Serialul UMBRE se întoarce cu un nou sezon. Premiera pe 20 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/serialul-umbre-se-intoarce-cu-un-nou-sezon-premiera-pe-20-noiembrie/

Al treilea sezon al producţiei HBO Europe, UMBRE, scris şi regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO şi pe HBO GO. Noul sezon are 7 episoade.

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2019

După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a “familiei” de interlopi de care aparține. Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil.

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu – Relu Oncescu, Maria Obretin – Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu – Emilian, Andreea Vasile – Nico, Costel Cașcaval – Nicu, Doru Ana – Căpitanu, Mădălina Craiu – Magda, Gabi Huian – Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc – Nea Puiu, Sergiu Costache – Sabin, Augustin Viziru – Romică, Vitalie Bantaș – Paganel și mulți alții.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Pentru UMBRE 3, HBO Europe continuă colaborarea de succes cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu și Valentin Antofi.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

După „Small Time Gangster”, un format creat de Boilermaker Burberry și licențiat DRG Formats.

În Europa, HBO oferă programe abonaților prin intermediul a cinci servicii care acoperă 21 de țări.

În Europa Centrală HBO este disponibil direct abonaților și prin operatori din Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria, Slovenia, Croația, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia & Herțegovina și Moldova.

În Scandinavia, HBO Nordic (The Home of Series) oferă un serviciu premium SVOD direct consumatorilor și prin operatori-parteneri în Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca.

În Spania, HBO España este disponibil ca serviciu SVOD și prin parteneriatul exclusiv cu Vodafone Spania.

În Țările Baltice, conținutul HBO este disponibil prin partenerul exclusiv Telia în Estonia, Letonia și Lituania.

În februarie 2019, HBO Portugalia a fost lansat ca un serviciu de SVOD direct către abonați și prin parteneriatul exclusiv cu Vodafone Portugalia.

HBO Europe produce conținut original local în Europa Centrală din 2010, iar din 2016 și-a extins activitatea de producție în Scandinavia și Spania. Printre următoarele producții HBO Europe se numără: Umbre III (România), Wataha III (Polonia), Patria (Spania), Foodie Love (Spania), 30 Coins (Spania), Gösta (Suedia), The Sleepers (Republica Cehă), The Pioneer (Spania), Beforeigners (Norvegia), Beartown (Suedia), and Whatever (Spania).

Foto: HBO

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.