Se lansează Primul Târg Online de Carte: Librex.ro
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-primul-targ-online-de-carte-librex-ro/

Târgul Librex.ro încearcă să atragă cititorii folosind reduceri de până la -50% la titluri clasice, dar şi la noutăţi literare. Lansarea vine însoţită de promoţii aniversare disponibile pe site.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2015

Prezentă pe piața librăriilor online un an, Librex se repoziționează și face tranziția către statutul de Târg online de Carte, dedicat pasionaților de lectură. În cadrul târgului vor fi disponibile peste 20.000 de titluri cu reduceri aplicate permanent.

Din nefericire, statisticile arată că România se clasează pe ultimul loc în Europa în ceea privește bugetul pentru cumpărarea de carte: românii cheltuie în medie 5 euro/per an pe cărți.

Librex.ro își propune să încurajeze mai mulți români către lectură prin politica de a menține fiecare titlu din târgul online la preț redus.

“Am transformat o librărie clasică într-un Târg online de Carte pentru a ne adapta la noile cerințe ale cititorilor. În industria lecturii, consumatorii își doresc prețuri cât mai mici. Diversitatea și noutatea volumelor și numărul mare de titluri disponibile este un factor important pentru consumatori atunci cand aleg să cumpere cărți online.”
spune Ionuț N. Radu, Fondator Librex.ro.

Ce cărți citesc Românii?

Studiul realizat de Librex.ro arată că pe primul loc în topul preferințelor cititorilor români se regăsește genul de literatură romance: cărțile de dragoste și poveștile romantice aduc cele mai multe vânzări online.

Cărțile de dragoste scrise de autori internaționali precum “Adulter” – Paulo Coelho, lansat în toamna anului 2014, „Cincizeci de umbre ale lui Grey” – E. L. James și volumele de Sandra Brown sunt best sellers în anul 2015. Sandra Brown care este de altfel cea mai căutată autoare străină, care rămâne încă relevantă pentru preferințele cititorilor români.

Volumele “Fluturi I și II” de Irina Binder este cea mai căutată carte la nivel național, urmată de “Exerciții de echilibru” semnată Tudor Chirilă.

Volumul III din seria “Fluturi” este deja cea mai anticipată apariție literară a anului 2015 și va fi disponibilă în curând pe Librex.ro împreună cu o reducere pentru cei care îl pre-comandă.

Concentrate pe umor și comedie, cărțile „Suge-o, Ramona! O poveste semi-amuzantă” de Andrei Ciobanu și „Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut” de bine cunoscuta bloggeriță, Simona Tache, și Mihai Radu se remarcă printr-un număr impresionant de vânzări.

Ionuț N. Radu, Manager Librex.ro descrie o tendință nouă și surprinzătoare:

“Anul 2015 a fost unul în care am observat un trend în creștere, cel de a citi carți în limba engleză, remarcat în special în rândul persoanelor de până în 35 de ani pasionate de lectură.”

Cărțile din faimoasa serie fantasy “Urzeala Tronurilor/Game of Thrones” de George R.R. Martin sunt căutate de un număr foarte mare de cititori, atât edițiile traduse, cât și cele originale scrise în limba engleză, trend încurajat de popularul program TV cu același nume.

Literatura de specialitate dedicată auto dezvoltării se bucura de un mare succes în rândul românilor care caută inspirație și motivație. Printre titlurile semnificative pe care publicul român le caută putem enumera seria de carți semnată OSHO, sau învațăturile despre viață și fericire de Dalai Lama.

Cărți dedicate copiilor precum “Cartea Bebelușului” și “Albumul bebelușului” sunt foarte îndrăgite de părinți și cresc în continuare vânzările online.

Editura Litera, pe primul loc în topul căutărilor

Cele mai căutate 10 edituri sunt, în ordinea interesului manifestat de cititori: Editura Litera, Editura Trei, Editura Art, Editura Diana, Editura Paralela 45. Acestea sunt urmate în interes de către Editura Rao, Editura Hamangiu , Editura Humanitas, Editura Polirom și Editura All.

Librex.ro dorește să pună la dispoziția cititorilor cele mai noi titluri literare de la orice editură și să încurajeze lectura la nivel național. Indiferent dacă este o apariție nouă sau o carte consacrată, orice produs va fi disponibil la reducere în cadrul târgului online Librex.

Pentru mai multe detalii legate de târg și de titlurile sau comenzile online, puteți vizita: Librex.ro sau trimite un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

 

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]