CĂRȚI DE NEOCOLIT Rabelais (1494-1554) îşi face intrarea în lume ca novice în ordinul călugărilor franciscani. Se împacă însă greu cu teologia scolastică şi învăţământul de factură feudală.
Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2018
Învață grecește și vine așa în răspăr cu superiorii săi. Trece la călugării benedictini; se interesează și de studiile medicale. Dar o face în maniera timpului, adică trece de la o universitate la alta: Poitiers, Montpellier, Paris. Ține o prelegere, ca obligație de student, despre Aforismele lui Hippocrat. Dar lucrul de căpetenie în acest timp de peregrinări: își face numeroși prieteni.
Ca medic la spitalul din Lyon abia își duce zilele. Și lectura unei cărți populare îl salvează. E vorba de Marile și neprețuitele cronici ale marelui uriaș Gargantua. „S-au vândut în două luni la bâlciuri mai multe exemplare decât Biblia în nouă ani”, constată el. Își promite să scrie ceva asemănător luând drept erou pe Pantagruel, fiul lui Gargantua. Acesta era prea cunoscut din misterele ce se jucau la petrecerile populare ca cel care arunca cu sare în gura bețivilor, personificând astfel setea.
Gargantua e mâncăcios, Pantagruel e însetat – amândoi sunt uriași. Aceștia sunt eroii lui Rabelais, croiți să placă în primul rând poporului simplu. Locul de desfășurare a acțiunii: mânăstirea Thélème, unde nu au acces călugării (sic!) și ipocriții. Cartea apare în 1532, semnată cu o anagramă a numelui său, Alcofribas Nasier, ca să nu-și strice reputația de doctor. Are un succes răsunător. Exegeții au căutat și alte explicații: au susținut că s-a inspirat din satirele poetului grec din Antichitate Lucian și din Elogiul nebuniei al lui Erasmus.
Rabelais face o călătorie în Italia și, în 1534; reîntors la Paris, își reia postul de medic și publică al doilea volum intitulat Gargantua. Scrise cu intenția de a face bani, cele două cărți, care curând vor ajunge capodopere ale literaturii franceze renascentiste, reprezintă o chintesență a temelor ce preocupau societatea. Sunt povești, unele decoltate, glume, calambururi, istorioare năstrușnice despre țări imaginare. Dar aceasta e doar o parte a cărții. Scene din mânăstiri, procese nesfârșite, conflicte pentru o moară zăgăzuită samavolnic, învățământul rigid de la Sorbona, manifestațiile de stradă împotriva Papei, a cardinalilor, a slujbei catolice în general – toate defilează prin fața cititorului ca o cronică fantastică a lumii franceze. Sorbona a condamnat cărțile și doar relațiile excepționale pe care a știut să și le facă l-au scăpat pe Rabelais de ștreang sau de arderea pe rug.
Scriitorul rămâne în literatura europeană prin cinci cărți. A treia i-a fost inspirată de o temă frecvent discutată cu prietenii: condiția femeii. E inferioară bărbatului? Ironizează viața călugărească, celibatul impus de dogma catolică, dar dă naștere și la ceea ce s-a numit „gâlceava femeilor”. Subiectul face vâlvă până târziu în vremea lui Corneille și a lui La Fontaine. A patra evocă, voalat, dar cu aceeași vervă, evenimente majore din istoria Franței. Ultima, apărută în 1562, îl pune într-o postură tranșantă: înțelept și nebun.
Sursa geniului lui Rabelais: a iubit viața din instinct, cum n-o făcuseră antecesorii, cum n-aveau s-o facă urmașii. Trăiește într-o epocă de umanism dezlănțuit, vrea tot și fără măsură, să știe, să simtă, să acționeze. Opera lui oglindește tocmai această dragoste de viață, concretă, sensibilă, palpitantă, cu părți urâte și frumoase, nobile sau reprobabile. Este fundalul pentru recomandarea lui predilectă: Fă ce vrei!
Rabelais rămâne un reprezentant strălucit al Renașterii franceze, promotor al ideilor umaniste și mânuitor neîntrecut al limbii franceze. Cărțile sale au cunoscut nenumărate ediții în Franța și în întreaga lume. O Revue des études rablaisiennes îi ține și azi la curent pe cei dornici să afle noi interpretări, posibile descoperiri, studii comparate – toate legate de incomparabila lui personalitate.
Sursa geniului lui Rabelais: a iubit viața din instinct, cum n-o făcuseră antecesorii, cum n-aveau s-o facă urmașii. Trăiește într-o epocă de umanism dezlănțuit, vrea tot și fără măsură, să știe, să simtă, să acționeze. Opera lui oglindește tocmai această dragoste de viață.
Foto: Fine Art America
