Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat premiul Goncourt pe 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-francez-jerome-ferrari-a-castigat-premiul-goncourt-pe-2012/

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat, miercuri, premiul Goncourt pe 2012 – cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru romanul său „Le Sermon sur la chute de Rome” (publicat la editura Actes Sud), a cărui acţiune are ca fundal violenta Corsică.   Membrii juriului Goncourt au desemnat, din al doilea tur de scrutin, ca acest roman […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat, miercuri, premiul Goncourt pe 2012 – cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru romanul său „Le Sermon sur la chute de Rome” (publicat la editura Actes Sud), a cărui acţiune are ca fundal violenta Corsică.

 

Membrii juriului Goncourt au desemnat, din al doilea tur de scrutin, ca acest roman – o fabulă despre speranţe înşelate şi dezamăgire, care are în centru un bar dintr-o regiune muntoasă din Corsica – să câştige premiul Goncourt pe 2012.

Ceilalţi trei autori nominalizaţi au fost Joël Dicker – cu volumul „La vérité sur l’affaire Harry Quebert”, Linda Lê – cu volumul „Lame de fond” şi Patrick Deville – cu volumul „Peste et Choléra”.

Născut în 1968, la Paris, Jérôme Ferrari este profesor de filosofie şi consilier pedagogic la Liceul francez din Abu Dhabi din toamna acestui an, după ce a predat mulţi ani la Liceul internaţional din Alger şi la Liceul Fesch din Ajaccio.

 Prin romanul „”Le Sermon sur la chute de Rome”, Jérôme Ferrari îşi transportă cititorii în câteva peisaje spectaculoase din munţii corsicani, oferind astfel şansa acestei insule de a părăsi pentru o clipă rubrica „fapt divers” din ziare pentru a deveni pagini de literatură autentică.

Violenţa nu este absentă din opera sa. Un bătrân, Marcel Antonetti, s-a întors în sat pentru a se împăca cu eşecurile suferite. Spre surpriza generală, nepotul lui, Matthieu, renunţa la strălucite studii de filosofie pentru a devenit patronul unui bar din acel sat, pe care îl conduce împreună cu un prieten din copilărie.

Ambiţia lor este aceea de a transforma barul „în cel mai bun loc posibil”. Începutul este promiţător, însă, în scurt timp, iadul se dezlănţuie. Câteva elemente clasice – alcool, sex, corupţie – sufocă afacerea. Totul se încheie într-o baie de sânge, aşa cum se întâmplă adeseori în Corsica, traumatizată şi în urmă cu câteva săptămâni de asasinarea unui avocat celebru, la Ajaccio.

 

 

Sursa: Mediafax

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.