Serile Teatrului Studențesc: descoperă-i pe viitorii mari actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-teatrului-studentesc-descopera-i-pe-viitori-mari-actori/

Între 8 şi 12 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti (Calea Plevnei nr. 61), se desfăşoară festivalul „Serile Teatrului Studenţesc”. Pe scenă vor urca trupe de actori, atât amatori cât şi profesionişti, venite din toată ţara. Intrarea este liberă.

Un articol de Adina Scorţescu|6 aprilie 2013

Între 8 și 12 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților București (Calea Plevnei nr. 61), se desfășoară festivalul „Serile Teatrului Studențesc”. Pe scenă vor urca trupe de actori, atât amatori cât și profesioniști, venite din toată țara. Intrarea este liberă.

În anul 1996, câțiva membri ai Sindicatului Studenților din Cibernetică au observat că mulți dintre colegi „nu prea mai dădeau pe la teatru”. Și s-au gândit că un festival ar fi nu doar o modalitate de a-i apropia pe cei tineri de artă, ci și o oportunitate de afirmare pentru trupele de teatru. Inițiativa a fost un succes, așa că Serile Teatrului Studențesc se află anul acesta la cea de a XV-a ediție.

Sub sloganul „Hai la teatru ca să scapi de ghinion!”, nouă trupe vor juca în timpul celor cinci zile de festival: Anul I…Semestrul II ( Târgu Mureș), De ce ficatul? (Galați), Fabulinus (Suceava), Ha-Ha Comedy (membrii sunt cu toții studenţi în anul II ai Facultăţii de Teatru „Spiru Haret”), Teatrul Independenților profesioniști (promovează producțiile independente ale studenților și absolvenților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București), Ludic (Iași), Okaua (liceul Alexandru Ioan Cuza, București), Playground, UNATC (formată din studenți ai UNATC).

Anul acesta, studenţii de la UNATC au pregătit ceva inedit. Sub regia lui Cristi Juncu, unul din cele două spectacole, „Pisica verde” (se joacă joi, de la ora 19.45) îşi propune să stârnească imaginaţia şi un interes fervent, dublate de rezonanţa subtilă a spectatorilor cu personajele. Celălalt, „Autostrada fără ieşire” (se joacă marți, de la 20.30) vrea să desluşească o parte din adâncurile firii umane, surprinsă într-o ipostază ce depăşeşte dimensiunile lumii prozaice.

Piesele se joacă în fiecare seară, de luni până joi. Vineri, 12 aprilie, la ora 12.00, are loc festivitatea de premiere. Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalului.

 

Foto: FB Serile Teatrului Stundențesc

21
/04
/23

Ultima săptămână a lunii aprilie aduce pe scena Operei Naționale București titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal precum „Nabucco" de Giuseppe Verdi, „La Bohème" de Giacomo Puccini, „Raymonda" de Alexander Glazunov și „La Traviata" de Giuseppe Verdi, dar și o seară de lieduri intitulată „Moşteniri muzicale" închinată compozitorului Marțian Negrea.

20
/04
/23

„E cool să fii pe COOLsound” a avut loc la CREART (Teatrelli), miercuri, pe 19 aprilie. Una dintre noile direcții de dezvoltare anunțate ale COOLsound este promovarea reprezentanților așa-numitei Generații Z, viitori artiști, absolvenți ai facultaților de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflați la început de carieră sau care încă își caută drumul.

20
/04
/23

”Punctul Nemo” este rezultatul proiectului internațional ”Stronger Peripheries: A Southern Coalition”, din care face parte alături de Centrul Cultural Clujean și de alte trei organizații culturale: Pogon (Zagreb, Croația) și L’arboreto și Teatrul Dimora (Mondaino, Italia). Spectacolul se va juca în premieră în trei reprezentații, în perioada 22-24 aprilie, la Reactor.

12
/04
/23

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează în perioada 21 – 28 mai 2023 cea de-a 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara - TESZT. Vor fi prezentate publicului spectacole indoor și outdoor ale unor companii din 15 țări, într-o ediție care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. 

11
/04
/23

„Eroine”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și plimbat la Apollo 111 Teatrul în București, este un paradox al celor care au reușit să se salveze pe sine, sau să se salveze unele pe altele din abandon, din singurătate, și din iubiri disfuncționale, unilaterale sau trădătoare.