„Sicario“. Bestia
https://www.ziarulmetropolis.ro/sicario-bestia/

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2015

Prezentat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, „Sicario”, regizat de canadianul Denis Villeneuve, este în acelaşi timp un film de gen, asumat şi expus ca atare, şi o operă de autor.

Nu îi e dat oricui să împace, fără rateu, cele două direcţii, judecate deseori în logica maniheistă. Şi, chiar dacă Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici auterismul, noul său lungmetraj, realizat în SUA, este spectacol pur.

Ideea de start nu e deloc originală: o trupă de şoc americană, formată special pentru o misiune în nesfârşitul război împotriva cartelurilor drogurilor de o parte şi de cealaltă a frontierei dintre SUA şi Mexic, cooptează o aparent naivă femeie-agent FBI (Emily Blunt), pusă să lucreze cu un presupus reprezentant al Departamentului de Justiţie (Josh Brolin) şi un colaborator dubios al acestuia (Benicio Del Toro).

Aşa cum e de aşteptat, metodele folosite de cei doi, despre ale căror origini şi scopuri reale tânăra are tot mai mari bănuieli, se dovedesc, cum  spune clişeul, neortodoxe. Justificarea lor (şi a superiorilor) e că o astfel de luptă, care nu ar putea fi câştigată oricum până la capăt, a schimbat limitele a ceea ce este permis sau nu, a ceea ce este legal sau în afara legii.

Kate (Blunt) este conturată ca fiind destul de slabă şi de speriată pentru postul ei, chiar dacă nu ezită să-şi folosească arma la nevoie şi să împuşte în cap un posibil mafiot, într-un moment de tensiune la capătul unei incursiuni în Mexic. Felul în care e construit personajul ei de către Villeneuve şi scenaristul Taylor Sheridan e tributar unul model conservator, masculin şi uzat, departe, de exemplu, de agenta mai credibilă jucată de Jessica Chastain în „Zero Dark Thirty”.

E înconjurată numai de bărbaţi albi, violenţi şi cinici (singura excepţie fiind un partener de-al ei din FBI, nu întâmplător un tip de culoare). Justificarea pentru folosirea unor astfel de tipare caracteriologice (în cazul ei, dar şi al celorlalţi colegi care primesc o mai mare atenţie) ar putea fi că filmul urmează tropii unui thriller. Ceea ce, până la urmă, e de înţeles.

Şi nu aici stă punctul tare al filmului (deşi Emily Blunt şi Josh Brolin fac ceea ce trebuie, iar Benicio Del Toro, şi ceva pe deasupra). La fel cum nu este un atu nici modul în care este înfăţişat inamicul. Nu lipseşte nimic din latura senzaţionalistă a ceea ce livrează media mainstream despre cartelurile drogurilor din Mexic: cadavre ascunse în pereţi sau atârnate în locuri publice, după ce li s-a tăiat capul sau membrele, supunerea poliţiei mexicane, violenţe continue în zonele pe care le controlează, stil de viaţă luxos în cazul liderilor, feţe apriori îndoielnice.

Totuşi, în ciuda acestor mărci bătătorite, Villeneuve propune o abordare vizuală şi sonoră mai puţin uzuală a confruntării. Mafia mexicană este prezentată ca un monstru colectiv violent, pe care nu îl vezi aproape deloc, dar a cărui proximitate produce ravagii (inclusiv pe teritoriul SUA).

Este bestia (aşa cum spune la un moment dat un personaj), un soi de Godzilla invizibilă. Iar momentele în care trupa specială americană se apropie de ea sunt atent stilizate şi dominate de o temă muzicală (Jóhann Jóhannsson) menită a sugera grandoarea confruntării celor două părţi, descrise ca două forţe uriaşe.

Experimentatul director de imagine Roger Deakins (colaborator, printre alţii, al fraţilor Coen) foloseşte multe cadre aeriene în timpul pătrunderii americanilor pe teritoriul mexican, iar relieful pe care camera sa îl surprinde aduce uneori cu suprafaţa unei monstru neidentificabil, dar ameninţător.

Iar o altă acţiune, ce are loc noaptea, aminteşte de incursiunea unor cowboy: orizontul este sângeriu, iar militarii nu sunt decât forme proiectate pe un cer întunecat.

Distribuit de Freeman Entertainment, „Sicario” rulează în cinematografe de la 18 septembrie.

Sicario (SUA, 2015)

Regie: Denis Villeneuve

Distribuţie: Emily Blunt, Josh Brolin, Benicio Del Toro

Rating: ●●●○○

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.