Sophia Loren, carte de memorii şi expoziţie, la împlinirea vârstei de 80 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sophia-loren-carte-de-memorii-si-expozitie-la-implinirea-varstei-de-80-de-ani/

Actriţa italiană Sophia Loren, care va împlini 80 de ani pe 20 septembrie, a lansat o carte de memorii şi a inaugurat, joi, în Ciudad de Mexico, o expoziţie cu fotografii şi obiecte care îi aparţin, pentru a-şi sărbători cariera de peste 60 de ani în cinematografie.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2014

Sophia Loren a inaugurat joi, în Ciudad de Mexico, la muzeul Soumaya al magnatului Carlos Slim, o expoziţie consacrată celei de-a 80-a aniversări a sa.

„Nu este o celebrare a trecutului, este prologul unei vieţi frumoase, care mi-a dăruit atât de mult. Am încă nevoie să lucrez, mă trezesc în fiecare zi cu o grămadă de idei”, a declarat Sophia Loren, potrivit AFP, la o conferintă de presă în prezenţa fiului său, Carlo Ponti, şi a magnatului mexican din domeniul telecomunicaţiilor Carlos Slim.

Expoziţia, care include obiecte vestimentare, bijuterii, fotografii, trofee şi diplome, dar şi proiecţii ale unor imagini în care vedeta apare alături de Marcello Mastroianni, Cary Grant şi Marlon Brando, va fi deschisă vizitatorilor din 22 septembrie.

Pe de altă parte, diva italiană a lansat de curând un volum autobiografic intitulat „Yesterday, Today and Tomorrow – My Life”, în care vorbeşte despre începuturile carierei sale, relaţia cu producătorul de cinema care a descoperit-o şi care i-a devenit soţ, dar şi cea cu alte personalităţi ale cinematografiei mondiale, mai ales din perioada anilor 1960 – 1970.

Pentru a scrie cele 300 de pagini ale volumului autobiografic, actriţa simbol a cinematografiei italiene a apelat la ceea ce ea însăşi a numit „cufărul cu amintiri”, pentru a face publice fotografii vechi, scrisori şi bileţele din partea unor vedete ca Cary Grant, Frank Sinatra, Audrey Hepburn şi Richard Burton, pe lângă „sufletul pereche”, italianul Marcello Mastroianni, notează Mediafax.

Sophia Loren & Marlon Brando

Sophia Loren & Marlon Brando

Rezultatul include o mulţime de povestioare care vor face deliciul publicului, cum ar fi modul în care a reuşit să îl facă pe Marlon Brando să înceteze în a-i mai face avansuri sexuale cu o singură privire serioasă şi intensă şi faptul că Cary Grant i-a sugerat că ar trebui să se roage pentru a lua decizia corectă în perioada când cei doi filmau şi simţeau că se îndrăgostesc unul de celălalt.

Cartea pare să fie un fel de enciclopedie a cinematografiei mondiale din ultimii 60 de ani, redând pasaje din viaţa unei femei simple din sudul Italiei care avea să devină una dintre vedetele cele mai strălucitoare ale cinema-ului.

Titlul volumului, „Yesterday, Today and Tomorrow – My Life”, este inspirat de comedia antologică în trei părţi, din 1963, regizată de Vittorio De Sica, în care Loren a jucat trei personaje diferite.

Cel mai recent film al Sophiei Loren, o adaptare după „Vocea umană” de Jean Cocteau, a fost lansat anul acesta.

Foto: Sophia Loren, Yesterday, Today and Tomorrow – My Life – Cinemagia

 

Citiţi şi:
11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

05
/05
/16

,,Viaţa ficţiunii după o Revoluţie” este cea mai recentă carte publicată de Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich). A apărut în această primăvară la Editura Polirom. Cartea aceasta (un roman, nu o colecţie de eseuri!) este scrisă ca un teribil epistolar în două părţi.

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

20
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, la Club A din Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), în cadrul „Cafenelei critice”, va avea loc un dialog cu Matei Vişniec despre ultimul său roman, Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă..., apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş; Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

19
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare.