Singuri, fără Lucian Pintilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/singuri-f%c4%83r%c4%83-lucian-pintilie/

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esenţial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei româneşti.

Un articol de Valerian Sava|22 Mai 2018

DEASUPRA TUTUROR „VALURILOR”

Înaintea debuturilor sale (ca actor episodic în „Valurile Dunării” de Liviu Ciulei, din 1960, apoi cu primul său film regizoral, „Duminică la ora 6”, din 1966), au fost doar precursorii și pionierii – unii prodigioși și câte unul providențial, ca Jean Georgescu, sau liant și vector definitoriu, ca Victor Iliu.

Dar inaugurarea consacratoare a cinemaului românesc ca școală națională de artă se datorează „primei generații a fondatorilor” (cum am numit-o, printr-o parafrazare a lui Ion I. Cantacuzino), din care Lucian Pintilie a făcut parte, alături de Liviu Ciulei, Ion Popescu Gopo, Iulian Mihu, Mircea Săucan, spre a-i cita pe cei de calibru apropiat.

El însă, Lucian Pintilie, e sigurul care a depășit toate „valurile”, perpetuu în top, învingător al „vremurilor”, fără a se lăsa „vămuit”/plafonat, deturnat/oprit, alungat/anihilat, cum din nenorocire li s-a întâmplat finalmente, chiar dacă în măsuri și forme diferite, celorlați – fie ei congeneri, fie din „generația ’70” sau următoarea -, dacă la vitregiile locului și timpului (ca parte a lor) adăugăm câte o dispariție cu totul prematură, precum a unui Alexandru Tatos.

Astfel, când în primii ani ai noului secol, 2001-2002 (cum era previzibil și s-a și scris, în linia istoriei critice premonitorii), s-a ivit „generația refondatorilor”, menită să reînnoade firul rupt/întrerupt al creativității de vârf, Lucian Pintile a fost în unicat, integral valid și cu generozitatea pe care nici toate geniile n-o au, în a primi cu brațele deschise și cugetul curat, în a susține personal și instituțional „Al Patrulea Val”, peste apele freatice inspiratoare ale filmografiei proprii, ca director al Casei de filme instituite de Andrei Pleșu la Ministerul Culturii.

Fără Lucian Pintilie, filmul-fanion „Marfa și banii” n-ar fi ajuns la timp și întreg pe ecrane, n-ar fi început fericit filmografia al cărui titular merită a fi citat în suita de mai sus: Cristi Puiu (să nu uităm că un confrate cronicar a pretins atunci, textual, ca cenzura să fi tăiat unele părți și exprimări din film – bună platformă pentru represaliile și subclasările care au urmat).

PARADOXUL UNUI FRANÇOIS TRUFFAUT MAI NOROCOS

Paradoxal mai norocos cu timpii istorici și vitali decât protagonistul Noului Val Francez din deceniile 7-8 ale secolului trecut, acest François Truffaut al românilor a rămas greu (dacă nu imposibil) de egalat ori eclipsat, la fel de fertil în provocări, stimuli și străluciri, mult după „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea” și „De ce trag clopotele, Mitică?”, deși nici noile conjuncturi nu i-au permis împlinirea deciziei exuberante de a face câte un film în fiecare an, anunțată în 1990, după ce fusese limitat la un film pe deceniu.

A fost el însuși, deasupra oricăror encomioane, de la „Balanța” și „O vară de neuitat” la „Niki Ardelean, colonel în rezervă” și „Tertium non datur”, de la „Prea tîrziu” și „Terminus Paradis” la „După-amiaza unui torționar”.

Și, Lucian Pintilie a rămas cu noi după ce ne-au părăsit mulți dintre marii actori pe care i-a nemurit pe ecran: Irina Petrescu din „Duminică la ora 6”, George Constantin, Emil Botta și Ernest Maftei din „Reconstituirea”, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache și Ștefan Bănică din „De ce trag clopotele, Mitică?, Radu Beligan din „După-amiaza unui torționar”…

Astfel, nu numai debutul, dar și culminațiile Noului Cinema Românesc – care a răzbunat nesperat ontogeniile întârziate – au beneficiat de suportul performanțelor și pronunțărilor sale, împotriva sistemului eternizat întru nereformare și ostilitate față de elita valorică.

Fiecare dintre refondatori, ca un Corneliu Porumboiu după Cristi Puiu, s-a bucurat direct și explicit de cuvântul său protector și propulsiv, după cum câte unul a profitat de iertarea sa, fiindcă de ingratitudini nu l-au scutit nici emulii.

VIRTUAL UNIȚI, CA NICIODATĂ

Lucian Pintilie nu mai e cu noi, decât prin filmele și faptele, prin aura și siajul angajărilor și disocierilor sale incomode, prin tăria memoriei întru bună credința vocației și competenței, de care vom fi sau nu în stare.

Dar singurătatea care ne cuprinde acum n-o putem disimula: o resimțim acutizată de noile derute și derive, poate cele mai toxice, prin confuzii perfide, fără el alături.

A fost, de aceea, reconfortant, la despărțirea de sâmbătă, 19 mai 2018, la Cimitirul Bellu, să-i vedem virtual uniți, ca niciodată, la căpătâiul său, pe Cristi Puiu, Cristian Mungiu și Corneliu Porumboiu, alături de Tudor Giurgiu și Mihai Chirilov, patronii instituțiilor din noua breaslă (precum TIFF-ul de la Cluj), în vecinătatea tandemului care a izbutit să ne înlăcrimeze – George Mihăiță și Vladimir Găitan din „Reconstituirea”, cu numele lor din film înscrise pe coroană („Ripu și Vuică”), lângă incorigibilul post-adolescent Dan Nuțu din „Duminică la ora 6”, cu fidelul producător Constantin (Titi) Popescu, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, cu Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Nicolae Mărgineanu, apți la rându-le să-i poarte mesajul pe palierele nobilei competitivități, ilustrate de prezența manifest-solidară a unor Ana Blandiana, Ion Caramitru, Gabriel Dimiseanu, Andrei Șerban…

Și n-au lipsit doi reprezentanți de frunte ai cineaștilor de la Chișinău, cu prinosul ținutului natal al basarabeanului, încât nici n-am remarcat inițial absența oficialilor de la Ministerul Culturii sau CNC (și parcă și ai uniunilor și asociațiilor plenipotente din branșă) – dar poate nici nu era locul lor acolo, cum nu se întrevede nici în viitorul instituțional pe care ni-l dorim.

BLESTEMUL CENTRIFUGII TEMATISTE ȘI DE GEN

Lipsindu-ne Lucian Pintilie, trebuie să-l reinventăm cumva, pentru că avem nevoie de el mai mult decât oricând. În inevitabilul suspans dintre două „valuri” – pe care înțeleg și nu prea de ce nimeni dintre cei în funcții nu vrea să-l conștientizeze, să-l enunțe și să-l discute -, primează graba în a lichida revanșard socotelile cu ce s-a produs inconturnabil și peren mai mult de un deceniu și jumătate (cât durează aproximativ ciclul oricărui curent filmic).

Fără a se fi asimilat „canonic” revelațiile dintre 2001 și 2015/16/17 (prohibite pedagogic, dacă judecăm după recoltele concursului studențesc CineMAiubit, alias UNATC), se proclamă „noi paradigme”, reductibile la repunerea în lucru a falimentarei centrifugi tematiste și de gen dinainte de 2000 și de 1990 – se înțelege, cu iluzionări și mofturi nou-nouțe, cât mai șocante, pînă la „de neprivit”, atrăgător-exotice pentru câte un festival internațional profilat pe asemenea isprăvi (nu-i vorba, evident, de cel de la Cannes, care nu prea ne mai primește, nici în secțiunile secundare).

Ăst-timp, complementar, tocmai a fost detronat, în martie trecut, întreg podiumul valoric și meritocrat al anului 2017, compus din Alexandru Solomon, Radu Jude și Emanuel Pârvu, excomunicați în prealabil, din faza nominalizărilor pentru ultima ediție anuală a Premiilor Gopo.

„ERA” SAU „EPOCA” SAU „PERIOADA”?!

Dar exact la începutul acestei luni, când se anunța agonia finală a lui Lucian Pintilie, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, la un simpozion prea-balcanic asupra cinemaului balcanic (la care suntem arondați cu stăruința unui energetism fără seamăn, sub auspiciile fostei campioane a ridicolului protocronism din anii ’70-’80 ai secolului trecut – secția de resort a Institutului de Istoria Artei), autorul „Reconstituirii” și-ar fi putut reauzi repudieri mai discrete decât cele de acum 50 de ani, dar în același sens, ca părtaș de astă dată la ceea ce una dintre vorbitoare a stigmatizat din titlul comunicării (cu un barbarism curat academic): „Desemantizarea istoriei naționale în cinemaul românesc de după 1989”.

Ceea ce voia să spună că ar fi „dezonorante” pentru istoria nației și pentru „ortodoxismul românesc” filme precum „O vară de neuitat”, cărora rău fac unii, ca Radu Jude, că le urmează exemplul, în „Aferim!” și altele. Și văd numele aceleeași vociferante printre semnăturile unui volum proiectat să apară la Editura UCIN (nu știu cu ce șanse), sub un titlu care spune aproape totul, prin afișarea vecinătății metalice cu „aurul” epocii (suficiente sieși ca atare, și viitorimii, la infinit): „Amintiri din epoca ecranului de argint” (oare ce material ne rămîne „după”?!).

Chiar totul spun (despre proiect) cele nu mai puțin de 14 întrebări exhaustiv-hipnotic-repetitiv-sadice (pe care le-am primit la rându-mi, dar n-am răspuns), univoc-mobilizatoare pentru proiectații comilitoni: „5. Care este primul film vizionat în perioada comunistă de care vă amintiți? Unde și în ce condiții l-ați văzut? CE IMPACT A AVUT acest film asupra dumneavoastră? (…). 10. Ce filme din perioada comunistă v-au impresionat? De ce? 11. Ce rol au jucat aceste filme în FORMAREA DUMNEAVOASTRĂ? (…). 14. CE IMPACT AU (e vorba de timpul prezent – nota mea, Val. S.) filmele preferate din <era comunistă> asupra GÂNDIRII dumneavoastră estetice, artistice (v-am prevenit asupra exhaustivului! – n. m.), SOCIALE?”(subl. mele, Val. S.).

Ce-i drept, „era comunistă” din finalul întrebărilor e o formulare mult mai justă decît „epoca” sau „perioada” (mai ales că singurul nume de cineast inclus în chestionar e… Sergiu Nicolaescu).

VICTOR ILIU VERSUS „TIRANIA IDEILOR GENERALE”

Nu pot să-mi iert că n-am găsit oportunitatea unui moment când să-i cer iertare lui Lucian Pintilie, pentru pronunțările mele îndoielnice de la lansarea filmului său de debut, „Duminică la ora 6”.

Mă chinuie și azi, în sensul pocăinței, replica pe care mi-a dat-o Victor Iliu, la dezbaterea ce a avut loc la Asociația Cineaștilor (iată și un motiv de nostalgie legitimă: „pe vremea aceea”, aveau loc dezbateri!), în apărarea filmului, contrazicându-mă printr-un citat dintr-un autor neștiut de mine (și pe care Iliu s-a ferit să-l divulge), referitor la „tirania ideilor generale” (căreia mă supuneam).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească, iar el să ne ierte pe noi.

18
/12
/18

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino a împlinit, anul acesta, 78 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

14
/12
/18

Singurul film românesc prezent anul acesta la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (echivalentul Oscarurilor pentru industria cinematografică europeană), TOUCH ME NOT a fost nominalizat la European Discovery – Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut în lung-metraj.

13
/12
/18

În 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) atinge, oficial, vârsta maturității. Cea de-a 18-a ediție va avea loc între 31 mai și 9 iunie, iar organizatorii au deja vești bune pentru cinefili: primele filme confirmate în program au fost lansate în cele mai importante festivaluri ale toamnei și vor avea premiera românească la Cluj-Napoca.

12
/12
/18

20 scurtmetraje din toată lumea și 10 scurtmetraje românești concurează anul acesta pentru trofeele NexT. Selecția filmelor pentru Competiția Internațională și Competiția Națională a fost realizată și în acest an de către Oana Ghera și Massimiliano Nardulli. Selecționerii au ales voci noi care onorează încă o dată misiunea festivalului la această ultimă ediție, aceea de a descoperi și aduce în prim-plan atât filmele scurte cu adevărat inovatoare, cât și pe cei care le creează.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

Page 1 of 22512345...102030...Last »