Scriitorul Radu Cosașu și monteuza Cristina Ionescu, omagiați la Gala Premiilor Gopo 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-radu-cosasu-si-monteuza-cristina-ionescu-omagiati-la-gala-premiilor-gopo-2020/

Două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepţionale şi îndelungate vor fi acordate scriitorului Radu Cosaşu şi monteuzei Cristina Ionescu la cea de-a 14-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 29 iunie, în Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|20 iunie 2020

Remarcabil scriitor, gazetar sportiv și de film, Radu Cosașu s-a născut pe 29 octombrie 1930, în Bacău, într-o familie din mica burghezie evreiască (numele său originar fiind Oscar Rohrlich). Radu Cosașu și-a manifestat talentul literar încă înainte de a împlini 20 de ani, debutând în Revista Elevilor la finalul anilor ‘40, după absolvirea liceului la București.

A urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), apoi a fost recrutat pentru Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953). Originile evreiești și convingerile ideologice l-au adus pe tânărul Radu Cosașu în atenția Securității încă de la începutul anilor ‘50, când unul dintre unchii săi a fost acuzat de spionaj după ce a emigrat din România, și a culminat cu concedierea sa din funcția de corespondent special al Scânteii tineretului, după ce și-a făcut publică opinia despre Revoluția din Ungaria, lansând teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori prin care susținea că misiunea scriitorilor nu este aceea de a ascunde neîmplinirile și greșelile procesului de construcție a socialismului, ci de a le dezvălui. După 12 ani de „șomaj ideologic”, Radu Cosașu a revenit în presă în 1968, ca redactor al revistei Cinema, unde a și lucrat până în 1987, iar în 1972 a publicat volumul intitulat „Viața în filmele de cinema”. De-a lungul activității sale profesionale, a dedicat nenumărate materiale cinemaului în rubricile sale din România literară, Dilema și Dilema veche, și a semnat scenariul producției regizate de Lucian Bratu, ce îi are ca protagoniști pe Margareta Pâslaru și Ștefan Iordache, „Un film cu o fată fermecătoare” (1967).

„Maimuțele personale”, lansat în 1968, este volumul de proză satirică cu care Radu Cosașu s-a afirmat în lumea literară, urmat în perioada 1973-1989 de ciclul de nuvele, în şase volume, intitulat „Supravieţuiri”, reeditat după 1989. Radu Cosașu este autorul a peste 20 de volume în care a adunat articole și eseuri, nuvele autobiografice sau piese de teatru, și a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei (1975), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), Premiul Naţional pentru Literatură (2007) și cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010).

Respectată de industria cinematografică și iubită de generații întregi de studenți, la a căror formare profesională a contribuit în calitate de profesor universitar doctor la UNATC, monteuza Cristina Ionescu va fi distinsă cu Premiul Special la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo.

Născută în 1943 în București, Cristina Ionescu a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti (promoţia 1973) și a urmat cursuri post-universitare de montaj la

Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”. În 1963 a devenit asistenta de montaj a Yolandei Mîntulescu, iar în 1974 a început colaborarea cu regizorul Dan Pița, cu care avea să lucreze de-a lungul a 40 de ani la filme precum „Concurs” (1982), „Faleze de nisip” (1983) „Pas în doi” (1985), „Hotel de lux” (1992) sau „Kira Kiralina” (2014). O altă relație profesională recurentă în viața Cristinei Ionescu a fost cea cu Elisabeta Bostan, printre filmele realizate numărându-se „Un saltimbanc la Polul Nord” (1984) și „Campioana” (1990).

Din filmografia Cristinei Ionescu, în care se regăsesc peste 35 de titluri, se remarcă și colaborările cu Igor Cobileanski („La limita de jos a cerului”, 2013), Horațiu Mălăele („Nunta mută”, 2008), Alexandru Mavrodineanu („Lecția de box”, 2007), Sinișa Dragin („În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, 2001), Laurențiu Damian („Drumul câinilor”, 1991), Nicolae Mărgineanu („Întoarcerea din iad”, 1983), Gheorghe Vitanidis („Burebista”, 1980).

Cristina Ionescu a colaborat, de asemenea, cu regizori, operatori de imagine sau monteuri din noile generații, unii dintre ei fiind chiar foști studenți de-ai săi, precum Cătălin Mitulescu și Marius Panduru, cu care a lucrat la „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006) – câștigând Premiul Gopo 2007 pentru „Cel mai bun montaj” – și „Loverboy”  (2011), sau Eugen Kelemen, alături de care a semnat montajul filmului „La limita de jos a cerului” (2013), fiind nominalizați la Premiile Gopo 2014 în categoria „Cel mai bun montaj”.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.