Scriitorul Günter Grass, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, a murit
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-gunter-grass-laureatul-premiului-nobel-pentru-literatura-pe-anul-1999-a-murit/

Scriitorul german Günter Grass, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, autor al unor romane celebre, precum „Toba de tinichea”, a murit la vârsta de 87 de ani, informează Reuters.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2015

Informaţia a fost confirmată luni de fundaţia care poartă numele scriitorului, anunță Mediafax. La începutul anului trecut, Günter Grass, o figură majoră a literaturii germane contemporane, a declarat într-un interviu pentru cotidianul regional Passauer Neue Presse că nu va mai scrie romane, din cauza vârstei sale înaintate.

„Acum am 86 de ani. Nu cred că voi reuşi să mai scriu un roman”, a spus Günter Grass. „Starea mea de sănătate nu îmi permite să fac proiecte pe cinci sau şase ani. Or, aceasta ar fi condiţia pentru activitatea de documentare pentru un roman”, a adăugat renumitul scriitor.

Romancierul german mai spunea, la acel moment, că se consacrase desenului şi picturii în acuarelă, după o perioadă în care a fost spitalizat.

Cunoscut pentru convingerile sale politice social-democrate, Günter Grass a declanşat o polemică puternică, în aprilie 2012, după ce a publicat în presa germană un poem în care critica Israelul şi afirma că această ţară „ameninţă pacea mondială” prin arsenalul ei atomic. Statul Israel l-a declarat la scurt timp după aceea pe autorul german persona non grata.

În 2006, Günter Grass a recunoscut că a făcut parte în tinereţe din Waffen-SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, deşi în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.

Günter Grass a intrat şi în atenţia poliţiei secrete est-germane, STASI, în 1961, când a scris o scrisoare deschisă în care contesta construcţia Zidului Berlinului, bariera de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană (RDG).

Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass s-a născut pe 16 octombrie 1927, la Danzig (Gdansk, aflat în prezent în Polonia), unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, iar cea mai mare parte a operei sale de ficţiune este plasată în universul acestui port la Marea Baltică.

La 17 ani s-a înrolat în Waffen-SS, iar, în 1945, este luat prizonier de americani. După război a urmat cursurile Academiei de Artă din Dusseldorf (1947 – 1952), apoi Universitatea de Arte Plastice din Berlin. A trăit un timp la Paris, apoi în Italia, iar, din 1960, în Berlinul de Vest şi la ţara, în landul Schleswig-Holstein, potrivit site-ului editurii Polirom.

Günter Grass a reprezentat vocea unei generaţii de tineri germani care s-au maturizat în anii de după Al Doilea Război Mondial şi au purtat pe umeri povara vinei resimţite de părinţii lor din cauza atrocităţilor comise de trupele naziste.

A debu­tat în 1956, cu volumul de poezii „Avantajele găinilor-girueta”, dar, ulterior, s-a afirmat ca prozator, cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional, „Toba de tinichea” (1959). Împreună cu „Pisica şi şoarecele” (1961) şi „Ani de câine” (1963), acesta intră în alcătuirea „Trilogiei Danzigului”.

Günter Grass a publicat numeroase cărţi, dintre care pot fi amintite romanele „Anestezie locală” (1969), „Calcanul” (1977), „O chestiune încurcată” (1995) şi „În mers de rac” (2002), volumele de proză scurtă „Întâlnire la Telgte” (1979), „Rubrica naşteri sau germanii sunt pe moarte” (1980) şi „Povestiri lugubre” (1992), volumul de eseuri şi polemici politice „Din jurnalul unui melc” (1972), volumele de versuri „Ultimul dans” (2003) şi „August stupid” (2007).

În 2006 i-a apărut prima carte de memorii, „Decojind ceapa”, urmată, doi ani mai târziu, de „Aparatul de fotografiat”, ambele stârnind controverse aprinse.

Activitatea sa literara a fost recom­pensată cu unele dintre cele mai prestigioase distincţii: premiul Buchner (1965), premiul Fontane (1968) şi premiul Nobel pentru literatură (1999).

La Editura Polirom au apărut: „Toba de tini­chea” (2005, 2007, 2012), „Anestezie locală” (2008), „Pisica şi şoarecele” (2009), „Secolul meu” (2011), „În mers de rac” (2002, 2013), „Decojind ceapa” (2007, 2012), „Aparatul de fotografiat” (2010), „Între Germania şi Germania” (2012) şi „Cuvintele Fraţilor Grimm” (2013).

11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

05
/05
/16

,,Viaţa ficţiunii după o Revoluţie” este cea mai recentă carte publicată de Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich). A apărut în această primăvară la Editura Polirom. Cartea aceasta (un roman, nu o colecţie de eseuri!) este scrisă ca un teribil epistolar în două părţi.

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

20
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, la Club A din Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), în cadrul „Cafenelei critice”, va avea loc un dialog cu Matei Vişniec despre ultimul său roman, Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă..., apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş; Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

19
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare.