Simfonia străzilor din Detroit
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-strazilor-din-detroit/

Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraş, fosta „capitală” a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viaţa de zi cu zi a urbei.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2014

Simfonia străzilor din Detroit  / Orchestra simfonică a prezentat acest proiect ca pe o modalitate de a-i implica pe locuitorii din acest oraş din statul american Michigan, aflat în faliment, dar care tinde să devină atractiv pentru artiştii aflaţi în căutarea unor ateliere puţin costisitoare.

Compozitorul Tod Machover, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT), va folosi un program informatic pe care l-a inventat chiar el pentru a compune „Simfonia în re”, pe care o va prezenta într-un prim concert pe 16 noiembrie 2015, la Detroit.

Tod Machover este un compozitor pasionat de informatică şi electroacustică. El foloseşte în proiectele sale muzicale instrumente amplificate (denumite „hiperinstrumente”).

A efectuat deja astfel de proiecte la Edinburgh (Scoţia), Perth (Australia) şi Toronto (Canada).

Directorul Orchestrei Simfonice din Detroit, Leonard Slatkin, a salutat „un proiect unic pentru toţi aceia care sunt interesaţi de opere colective”.

Noul proiect are loc, pentru această orchestră, după o lungă perioadă de inactivitate, marcată de o grevă care a condus la suspendarea celei mai mari părţi a sezonului 2010-2011.

Foto: Simfonia străzilor din Detroit – wikipedia

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.