Scrisoare către Roberto Bolaño
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-roberto-bolano/

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

Un articol de Andrei Crăciun|14 septembrie 2016

Scumpe domnule Bolaño, vă scriu pentru prima dată, știu cât este târziu. Uneori visez că dacă v-aș fi scris mai devreme ne-am fi putut cumva întâlni. Știu prea bine că este o nebunie, dar niciodată nu am lăsat o nebunie să mă oprească din a spune adevărul, cum nici dumneavoastră nu ați lăsat.

Scumpe domnule Bolaño, în România sunteți citit puțin, dar sunteți citit sălbatic. Eu aveam – imaginați-vă! – deja treizeci de ani când mi-ați fost descoperit. Și mă simțeam atât de bătrân încât…

Cel mai bun prieten al meu mi-a vorbit despre dumneavoastră. Și dumnealui este scriitor. Este un scriitor octogenar, născut în Interbelic, v-ar fi plăcut. Am încredere în cuvântul domniei sale. Mi-a vorbit mult despre “Detectivii săbatici”, mi-a spus că sunteți din altă ligă, iar eu am alergat în toamna aceea, căci toamnă era, prin toate librăriile orașului ca să vă citesc. V-am citit realismul visceral și am plecat mai departe pe străzi înjurându-vă de mamă. Sunt de atunci convins că dumneavoastră, domnule Bolaño, ați fost cel mai important și mai neînțeles scriitor de la sfârșitul secolului XX. Nimic nu mi-a clintit încă această convingere.

Sunt ziarist liber, aici, în România, așadar sunt un om foarte sărac. “2666” a apărut, la noi, în trilogie, iar volumele erau acoperite ca un corp delict, într-o țiplă, nu puteau fi nici măcar răsfoite. Le adulmecam furios. Aș fi vrut să ucid un librar sau măcar să vă fur.

Gândurile acestea niciun folos nu mi-au adus. Tot îmi lipseau cei 150 de lei – asta e masa mea pe trei zile. Așa că am făcut tot ceea ce putea fi făcut într-o asemenea situație: am stat trei zile înfometat și v-am cumpărat cartea.

V-am citit și v-am blestemat din nou, de nenumărate ori, căci eu nu am mai cunoscut o asemenea forță a cuvintelor de a crește în idei și în fraze, eu nu am mai cunoscut pe nimeni care să folosească așa cuvântul “sau”, oferind, de fiecare dată, atât de multe opțiuni fiecărui personaj.

Și mai e ceva, domnule Bolaño: felul cum totul pleacă la dumneavoastră de la un text sau de la o sumă de texte, de la o carte. Uite un om obsedat de literatură, mi-am spus. Și dacă v-aș mai putea întâlni, domnule Bolaño, dacă nu ne-ar despărți această moarte…

Uite, v-o spun direct: “2666” este cea mai importantă construcție textuală de la începutul secolului nostru. Nu mă interesează părerile împărțite ale criticilor. Să fie sănătoși. “2666” vă supraviețuiește și vă va supraviețui multe secole de-acum înainte. O asemenea carte e o răscruce. Iar eu stau la această răscruce, domnule Bolaño, și nu pot să vă înțeleg. Sunteți peste puterea mea de înțelegere. Aveam orgoliul unei inteligențe. Și nu pot să vă înțeleg! Cum ați dobândit această ficțiune ca un uragan? Așa ceva se poate dobândi?

Mă gândesc la acel pictor care și-a tăiat un braț pentru a-l așeza în centrul picturilor sale, mă gândesc la acel patrulater amoros între critici literari (de unde vă vin, domnule?!), mă gândesc la acea carte lăsată pe sârmă, la uscat, cu paginile lovite ușor de vânt, mă gândesc la acel ultim comunist din acel colț de New York, căci, orice ar fi, celula trebuie să rămână operativă… Mă gândesc la deșertul atâtor crime și mă mai gândesc că s-a scris enorm despre Holocast, dar niciodată, niciodată…

Domnule Bolaño, disprețuiesc patetismul, deși poate că nu ar trebui. Nu voi fi, deci, patetic. Voi fi cinstit.

Și mai târziu, v-am citit, pe internet, câteva poezii. Mi-a plăcut mai ales aceea în care lumea arde și piere, și singurul om care a supraviețuit acestei apocalipse, pentru a o admira, e Franz Kafka însuși. Cât Kafka admira, în cer, titanii se luptau de moarte…

Și abia atunci, puțin, am crezut că aș putea cândva să vă înțeleg.

20
/09
/19

Marți, 8 octombrie 2019, îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, revine în București la invitația Curtea Veche Publishing, pentru o întâlnire cu publicul și o sesiune de autografe la Ateneul Român, începând cu ora 18.00. Intrarea la eveniment este gratuită și accesul în sală se va face până la ora 18.50.

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.

11
/09
/19

Asociația Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania și televiziunea educațională Da Vinci, lansează emisiunea ,,Știința Altfel” pe canalul de youtube ,,Profesorul Trasnit TV”. Emisiunea își propune să ofere o perspectivă amuzantă, trăsnită și interactivă asupra lecțiilor de fizică și chimie ce se regăsesc în programa școlară.

11
/09
/19

Ieri a avut loc conferința de lansare a celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019.

07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.