„Spartanii”, un volum de excepție despre cea mai controversată civilizație antică
https://www.ziarulmetropolis.ro/spartanii-un-volum-de-exceptie-despre-cea-mai-controversata-civilizatie-antica/

Editura ALL anunţă apariţia în limba română a bestsellerului semnat de istoricul britanic Andrew J.  Bayliss – „Spartanii”. Volumul este disponibil în librării din 15 februarie.

Un articol de Liliana Matei|16 februarie 2021

În numai 200 de pagini, Andrew J. Bayliss zugrăvește în „Spartanii” un tablou fascinant al Spartei, bazându-se pe cele mai recente cercetări. Fără a-și propune să ofere o istorie narativă, autorul se concentrează pe prezentarea spartanilor la apogeul puterii lor (550-371 î.Hr.).

Imaginea Spartei s-a perpetuat în forma pe care i-au oferit-o relatările rivalilor atenieni, mai pricepuți la scris și, fără îndoială, mai buni propagandiști. Miturile care învăluie Sparta sunt la fel de vechi ca Sparta în sine. Chiar și în Antichitate, civilizația spartană era considerată o enigmă.

Istoricul britanic reușește să deslușească misterul, scoțând la iveală atât minunile, cât și grozăviile care o reprezintă: de la curajul de proporții epice de care au dat dovadă în confruntarea de la Termopile la cruzimea cu care îi tratau pe cei slabi. Sunt relevate, pe lângă aspectele violente sau sumbre, și particularitățile unui sistem educațional fără egal în lumea antică, Sparta fiind singurul stat antic în care fetele erau educate ca și băieții, iar femeilor li se permitea să aibă un cuvânt de spus în chestiunile importante.

„O nouă istorie a unui popor extraordinar și adesea terifiant, scrisă de un specialist, dar într-un stil foarte incitant.” – Christopher Hart, Mail Online

„Orice cititor pasionat de istoria antică ar trebui să parcurgă această carte și fiecare bibliotecă școlară ar trebui să o aibă.” – David Stuttard, Classics for All

Andrew J. Bayliss este profesor de istorie și scriitor. Predă la catedra de Istoria Greciei din cadrul Universității din Birmingham. Interesul său pentru Sparta și pentru Grecia Antică s-a concretizat în numeroase lucrări, printre care „After Demosthenes: The Politics of Early Hellenistic Athens” (Bloomsbuy, 2011) și „Oath and State in Ancient Greece” (De Gruyte, 2012), scrise în colaborare cu profesorul Alan H. Sommerstein, de la Universitatea din Nottingham. Mai multe detalii, aici.

 

 

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu