Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă şi note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecţia Strada Ficţiunii.
Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2018
Scumpe domnule Aitmatov, m-am întors recent de la Astana, știți orașul acela pe care kazahii au început să îl ridice, cu adevărat, la 1998, cu zece ani înainte să vă săvârșiți. Aflați că aici la Astana sunteți prețuit, sunteți respectat, sunteți cinstit ca un scriitor național, fiindcă kazahii privesc cu dragoste frățească spre Kârgâstanul dumneavoastră.
Apoi, Daniar, copil de pripas ajuns bărbat în, poate, cea mai frumoasă poveste de dragoste câte s-au scris vreodată, Daniar, cel cu care fuge în lume Djamilia dumneavoastră, tot în stepele Kazahstanului și-a făcut veacul. Cum să uiți biografia imaginară a lui Daniar? Kazahii nu uită nimic.
Sunt într-o sală impunătoare din biblioteca națională de la Astana și ia cuvântul fiul dumneavoastră, Askar. Este rugat să vorbească despre copilăria lui, ca fiu al unui mare scriitor, iar el spune multe cuvinte frumoase despre poveștile cu care l-ați ocrotit. Și mai spune ceva: ca să devii scriitor ai nevoie de cunoaștere a vieții, talent și o copilărie grea. El, fiul dumneavoastră, n-a avut o copilărie grea, el a ajuns diplomat, ba chiar și ministru.
Ăsta e om deștept, seamănă cu tătână-său!, aud din dreapta mea și nu pot să nu îi dau dreptate celei care a spus aceste cuvinte. Fiul dumneavoastră este un om deștept.
Scumpe domnule Aitmatov, întors acasă am recitit Djamilia cu alți ochi și cu altă inimă, fiindcă acum știam cum arată oamenii din țara dumneavoastră și ce inimă poartă cu ei.
Djamilia rămâne, poate, cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume, dar eu cred că e chiar mai mult decât atât.
Daniar și Djamilia fugind de tradiții, de obtuzitate, de război, de familiile care închid ca într-un lagăr, Djamilia și Daniar fugind de trecut sunt o dovadă mereu vie că îndrăgostiții, doar ei, au știut dintotdeauna și pretutindeni calea.
Iar într-o zi voi merge la Șeker, în nordul Kârgâstanului, acolo unde ați văzut lumina soarelui și voi asculta vântul și o să vă scriu iar.
Sunt într-o sală impunătoare din biblioteca națională de la Astana și ia cuvântul fiul dumneavoastră, Askar. Este rugat să vorbească despre copilăria lui, ca fiu al unui mare scriitor, iar el spune multe cuvinte frumoase despre poveștile cu care l-ați ocrotit.
