Recent lansată pe marile ecrane, comedia „Secretul lui Raoul Taburin” e din categoria celor care unora le va pica cât se poate de bine (şi vor ieşi din sală zâmbind prelung), iar altora le va trezi gena critică şi o anume plictiseală. Și totuşi, e multă savoare şi în lucrurile (şi filmele) mai „mici”.
Un articol de Cristina Enescu Aky|8 septembrie 2019
Filmul este o adaptare după benzile desenate realizate de Jean-Jacques Sempé. O poveste cu aer familial și umor accesibil, nu de puține ori chiar emoționant. Povestea regizată de Pierre Godeau nu are artificii comice excesive, dar are o atenție mai mereu semnificativă și relaxantă asupra micilor detalii ale vieții interioare și exterioare.
În rolul principal este distribuit unul dintre cei mai cunoscuți comedianți belgieni, Benoît Poelvoorde. Poate vi-l veți aminti din „Astérix la Jocurile Olimpice” (2008), „Coco avant Chanel”(2009, alături de Audrey Tautou „A Place on Earth” (2013 – peliculă pentru care a câștigat Magritte Award for Best Actor). În „(Secretul lui) Raoul Taburin”, el îl joacă pe acest oarecare, pe de o parte deloc un personaj teribil de interesant în sine, pe de alta o figură în care e destul de ușor să vezi ceva din propriile handicapuri emoționale, oricare ar fi acestea.
Miza comică a filmului e aparenta banalitate, chiar ridicolul „secretului” său, ce ajunge să îi controleze viața (cel puțin în percepția sa) într-o măsură care frizează ori absurdul extrem de hilar, ori o fatalitate de care cumva ne speriem și noi în timp ce de amuzăm de Taburin. Secretul lui este de fapt o frustrare, o neputință, devenită cel mai bine păstrat secret de-a lungul multor ani: faptul că nu a reușit niciodată să învețe să meargă pe bicicletă. Percepția lui asupra „eșecului său existențial” face ca acest (pentru alții, poate pentru noi toți) detaliu infim al vieții să devină coșmarul vieții sale, Nemesis-ul care atrage o nenumărare de alte belele. Și, ca mai mereu, necazul altuia e infinit mai comic decât cel propriu.
Raoul pare menit din copilărie să urmeze meseria tatălui, iar asta implică ab initio o relație simbiotică cu bicicleta. Pe care Raoul o construiește, cu o grămadă de eforturi, însă reușește să se înțeleagă cu bicicleta exclusiv atunci când merge pe lângă ea. Orice efort e zadarnic, iar secretul devastator de rușinos, în mintea lui, devine punctul central al vieții lui. Și, pentru că viața, Dumnezeu sau hazardul au adesea extrem de mult umor, chiar și (sau mai ales….) atunci când individul nu reușește să discearnă nimic comic în propria lui viață.
Cel puțin așa e în mintea lui Raoul: că marele său secret ajunge pas cu pas să îi controleze viața ca un tiran ce îi răpește orice urmă de control. Nu e vorba doar incapacitatea de a merge pe bicicletă în sine, ci mai ales de faptul că, cumva în vâltoarea vieții și a anilor, această neputință a rămas secretă. Amuzant și foarte ușor de înțeles empatic este cât de dramatic pare secretul din perspectiva deținătorului său, și cum omul însuși ajunge să își complice existența tot mai mult din cauza asta, dar și cât de ultra-subiective și, deci, foarte manipulabile de către noi înșine sunt viziunile noastre asupra realității și a celorlalți.
Cumva asta se reflectă și într-un detaliu al costumelor: toate personajele poveștii, de-a lungul mai multor decenii, poartă exact aceleași haine. Poate pentru că lumea și realitatea fiecăruia dintre noi este în principal produsul propriei imaginații și percepții subiective. Dacă vi se pare un subiect ridicol și insignifiant, aflați că e un lucru la fel de serios ca orice neputință rușinoasă (în proprii ochi) ce v-a frământat, frustrat, chinuit vreodată. De fapt în asta rezidă, poate, umorul satisfăcător al acestei comedii lejere în sens relaxant și plăcut. Câte căzături și câtă durere fizică dar mai ales emoțională a înghițit Raoul din cauza bicicletei… poate înțelege numai cine a avut sau încă are vreun (orice fel de) Nemesis personal.
Așadar, un film relaxant, generator de zâmbete și binefăcător pentru cei care au chef de o comedie franțuzească în culorile pastelate ale unei mici localități de provincie, cu personaje la fel de nerealiste precum percepția fiecăruia dintre noi asupra realității, o poveste pe care acei (extrem de puțini….nu?) care au tăinuit vreodată o mare rușine, neputință sau frustrare personală o vor savura chiar dacă nu are artificii narative sau cinematografice extrem de impresionante.
Cei care caută inchizitor mai mult „filme de neuitat”, probabil vor fi oarecum dezamăgiți de această producție, etichetând-o ca monotonă și fără vreo mare poveste. Și totuși, o comedie ce îmbină atât de plăcut realitatea cu subiectivitatea, și la filmările căreia, ca o ironie, amestecul de ficțiune și concret s-a materializat într-un accident de bicicletă nu chiar minor al actorului Benoît Poelvoorde – iată un film pe care merită să vedeți dacă și cum îl veți savura.
*
„Secretul lui Raoul Taburin”
Regia: Pierre Godeau
Cu: Benoît Poelvoorde, Léo Dussollier, Edouard Baer, Suzanne Clement
