Se caută proiecte de film: încep înscrierile la Transilvania Pitch Stop
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-cauta-proiecte-de-film-incep-inscrierile-la-transilvania-pitch-stop/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) organizează, în perioada 29 mai – 4 iunie 2016, cea de-a treia ediţie a programului Transilvania Pitch Stop (TPS). Proiectul le este dedicat cineaştilor din România şi Republica Moldova aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj şi oferă consultanţă personalizată de dezvoltare de scenariu, training şi o platformă pentru susţinerea pitch-ului în faţa unor potenţiali parteneri.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2016

Prin parteneriatul cu Festivalul de la Locarno, TPS susține primii pași către finanțarea celor mai promițătoare proiecte de film, facilitându-le vizibilitatea la nivel internațional.

Până pe 30 aprilie 2016, regizorii sunt invitați să își înscrie un proiect de lungmetraj de ficțiune aflat într-o etapă de început a dezvoltării. Se va acorda o atenție specială proiectelor de calitate cu un potențial ridicat de a fi realizate, cu accent pe cele cu buget redus și independente. Este recomandată prezența unui producător atașat proiectului.

Regizorii și producătorii celor cinci proiecte selecționate vor fi invitați la TIFF, unde, în cadrul unui atelier-maraton de șase zile, se vor forma grupuri de lucru – echipa proiectului și trainerii. Accentul activității în grup va fi pus pe idei eficiente de „vânzare” a proiectului în fața unor potențiali parteneri instituționali și finanțatori, pregătirea pitch-ului, dar și pe consultanța la nivel de scenariu și structură dramaturgică din partea trainerilor și experților implicați. TPS pune accent pe interacțiunea dintre grupuri și familiarizarea cu fiecare proiect în parte, încurajând colaborarea și schimbul de idei între echipe, pentru o experiență creativă completă.

Unul dintre premiile acordate în urma deliberării celor trei membri ai juriului este TPS Development Award  – în valoare de 2000 de euro, oferit de TIFF și adjudecat anul trecut de Ivana Mladenovic, cu proiectul Soldații. CoCo Award i-a fost acordat anul trecut lui Bogdan Mureșanu, pentru 1985, constând în includerea proiectului în cadrul Connecting Cottbus East West Co-production Market. În urma parteneriatului semnat de la prima ediție cu Festivalul de la Locarno, două proiecte câștigătoare vor fi invitate în cadrul Locarno Industry Days, pentru un matchmaking personalizat cu profesioniștii din industrie (producători, companii de finanțare, agenți de vânzări, distribuitori).
Toți cei interesați să aplice la Transilvania Pitch Stop o pot face până pe data de 30 aprilie 2016. Pentru a înscrie proiectul, este necesară crearea unui cont pe platforma eventival.eu, la acest link: https://vp.eventival.eu/tiff/2016.
Toate documentele necesare pentru finalizarea aplicației pot fi găsite consultând regulamentul TPS. Detalii, pe www.tiff.ro și la adresa de mail [email protected].

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.