât şi filme care au avut nominalizări sau premii la mari festivaluri precum cele de la Cannes, Karlovy Vary, Sarajevo, Toronto, Salonic, Varşovia sau Tallinn.

Din Austria vine cel de-al doilea film al regizorului şi muzicianului Peter Brunner, unul din tinerele talente ale cinematografiei austriece. Câştigător al Premiului Special al Juriului la Karlovy Vary în 2015, „Cei care cad au aripi” („Those Who Fall Have Wings”) este un film poetic şi senzorial despre o adolescentă cu o sensibilitate aparte care începe să ia contact cu greutăţile existenţei.

„Cei care cad au aripi”

„Cei care cad au aripi”

Bine primit la festivalurile de la Gdynia, Roma sau Glasgow, „Soră-mea” („These Daughters of Mine”), al doilea film al regizoarei poloneze Kinga Debska, are în distribuţie câţiva dintre cei mai cunoscuţi actori polonezi ai momentului. Un film cu un subiect universal și emoționant: încercarea a două surori de a face faţă ideii că părinţii lor se apropie de sfârşitul vieţii.

Cel de-al doilea film din competiţie regizat de o femeie este „Cântarea Cântărilor” („Song of Songs”), al treilea lungmetraj al cineastei ucrainene Eva Neymann, stabilită în Germania. Proiectat în festivaluri precum cele de la Karlovy Vary, Toronto sau Salonic şi lăudat pentru stilul său îndrăzneţ şi neconvenţional, „Cântarea cântărilor” spune povestea unei fete şi a unui băiat care fac o pasiune tăcută unul pentru celălalt, într-o comunitate evreiască la începutul secolului 20.

„Cântarea Cântărilor”

„Cântarea Cântărilor”

Prezentat în 2015 în proiecţie specială la Cannes, unde a fost nominalizat pentru Camera d’Or, şi în competiţia de la Sarajevo, „Panama” este debutul tânărului regizor sârb Pavle Vuckovic. Un film extrem de actual, pulsând de viaţă şi pasiune, despre obsesia mistuitoare a unui tânăr pentru o fată atrăgătoare şi misterioasă.

Din Rusia vine o proaspătă şi revigorantă descoperire, „Front rece” („Cold Front”), debutul în regie al unui fost influent critic de film, Roman Volobuev. Un thriller sentimental, în care relaţia unui cuplu plictisit – şi retras pentru vacanţa de iarnă într-o casă izolată la malul mării, în nordul Franţei – este pusă la încercare de apariţia unei rusoaice frumoase, cu intenţii nu foarte clare.

Prezent în festivalurile de la Varşovia, Belgrad sau Sofia, „Viaţa e o

Viaţa e o trompetă”

Viaţa e o trompetă”

trompetă” („Life is a Trumpet”) este al treilea lungmetraj al lui Antonio Nuic, cunoscut regizor croat născut în Bosnia. Deopotrivă emoţionant şi plin de umor, „Viaţa e o trompetă” este o reconfortantă dramedie despre problemele şi relaţiile complicate dintr-o familie contemporană.

„A fost greu să aleg doar şase titluri din cele câteva zeci văzute. Am încercat să obţin o competiţie echilibrată, care să propună deopotrivă descoperiri şi filme ale unor regizori mai cunoscuţi. Cred că sunt şase filme ambiţioase şi capabile să intrige și, de ce nu, să emoționeze”, a declarat criticul Ionuț Mareș, selecționerul competiției Ceau, Cinema!

Actorii Alina Ilea şi Alexandru Papadopol şi regizorul Răzvan Georgescu alcătuiesc juriului celei de-a doua ediţii a competiţiei Ceau, Cinema!, care va stabili câştigătorul Marelui Premiu, în valoare de 1.000 euro.

Spectatorii vor vota Premiul Publicului în valoare de 500 euro, acordat cu sprijinul Kathrein România. La ediţia din acest an, cu sprijinul Vitas România, va fi acordat şi un trofeu pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 euro, pentru care sunt eligibile filmele din toate secţiunile festivalului.

„Front rece”

„Front rece”

În 2015, trofeul Ceau, Cinema! a fost câştigat de filmul „Îngerul Atotputernic” („The Mighty Angel”), al regizorului polonez Wojciech Smarzowski, în timp ce Premiul Publicului a ajuns la filmul „Viaţa de apoi” („Afterlife”), al regizoarei Virag Zomboracz din Ungaria.

Competiția Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria).

"Soră-mea"

„Soră-mea”

 

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Kathrein România, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Primăria Gottlob, Autoclub (Centrul Volkswagen Timișoara), Institutul Polonez din București, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara, Institutul Goethe, Ambasada Portugaliei în România, Hotel Timișoara, AMBASADA, Atelier Unu.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Pentru mai multe informații accesați ceaucinema.ro.

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.