Seri de picnic ṣi cinema sub clar de lună – Caravana Filmelor NexT
https://www.ziarulmetropolis.ro/seri-de-picnic-%e1%b9%a3i-cinema-sub-clar-de-luna-caravana-filmelor-next/

De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT.

Un articol de Liliana Matei|2 august 2014

Vara aceasta filmele scurte de la NexT se văd sub clar de lună în:

Braşov – Aleea de sub Tâmpa (8-9 august)
Alba Iulia – Palatul Principilor din Cetatea Alba Carolina (10-11 august)
Oradea – Parcul 1 Decembrie (12 -13 august)
Deva – Piaţa Unirii (14 -15 august)
Târgu Mureş – Complexul de agrement şi sport “Mureşul”/ Week-end (16-17 august)
Piatra Neamţ – Ştrandul Tineretului, zona Punte (18-19 august)
Iaşi – Parcul Palas (20-21 august)
Galaţi – Grădina Publică ( 22-23 august)

Pe 24 august, Caravana Filmelor NexT se întoarce acasă, în Bucureşti, cu o proiecţie specială în Parcul Herăstrău, la Roaba de cultură.

În cele șaptesprezece seri de film în aer liber, patru programe speciale cu producții naționale și internaționale – NexT Disco Night, NexT Comedy Night, NexT Romanian Shorts și Oscars Night – vor rula alternativ în orașele parcurse de cinematograful sub clar de lună.

NexT Disco Night – program prezentat în Alba Iulia, Piatra Neamţ, Iaşi, Galaţi.

În Outrageously Disco, o poveste de dragoste se naşte pe ringul de dans, în strălucirea şi pulsaţiile discotecii, în Moore Street Masala dragostea se înfiripă pe ritmuri bollywoodiene la supermaketul din colţ, iar în West Bank Story iubirea dintre un israelian şi o palestiniancă aduce, în sfârşit, pacea. Poveşti de dragoste înflăcărate şi nu numai în şapte musicaluri cu dichis, vesele şi colorate, cu cântece de fredonat iar şi iar, la NexT Disco Night.

NexT Comedy Night – program prezentat în Braşov, Oradea, Deva şi Târgu Mureş.

Cel mai ghinionist bărbat de pe faţa pământului e părăsit de iubită (Radu + Ana), iar un altul vrea să-şi surprindă iubita de ziua ei, dar lucrurile nu merg după cum era plănuit (Ursul). Despre ghinioane, drame sentimentale şi multe întâmplări neaşteptate povestite cu haz de necaz şi un strop de umor negru în cele zece comedii spumoase de la NexT Comedy Night.

Oscars Night – program prezentat în Braşov, Oradea, Târgu Mureş, Piatra Neamţ şi Bucureşti.

În Nu eram eu acela, o asistentă socială luată ostatică în Sierra Leone încearcă să salveze un soldat care a luat parte la atrocităţi, un psihiatru consultă un deţinut care se crede Dumnezeu în comedia cu umor absurd  Problema Voorman, iar în Helium, un băieţel care suferă de o boală incurabilă îşi construieşte, cu ajutorul unui îngrijitor din spital, o imagine fantastică a lumii de dincolo. Cinci poveşti îndrăzneţe în cele cinci scurtmetraje de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2014, la Oscars Night. Acest program este oferit de Shorts TV.

NexT Romanian Shorts – program prezentat în Alba Iulia, Deva, Iași, Galați și București.

O comedie molcomă (Şanţul), o poveste înduioşătoare despre taţi şi fii (Colivia), alta despre lucrurile pe care le faci din dragoste (Marilena de la P7), dueluri cu săbii ascuţite şi sânge ţâşnind în toate părţile ca-n filmele lui Tarantino (12 minute) şi ceva probleme de pe platoul de filmare (Şi băieţii câteodată), toate în cinci filme scurte cu zvâc, mai vechi şi mai noi. La NexT Romanian Shorts.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.