Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah obține Premiul Nobel pentru Literatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-tanzanian-abdulrazak-gurnah-obtine-premiul-nobel-pentru-literatura/

Academia Suedeză din Stockholm a anunţat astăzi laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. Distincţia îi revine scriitorului de limbă engleză Abdulrazak Gurnah, născut în Zanzibar, Tanzania, şi stabilit în Marea Britanie.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 octombrie 2021

Laureatul din acest an a fost recompensat pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

Gurnah s-a născut în Tanzania în 1948, dar s-a mutat în Anglia la o vârstă fragedă. A scris 10 romane, dintre care multe se concentrează pe experiențele refugiaților.

Romanul său „Paradisul” din 1994, care spune povestea unui băiat care a trăit în Tanzania la începutul secolului al XX-lea, a câștigat Premiul Booker și a marcat larga recunoaștere a sa ca romancier.

În 2020, Academia Suedeză a atribuit premiul Nobel pentru literatură poetei americane Louise Glück.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În domeniul literaturii, Alfred Nobel a încredinţat Academiei Suedeze misiunea de a recompensa în fiecare an „autorul celei mai remarcabile opere literare de inspiraţie idealistă”.

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Premiul pentru Literatură este cel de-a patrulea anunţat în seria distincţiilor Nobel, după cele atribuite pentru medicină, fizică şi chimie. Premiul Nobel pentru pace va fi anunţat vineri, 8 octombrie, iar cel pentru economie va fi decernat luni, 11 octombrie.

Sursa: Digi24

Foto: BBC.com



09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.