Sounds of Summer – Jam in the Park are prima ediție la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/sounds-of-summer-jam-in-the-park-are-prima-editie-la-bucuresti/

Sounds of Summer – Jam în the Park, eveniment dedicat improvizaţiei muzicale, va avea prima ediţie între 18 şi 21 august, în parcul Obor din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|2 august 2022

Ea aduce concerte live, jam sessions, ateliere interactive de muzică pentru toate vârstele și de creație pentru copii și o zonă de târg, pe durata celor patru zile, fiecare cu o tematică proprie – orientală, africană, balcanică și latino-americană. Intrarea la eveniment este liberă, iar detalii despre program se pot găsi pe facebook/Soundsofsummer.

Evenimentul își propune să familiarizeze publicul bucureștean cu conceptul de jam session, în care muzicienii ce nu obișnuiesc să interpreteze în formula respectivă, dar într-un context relativ familiar, improvizează o piesă muzicală și construiesc linii melodice noi bazându-se numai pe inspirația de moment. Activitățile de tip „jam-session” sunt folosite de muzicieni atunci când își doresc fie să compună o piesă muzicală nouă sau să abordeze o melodie existentă dintr-o nouă perspectivă, iar activitatea e folosită și ca metodă de socializare cu alți pasionați de muzică.

Astfel, pe 18 august, în ziua orientală, flautistul și profesorul de flaut cu o bogată activitate pe scenele românești trecând prin jazz, teatru, muzică tradițională, percuție neconvențională și muzică electronică în proiecte diverse, printre care Shabah-ethno jazz Cluj, Sensor, Organic Trio-jazz, Săftița-ethno jazz și Vița de Vie – Acoustic, Mandela Gajol va susține un workshop interactiv de percuție și flaut și pe scenă va avea loc un concert Karpov not Kasparov.

Ziua africană de pe 19 august îi aduce pe Ati de Chile, percuționistul ce a avut colaborări pentru diverse proiecte, de la Loredana Groza, VH-2, Vama Veche, Ioan Gyuri Pascu sau Mandinga la N.S.K., Blanoz, Urma sau Pacha-Man, cu peste 20 de discuri înregistrate în România în diferite formule și peste 1000 de concerte în diferite țări și pe muzicianul originar din Togo, dar stabilit în România din 2014, unde organizează și predă la diferite workshop-uri creative, Lolo – Ikhaya Watumbe, atât cu câte un workshop de percuție, dar și cu un jam session, alături de Melak.

Pe 20 august, ziua balcanică, percuționistul Cosmo, format pentru muzică balcanică și orientală și colaborator al unora dintre cele mai importante nume de pe scena balcanică (Gipsy Casual, Mahala Rai Banda, Viorica și Taraful de la Clejani), aduce ritmuri din spațiul turcesc la atelierele sale.

Pe 21 august, ziua latino-americană, percuționistul, performerul de dans flamenco și profesorul Lucas Molina e responsabil de workshop și apoi de jam session și concert, alături de Taraf Flamenco.

Toate workshop-urile sunt coordonate de Melak, unul dintre cei mai cunoscuți percuționiști din România, cu o experiență de peste 20 de ani în industrie. În portofoliul lui se regăsesc proiecte ca legendara trupă Sensor, Blanoz, Tribal House Colective, Mara & KSA, Morandi, Nopame și, de-a lungul carierei sale a avut ocazia să împartă scena cu nume ca Sting, The Prodgy, Faitless, Goldie, Bonobo, Valdek, Jan Blomqvist, Ricardo Villalobos și mulți alții.

Zilnic, în cadrul Sounds of Summer, artistul plasticRuxandra Vlad va susține câte un workshop de realizare de poi-uri (obiecte folosite în ceremoniile de dans tradiționale în cultura Maori din Noua Zeelandă) pentru a fi integrate în flow arts, un mijloc de mișcare în care mintea, trupul și instrumentul devin una, în care toate artele ce țin de corp și mișcare sunt îmbinate: dans, tai chi, yoga, jonglerii etc.

De asemenea, și cei mai mici vizitatori ai evenimentului pot participa la ateliere de creație și va fi organizată și o zonă expozițională cu vânzare.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis și co-finanțat de Primăria Sectorului 2.

 Parteneri media: Tanănana, Music Channel, AGERPRES, Iqads, Spotmedia, Cărturești, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Psychologies, Bokblog, Kudika, Garbo, Prwave, Goingout.ro, Bucharest-Guide.ro, Probucuresti.ro, Iqool, Munteanu, SMARK.

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio