Scrisoare către Colson Whitehead
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-colson-whitehead/

Romanul „Ruta subterană”, traducere din limba engleză şi note de Justina Bandol, a fost publicat la Editura Humanitas Ficton, în anul 2017. Romanul a fost distins cu Premiul Pulitzer în acest an.

Un articol de Andrei Crăciun|27 noiembrie 2017

Scumpe domnule Whitehead, cartea dumneavoastră Ruta subterană m-a fermecat într-o asemenea măsură încât m-a ținut departe de timpul prezent. Am fost acolo: am fost pe acea plantație de bumbac din Georgia, Statele Unite ale Americii, secolul XIX.

Am fost acolo și am evadat cu Cora, am strâns din fălci la loviturile de bici ale vătafilor proprietarilor de sclavi, mai ales ale lui Connelly. Am simțit toată durerea în fața acestei oglinzi necruțătoare prin care ne arătați ce este, totuși, omul, și cât poate coborî.

Mi-a fost rușine, mi-a fost foarte rușine, de istoria omului alb, de istoria Statelor Unite ale Americii, dar m-am și înălțat pe aripile unor sentimente nobile, cu fiecare gest care lăsa să se întrevadă umanitatea.

Umblă pe pământ ideea că timpul capodoperelor a trecut. Eu nu cred asta, cred că ați scris o carte care va dăinui, la care se vor întoarce, iar și iar, cei care încă nu s-au născut.

Cel mai mult m-a uluit puterea dumneavoastră de a rămâne un povestitor. Un povestitor al unor orori, dar al unor orori adevărate. Lipsa dumneavoastră de fanatism, de patimă, de dorință de răzbunare – profunda dumneavoastră înțelegere a naturii umane, în bine și în rău și în toate nuanțele dintre bine și rău.

Scumpe domnule, mă gândesc de zile bune la sclavul Caesar, mă gândesc la sclavii care se gândeau la ei ca la niște obiecte, pentru a putea supraviețui, la viclenia lor, la forța lor interioară atât de necesară pentru a trece de la o zi la o altă zi. Mă gândesc și la acel negru bătrân care își sărbătorea ziua de cel mult două ori pe an, în anii în care avea poftă să se sărbătorească. La tot acest spectacol uman: degradant, dar și încărcat de gesturi mici, care, uneori, are puterea de a salva.

Scumpe domnule, înțeleg că v-au acordat Premiul Pulitzer. Îndrăznesc să vă felicit, spunându-vă că pentru o așa carte ați primit totuși mult prea puțin.

Foto: www.forward.com



05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.