Se vinde scrisoarea lui Napoleon
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-vinde-scrisoarea-lui-napoleon/

O excepţională scrisoare semnată şi codată, în care Napoleon I spunea că va „arunca Kremlinul în aer”, datată 20 octombrie 1812, va fi scoasă la licitaţie pe 2 decembrie de casa Osenat, în oraşul Fontainebleau de lângă Paris. La 200 de ani după campania din Rusia, această scrisoare integral codată şi semnată „Nap” are mari […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

O excepţională scrisoare semnată şi codată, în care Napoleon I spunea că va „arunca Kremlinul în aer”, datată 20 octombrie 1812, va fi scoasă la licitaţie pe 2 decembrie de casa Osenat, în oraşul Fontainebleau de lângă Paris.

La 200 de ani după campania din Rusia, această scrisoare integral codată şi semnată „Nap” are mari şanse să fie aprig disputată în timpul acestei licitaţii consacrate Primului Imperiu Francez. Ea este estimată între 10.000 de euro şi 15.000 de euro (fără taxe).

Pe 19 octombrie 1812, împăratul Napoleon I a părăsit Moscova în ruine pentru a se replia în împrejurimile oraşului. L-a informat pe ministrul său al Afacerilor Externe, Hugues-Bernard Maret, în legătură cu decizia lui de a distruge Kremlinul.

 „Ordinul va fi executat de mareşalul Mortier, care va arunca în aer turnurile Kremlinului, ce este atât un palat imperial, cât şi o fortăreaţă militară”, afirmă Alain Nicolas, expertul-consultant al acestei licitaţii. Turnurile vor fi rapid reconstruite, de o manieră identică.

În această scrisoare, scoasă la vânzare de un colecţionar privat, împăratul francez i-a cerut ministrului său, care se afla la Vilnius, să adune alimente şi să îi aducă mai mulţi cai.

„Cavaleria mea a rămas pe jos şi ne mor mulţi cai”, spunea Napoleon I. Frigul necruţător din Siberia s-a abătut asupra Moscovei, iar animalele nu rezistau la acele temperaturi.

„Textele scrise în Rusia de Napoleon I sunt rare. Multe dintre scrisori s-au pierdut, fără îndoială interceptate de ruşi”, afirmă acelaşi expert parizian.

Într-un carnet, care se anunţă a fi o altă piesă importantă a aceleiaşi licitaţii, textul intitulat „Essai sur la fortification de campagne”, dictat şi adnotat de Napoleon I, în timpul exilului său de pe insula Sfânta Elena, împăratul căzut în dizgraţie revine asupra campaniei sale din Rusia şi îşi justifică acţiunile.

„Nu trebuie să se numească «retragere», întrucât armata a fost victorioasă”, spunea Napoleon I, agasat de criticile formulate de generalul Joseph Rogniat în volumul său „Considérations sur l’art de la guerre”, apărut în 1816.

Pe 14 septembrie 1812, Napoleon I a intrat în Moscova, părăsită de un număr mare dintre locuitorii ei. „Doar săracii au rămas, care primiseră sarcina să incendieze oraşul mai târziu”, reaminteşte Jean-Christophe Chataignier, expert în istoria Primului Imperiu Francez. „Napoleon aştepta capitularea ţarului Alexandru I, dar ruşii s-au eschivat şi nimic nu s-a întâmplat”, mai spune acesta.

Numeroase incendii au izbucnit în acest oraş construit în mare parte din lemn, deranjând armata franceză. Napoleon I a ordonat în cele din urmă trupelor sale să părăsească oraşul şi să se replieze la sud. Însă a pierdut un timp preţios.

 În acea dictare, „Napoleon I desemnează iarna rusă ca fiind singurul lui învingător, afirmând că acea campanie ar fi avut un final diferit dacă s-ar fi derulat cu trei luni mai devreme”, afirmă experţii casei Osenat.

„Aflat în exil pe Sfânta Elena, Napoleon nu înceta să îşi revizuiască în minte bătăliile şi strategia militară, dictându-şi analizele generalului său fidel Bertrand şi apropiaţilor lui”, a subliniat Jean-Christophe Chataignier.

Provenind din familia generalului Bertrand şi estimat la o sumă cuprinsă între 60.000 de euro şi 80.000 de euro, lotul ce include „Essai sur la fortification de campagne” şi dictarea despre campania din Rusia grupează peste 180 de pagini scrise pe ambele feţe şi 44 de desene. Textele au fost scrise din iulie 1818 până în august 1819.

La aceeaşi licitaţie vor fi scoase la vânzare şi obiecte de mobilier: o pereche de paturi duble aparţinând generalului Bonaparte şi soţiei sale Joséphine şi patru scaune în forma unor tobe militare. Estimate între 50.000 de euro şi 60.000 de euro, ele provin din vila privată de pe strada Chantereine din Paris, care a fost prima reşedinţă a cuplului. Clădirea a fost distrusă însă în anul 1862.

 

Sursa: Mediafax

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?