Serban Ionescu va fi inmormantat sambata la cimitirul Bellu
https://www.ziarulmetropolis.ro/serban-ionescu-va-fi-inmormantat-sambata-la-cimitirul-bellu/

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu – decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu, au declarat reprezentanţi ai UNITER. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu – decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu, au declarat reprezentanţi ai UNITER.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului o pot face vineri, între orele 8.00 şi 15.00 la biserica Batiştei sau în aceeaşi zi, după ora 17.00 în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea Tudor Arghezi).

Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00 la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare, au mai declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde acesta său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi, la terminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri în spectacole precum „Locţiitorul”, de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei”, de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut”, de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care, din 2001, a putut fi văzut în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

 

 

Sursa: Mediafax

01
/06
/22

#puterea unui zâmbet sau # the power of a smile este tema propusă în acest an de Festivalul Internațional de Teatru Turda 2022. Primele zile ale festivalului aduc spectacolele momentului în Romania. Organizatorii ne îndeamnă să nu ratăm Tartuffe – regia Vlad Trifaș, spectacol al Teatrului Regina Maria Oradea, Flori de mină – regia Adina Lazăr, spectacol al Teatrului Municipal Baia Mare sau Exploratorul – regia Ada Milea, spectacol al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

31
/05
/22

Teatrul Național din Timișoara vă invită duminică, 5 iunie 2022, ora 11:00, în Sala 2 a Teatrului Național la un dialog public privind capacitatea societății de a răspunde necesităților copiilor cu nevoi speciale și de a-și asuma responsabilități civice și sociale pentru viitorul lor. Acest dialog public închide Atelierul Viitorul copiilor / Future of the children, proiect cuprins în traseul Vocile orașului, parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

31
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de  joi  și vineri, 2 și 3 iunie 2022, pentru alte  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.