ShortsUP În Parc – filme scurte şi concert We Singing Colors
https://www.ziarulmetropolis.ro/shortsup-in-parc-filme-scurte-si-concert-we-singing-colors/

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 şi 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecţie de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoţii, aplauze şi hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2014

Seara începe cu un concert indie-pop al formației We Singing Colors, autorii single-ului Good Days, Bad Days, care a invadat radio-urile alternative din România și din străinătate.

Cunoscuți pentru prestații spontane în locuri neconvenționale precum parcuri, acoperișuri, străzi, taxi-uri, membrii We Singing Colors au pregătit pentru ShortsUP În Parc un experiment muzical ce îmbină instrumentele acustice (triola, oua, chimes) cu vibrații electronice și povești originale.

Începând de la 21:00, două ore pline de ficțiune, dramă, comedie și romance vor anima atmosfera ultimului weekend oficial de vară, într-un amfiteatru înconjurat de natură.

Din Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011), câștigătorul Ursului de Cristal la Berlin, aflăm că libertatea și curajul se dobândesc încă din copilărie și se păstrează o viață întreagă. Nu e ușor să fii rebel când ai nouă ani, mai ales dacă locuiești în lumea adulților plini de secrete. Un scurtmetraj amuzant și sensibil despre drumul dificil către maturitate.

Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011)

Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011)

Comedia franceză revine în programul ShortsUP cu Diagnostic (r. Fabrice Bracq, Franta, 2013), unul dintre cele mai apreciate scurtmetraje de la Weekendul Comediei Scurte, un film ce tratează aventurile cuplurilor neconvenționale.

Specialitatea doctorului Semyc este o boală foarte populară pentru care nu s-a găsit niciun leac – anunțarea diagnosticului e un exercițiu delicat pe care acesta îl stăpânește la perfecție.

În Goana (r. Victor Carrey, Spania, 2011), ficțiune nominalizată la Chicago Film Festival, echilibrul unei zile liniștite e distrus de o serie de coincidențe insolite: o gumă de mestecat, o cafea cu lapte, o țigară aprinsă pe jumătate, o geantă cu bani.

Când viața îți atârnă de un fir subțire, poate că cel mai înțelept lucru e să fugi. Să evadezi cât mai repede, să lași totul în urmă și să te oprești doar atunci când pericolul a trecut.

Toate întâmplările din scurtmetrajul lui Victor Carrey contribuie la dezlegarea misterului cel din urmă: încotro aleargă eroul filmului?

Biletele pentru ShortsUP În Parc pot fi achiziționate în avans la prețul de 30 de lei din rețelele MyTicket și Eventim.

Foto cu ShortsUP în Parc şi Julian-

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).

02
/07
/16

Sâmbătă, pe 2 iulie, are loc Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul care pune pe acelasi ecran scurtmetraje premiate la Oscar, Cannes, Sundance sau Cesar, mai exact 28 de povești din 15 colțuri ale lumii. În București maratonul va aduce la viață Pavilionul Central Romexpo, devenit astfel cel mai mare spațiu cinematografic neconvențional, cu 10.000 de metri pătrați dedicați filmelor scurte. Accesul la eveniment se face începând cu ora 20.00 iar proiecțiile încep la ora 21.00.