Singuri, fără Lucian Pintilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/singuri-f%c4%83r%c4%83-lucian-pintilie/

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esenţial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei româneşti.

Un articol de Valerian Sava|22 mai 2018

DEASUPRA TUTUROR „VALURILOR”

Înaintea debuturilor sale (ca actor episodic în „Valurile Dunării” de Liviu Ciulei, din 1960, apoi cu primul său film regizoral, „Duminică la ora 6”, din 1966), au fost doar precursorii și pionierii – unii prodigioși și câte unul providențial, ca Jean Georgescu, sau liant și vector definitoriu, ca Victor Iliu.

Dar inaugurarea consacratoare a cinemaului românesc ca școală națională de artă se datorează „primei generații a fondatorilor” (cum am numit-o, printr-o parafrazare a lui Ion I. Cantacuzino), din care Lucian Pintilie a făcut parte, alături de Liviu Ciulei, Ion Popescu Gopo, Iulian Mihu, Mircea Săucan, spre a-i cita pe cei de calibru apropiat.

El însă, Lucian Pintilie, e sigurul care a depășit toate „valurile”, perpetuu în top, învingător al „vremurilor”, fără a se lăsa „vămuit”/plafonat, deturnat/oprit, alungat/anihilat, cum din nenorocire li s-a întâmplat finalmente, chiar dacă în măsuri și forme diferite, celorlați – fie ei congeneri, fie din „generația ’70” sau următoarea -, dacă la vitregiile locului și timpului (ca parte a lor) adăugăm câte o dispariție cu totul prematură, precum a unui Alexandru Tatos.

Astfel, când în primii ani ai noului secol, 2001-2002 (cum era previzibil și s-a și scris, în linia istoriei critice premonitorii), s-a ivit „generația refondatorilor”, menită să reînnoade firul rupt/întrerupt al creativității de vârf, Lucian Pintile a fost în unicat, integral valid și cu generozitatea pe care nici toate geniile n-o au, în a primi cu brațele deschise și cugetul curat, în a susține personal și instituțional „Al Patrulea Val”, peste apele freatice inspiratoare ale filmografiei proprii, ca director al Casei de filme instituite de Andrei Pleșu la Ministerul Culturii.

Fără Lucian Pintilie, filmul-fanion „Marfa și banii” n-ar fi ajuns la timp și întreg pe ecrane, n-ar fi început fericit filmografia al cărui titular merită a fi citat în suita de mai sus: Cristi Puiu (să nu uităm că un confrate cronicar a pretins atunci, textual, ca cenzura să fi tăiat unele părți și exprimări din film – bună platformă pentru represaliile și subclasările care au urmat).

PARADOXUL UNUI FRANÇOIS TRUFFAUT MAI NOROCOS

Paradoxal mai norocos cu timpii istorici și vitali decât protagonistul Noului Val Francez din deceniile 7-8 ale secolului trecut, acest François Truffaut al românilor a rămas greu (dacă nu imposibil) de egalat ori eclipsat, la fel de fertil în provocări, stimuli și străluciri, mult după „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea” și „De ce trag clopotele, Mitică?”, deși nici noile conjuncturi nu i-au permis împlinirea deciziei exuberante de a face câte un film în fiecare an, anunțată în 1990, după ce fusese limitat la un film pe deceniu.

A fost el însuși, deasupra oricăror encomioane, de la „Balanța” și „O vară de neuitat” la „Niki Ardelean, colonel în rezervă” și „Tertium non datur”, de la „Prea tîrziu” și „Terminus Paradis” la „După-amiaza unui torționar”.

Și, Lucian Pintilie a rămas cu noi după ce ne-au părăsit mulți dintre marii actori pe care i-a nemurit pe ecran: Irina Petrescu din „Duminică la ora 6”, George Constantin, Emil Botta și Ernest Maftei din „Reconstituirea”, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache și Ștefan Bănică din „De ce trag clopotele, Mitică?, Radu Beligan din „După-amiaza unui torționar”…

Astfel, nu numai debutul, dar și culminațiile Noului Cinema Românesc – care a răzbunat nesperat ontogeniile întârziate – au beneficiat de suportul performanțelor și pronunțărilor sale, împotriva sistemului eternizat întru nereformare și ostilitate față de elita valorică.

Fiecare dintre refondatori, ca un Corneliu Porumboiu după Cristi Puiu, s-a bucurat direct și explicit de cuvântul său protector și propulsiv, după cum câte unul a profitat de iertarea sa, fiindcă de ingratitudini nu l-au scutit nici emulii.

VIRTUAL UNIȚI, CA NICIODATĂ

Lucian Pintilie nu mai e cu noi, decât prin filmele și faptele, prin aura și siajul angajărilor și disocierilor sale incomode, prin tăria memoriei întru bună credința vocației și competenței, de care vom fi sau nu în stare.

Dar singurătatea care ne cuprinde acum n-o putem disimula: o resimțim acutizată de noile derute și derive, poate cele mai toxice, prin confuzii perfide, fără el alături.

A fost, de aceea, reconfortant, la despărțirea de sâmbătă, 19 mai 2018, la Cimitirul Bellu, să-i vedem virtual uniți, ca niciodată, la căpătâiul său, pe Cristi Puiu, Cristian Mungiu și Corneliu Porumboiu, alături de Tudor Giurgiu și Mihai Chirilov, patronii instituțiilor din noua breaslă (precum TIFF-ul de la Cluj), în vecinătatea tandemului care a izbutit să ne înlăcrimeze – George Mihăiță și Vladimir Găitan din „Reconstituirea”, cu numele lor din film înscrise pe coroană („Ripu și Vuică”), lângă incorigibilul post-adolescent Dan Nuțu din „Duminică la ora 6”, cu fidelul producător Constantin (Titi) Popescu, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, cu Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Nicolae Mărgineanu, apți la rându-le să-i poarte mesajul pe palierele nobilei competitivități, ilustrate de prezența manifest-solidară a unor Ana Blandiana, Ion Caramitru, Gabriel Dimiseanu, Andrei Șerban…

Și n-au lipsit doi reprezentanți de frunte ai cineaștilor de la Chișinău, cu prinosul ținutului natal al basarabeanului, încât nici n-am remarcat inițial absența oficialilor de la Ministerul Culturii sau CNC (și parcă și ai uniunilor și asociațiilor plenipotente din branșă) – dar poate nici nu era locul lor acolo, cum nu se întrevede nici în viitorul instituțional pe care ni-l dorim.

BLESTEMUL CENTRIFUGII TEMATISTE ȘI DE GEN

Lipsindu-ne Lucian Pintilie, trebuie să-l reinventăm cumva, pentru că avem nevoie de el mai mult decât oricând. În inevitabilul suspans dintre două „valuri” – pe care înțeleg și nu prea de ce nimeni dintre cei în funcții nu vrea să-l conștientizeze, să-l enunțe și să-l discute -, primează graba în a lichida revanșard socotelile cu ce s-a produs inconturnabil și peren mai mult de un deceniu și jumătate (cât durează aproximativ ciclul oricărui curent filmic).

Fără a se fi asimilat „canonic” revelațiile dintre 2001 și 2015/16/17 (prohibite pedagogic, dacă judecăm după recoltele concursului studențesc CineMAiubit, alias UNATC), se proclamă „noi paradigme”, reductibile la repunerea în lucru a falimentarei centrifugi tematiste și de gen dinainte de 2000 și de 1990 – se înțelege, cu iluzionări și mofturi nou-nouțe, cât mai șocante, pînă la „de neprivit”, atrăgător-exotice pentru câte un festival internațional profilat pe asemenea isprăvi (nu-i vorba, evident, de cel de la Cannes, care nu prea ne mai primește, nici în secțiunile secundare).

Ăst-timp, complementar, tocmai a fost detronat, în martie trecut, întreg podiumul valoric și meritocrat al anului 2017, compus din Alexandru Solomon, Radu Jude și Emanuel Pârvu, excomunicați în prealabil, din faza nominalizărilor pentru ultima ediție anuală a Premiilor Gopo.

„ERA” SAU „EPOCA” SAU „PERIOADA”?!

Dar exact la începutul acestei luni, când se anunța agonia finală a lui Lucian Pintilie, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, la un simpozion prea-balcanic asupra cinemaului balcanic (la care suntem arondați cu stăruința unui energetism fără seamăn, sub auspiciile fostei campioane a ridicolului protocronism din anii ’70-’80 ai secolului trecut – secția de resort a Institutului de Istoria Artei), autorul „Reconstituirii” și-ar fi putut reauzi repudieri mai discrete decât cele de acum 50 de ani, dar în același sens, ca părtaș de astă dată la ceea ce una dintre vorbitoare a stigmatizat din titlul comunicării (cu un barbarism curat academic): „Desemantizarea istoriei naționale în cinemaul românesc de după 1989”.

Ceea ce voia să spună că ar fi „dezonorante” pentru istoria nației și pentru „ortodoxismul românesc” filme precum „O vară de neuitat”, cărora rău fac unii, ca Radu Jude, că le urmează exemplul, în „Aferim!” și altele. Și văd numele aceleeași vociferante printre semnăturile unui volum proiectat să apară la Editura UCIN (nu știu cu ce șanse), sub un titlu care spune aproape totul, prin afișarea vecinătății metalice cu „aurul” epocii (suficiente sieși ca atare, și viitorimii, la infinit): „Amintiri din epoca ecranului de argint” (oare ce material ne rămîne „după”?!).

Chiar totul spun (despre proiect) cele nu mai puțin de 14 întrebări exhaustiv-hipnotic-repetitiv-sadice (pe care le-am primit la rându-mi, dar n-am răspuns), univoc-mobilizatoare pentru proiectații comilitoni: „5. Care este primul film vizionat în perioada comunistă de care vă amintiți? Unde și în ce condiții l-ați văzut? CE IMPACT A AVUT acest film asupra dumneavoastră? (…). 10. Ce filme din perioada comunistă v-au impresionat? De ce? 11. Ce rol au jucat aceste filme în FORMAREA DUMNEAVOASTRĂ? (…). 14. CE IMPACT AU (e vorba de timpul prezent – nota mea, Val. S.) filmele preferate din <era comunistă> asupra GÂNDIRII dumneavoastră estetice, artistice (v-am prevenit asupra exhaustivului! – n. m.), SOCIALE?”(subl. mele, Val. S.).

Ce-i drept, „era comunistă” din finalul întrebărilor e o formulare mult mai justă decît „epoca” sau „perioada” (mai ales că singurul nume de cineast inclus în chestionar e… Sergiu Nicolaescu).

VICTOR ILIU VERSUS „TIRANIA IDEILOR GENERALE”

Nu pot să-mi iert că n-am găsit oportunitatea unui moment când să-i cer iertare lui Lucian Pintilie, pentru pronunțările mele îndoielnice de la lansarea filmului său de debut, „Duminică la ora 6”.

Mă chinuie și azi, în sensul pocăinței, replica pe care mi-a dat-o Victor Iliu, la dezbaterea ce a avut loc la Asociația Cineaștilor (iată și un motiv de nostalgie legitimă: „pe vremea aceea”, aveau loc dezbateri!), în apărarea filmului, contrazicându-mă printr-un citat dintr-un autor neștiut de mine (și pe care Iliu s-a ferit să-l divulge), referitor la „tirania ideilor generale” (căreia mă supuneam).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, iar el să ne ierte pe noi.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

01
/08
/20

Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi, Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a deschis porțile cu trei proiecții sold-out ale comediei romantice La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), în Piața Unirii, USAMV și Báthory.

01
/08
/20

Aplaudați pe scenele teatrelor din întreaga țară, 10 actori talentați, care nu au avut încă șansa de a se afirma în lumea filmului, vor ajunge față în față cu profesioniștii din domeniul cinematografiei, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

31
/07
/20

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF.

Pagina 1 din 26712345...102030...Ultima »