Cel mai scump tablou vândut vreodată în Europa
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-scump-tablou-vandut-vreodata-in-europa/

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

Un articol de Dana Ionescu|21 iulie 2023

Pe 7 februarie 1918, la morga spitalului mare din Viena, tânărul pictor Egon Schiele l-a mai privit o dată pe Gustav Klimt, mentorul său, și l-a mai desenat o dată. Celebrul pictor vienez, în vârstă de 55 de ani, se stinsese cu o zi înainte, în urma unui atac de cord survenit în timp ce suferea de o pneumonie pe care mulți istorici o pun pe seama gripei spaniole.

Chipul deformat de suferință imortalizat de Schiele în trei desene se despindea de o lume ce trecea prin schimbări mari și îndrăznea din ce în ce mai mult. Klimt însuși îndrăznise din ce în ce mai mult în propria viață și în propria artă. Istoria avea să-i descopere originalitatea și valoarea mai ales în posteritate, arta lui fiind din ce în ce mai apreciată.

Lucrările sale atât de admirate, care înseamnă atât de mult pentru arta modernă, au fost achiziționate și de marile muzee, și pentru importante colecții private la scurt timp după moartea artistului. Și au ajuns la prețuri exorbitante. Soarta multor tablouri la care lucra artistul în atelierul său vienez în momentul în care și-a dat ultima suflare este neclară, așa cum relativ neclar e și destinul unora dintre capodoperele sale care au aprins cel mai tare imaginația.

„Doamnă cu evantai” ca un semn de întrebare

Pe de altă parte, faimosul „Doamnă cu evantai”, din câte se pare ultimul tablou pe care l-a pictat Klimt, a reintrat în atenția publică la mai bine de o sută de ani după ce a fost conceput. Splendida lucrare aflată pe șevaletul pictorului răpus de un atac de acord a devenit, în iulie 2023, cel mai scump tablou care s-a vândut vreodată în Europa, casa de licitație Sotheby’s obținând pentru el 85, 3 milioane de lire sterline. S-a depășit astfel prețul la care s-a vândut anul trecut, la New York, „Pădure de mesteceni”, o altă capodoperă a lui Klimt, pe care s-au încasat 104, 6 milioane de dolari.

„Doamnă cu evantai” nu a mai fost văzută de ani buni în niciun eveniment public, înainte de licitația organizată la Londra vara aceasta, de unde a fost achiziționată, prin intermediar, de un colecționar din Hong Kong. Absentă aproape treizeci de ani din piața de artă, această pânză ce abundă în elemente asiatice parcurge o nouă etapă dintr-o istorie despre care se știe, de fapt, foarte puțin. În 1994 ea a fost achiziționată la New York, într-o licitație Sotheby’s, contra sumei de 11, 6 milioane de dolari, la momentul acela un preț record pentru un tablou de Gustav Klimt.

Expus pentru publicul larg doar de patru ori (în 1920 la Viena, în 1981 în mai multe orașe din Japonia, în 1992 la Cracovia și în 2021-2022 din nou la Viena), tabloul descoperit, alături de „Mireasa” neterminată, pe șevaletele din atelierul lui Klimt este el însuși, susțin unii critici de artă, neterminat. Alții însă afirmă că, dimpotrivă”, „Doamnă cu evantai” etalează o tehnică mai sigură și o libertate mai evidentă a artistului, sedus la momentul acela de motive și simboluri orientale.

Figura imortalizată pe pânză rămâne învăluită în mister, iar femeia care a inspirat-o – necunoscută. În privința aceasta, istoria e tot pe tărâmul ipotezelor. Este doamna cu evantai Johanna Straude, femeia independentă al cărei portret memorabil l-a realizat Klimt, Emilie Flöge, partenera de viață a pictorului, sau una din dansatoarele lui preferate? Potrivit Muzeului Belvedere din capitala Austriei, unde pictura a putut fi admirată de iubitorii de artă în 2021-2022, „Doamnă cu evantai” ar fi fost expusă înainte cu titul „Dansatoare”, sugerându-se astfel că a treia ipoteză este cea plauzibilă.

Plauzibil este și că admiratorii vor rămâne în continuare departe de această explozie de culoare ș rafinament a artistului care a deschis atât de mult arta spre lumi ce trebuiau explorate cu mai mult curaj. Etapele parcurse de „Doamnă cu evantai” după moartea pictorului – de la o galerie de artă în colecția unui industriaș prieten cu Klimt, apoi cumpărat de colecționarul de artă Rudolf Leopold din Viena, după aceea de colecționarul Sege Sebarsky de la New York, apoi scos la licitație din nou, în 1994 – ne îndreptățesc să ne închipuim că viața secretă a tabloului va continua, departe de ochii curioși ai publicului larg ce vizitează muzeele și galeriile de artă.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.