Silent Places, expoziție de fotografie semnată de Oleg Mutu, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/silent-places-expozitie-de-fotografie-semnata-de-oleg-mutu-la-arcub/

În cadrul seriei de evenimente aniversare ARCUB 18 ani, în foaierul clădirii din Batişte 14 poate fi vizitată expoziţia fotografică „Silent Places“, realizată de Oleg Mutu. Aceasta face parte dintr-un proiect format din trei produse culturale: un spectacol interdisciplinar (fără culise) care implică dans, muzică electronică şi videografică; un film de dans; o expoziţie foto semnată de Oleg Mutu (fotografiile sunt realizate analog şi imprimate pe hârtie fotografică).

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2014

Expoziția are la bază o colaborare inedită între un coregraf și un director de imagine, care au în spate un concept puternic: dansul nu se ilustrează, ci se interpretează și reinterpretează cu ajutorul limbajului cinematografic.

Oleg Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din domeniul cinematografic din Europa. Multe din filmele la care a lucrat au fost premiate la cele mai importante festivaluri de profil din lume.

Întâlnirea fericită dintre cele două echipe artistice a dat naștere unui film și unei expoziții de fotografie, care surprinde corpurile dansatorilor puternic marcate de gânduri interioare, pe un teren arid, infinit.

Expoziția de fotografie „Silent Places“ este bazată pe examinarea vieții interioare a personajelor, surprinde nedumeririle, întrebările și temerile lor într-un moment de intimitate.

silent places

Fotografie din expoziţia lui Oleg Mutu de la ArCuB

Cruzimea și frenezia, copilăria, sentimentele pentru care nu există cuvinte, dar pe care cu toții le simțim, angoasa sufletească, haosul interior și recuperarea stării de echilibru sunt sentimente care redau conștiința aglomerată a personajelor, autoevaluarea.

Prin mișcare și acțiune, cele cinci persoanaje înfățișează sentimente care se transformă în agonie, sunt oameni prizonieri ai libertății infinite într-un spațiu infinit. Cum ne purtăm atunci când nu ne comportăm ca la carte? Ce rezultă atunci când ne întâlnim din întâmplare?

Organizațiile care au contribuit la realizarea acestui proiect sunt: Tangaj Dance, Cartierul de Dans (program curatorial al Asociației Secția de Coregrafie), AFCN (finanțator), CNDB (partener principal), STALKER FILM și SOMNIA FILM (co-finanțatori pentru dance film) și parteneri media (Modernism, Metropotam, Art Clue, Cotidianul, Hot News, TVR, Hipmag, Postomdern, Liternet, Șapte Seri, Alternativ, Realitatea TV, Suplimentul de Cultură).

silent3

Expoziția poate fi vizitată până pe 15 mai. Intrarea este liberă.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.