SoNoRo „UP” – muzică la înălţime
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-up-muzica-la-inaltime/

A VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 şi 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Un articol de Corina Vladov|15 octombrie 2013

A VIII-a ediţie a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

Devenită deja o tradiție, deschiderea festivalului va fi găzduită de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București, în data de 1 noiembrie, la ora 19.00.

După „Love Unlimited” din 2012, Sonoro „UP” 2013 dezvăluie o altă latură a personalității festivalului, precum și un program bogat, ales din sugestiva temă a acestei ediții. „Văzduh”, „Aurora”, „Divin en détail”, „Golden Birds and Black Angels”, „De peste munți” sau „Letters from the Sky” sunt doar câteva dintre titlurile întâlnirilor muzicale din acest noiembrie.

Ca în fiecare an, artiști binecunoscuți publicului se întorc în festival. Muzicieni valoroși precum pianiștii Diana Ketler și Konstantin Lifschitz, violoniștii Alexander Sitkovetsky, Gilles Apap și Kirill Troussov, violistul Christian Naș, cornistul Olivier Darbellay sau violonceliștii Adrian Brendel și Monika Leskovar, cu toții întruchipează filozofia Sonoro de a face muzică de cameră: prin dăruire, forță emoțională și prin calitatea interpretării muzicale.

afis sonoro 2013 bucuresti

Afişul Festivalului Sonoro, ediţia 2013

Pe lângă rezidenții festivalului, pe scenele festivalului de anul acesta vor debuta mai mulți artiști de renume internațional, muzicieni originali și cu alură foarte modernă, printre care se numără Ilya Gringolts și Alissa Margulis (vioară), Maxim Rysanov (violă), Sonia Wieder Atherton și Marcin Sieniawski (violoncel), Ansamblul Niguna din Paris și Cvartetul Engegard din Oslo.

„Cântecul păsării SoNoRo a răsunat în toți acești ani clar, consecvent și intens. A evitat soluțiile superficiale și populiste și a jucat cartea subtilității, a eleganței și a profesionalismului fără compromisuri”, spune Răzvan Popovici, directorul festivalului Sonoro.

Surprizele Sonoro

Pe lângă concerte, Sonoro are și un produs-surpriză: un nou CD oficial al festivalului, în care Ensemble Raro și Andrej Bielow interpretează capodopere de Ernst von Dohnányi, Antonin Dvořák și Josef Suk. În plus, seria de concerte estivale SoNoRo Conac va fi încununată cu un album foto de artă semnat de Șerban Mestecăneanu, cu texte scrise de Luiza Zamora și un concept grafic realizat de Corina Duma, a cărui lansare va avea loc, de asemenea, în cadrul festivalului.

Și, nu în ultimul rând, parteneriatul de tradiție cu TIFF va fi și el continuat cu proiecția renumitului film „Cerul deasupra Berlinului”, al lui Wim Wenders.

INFO

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalului SoNoRo, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas – şi online, pe www.eventim.ro.

foto: Sonoro

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.