Spectacole în aer liber cu acces gratuit, la Festivalul Dramaturgiei de la Timisoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-in-aer-liber-cu-acces-gratuit-la-festivalul-dramaturgiei-de-la-timisoara/

Spectacole în aer liber, la care accesul este gratuit, dar şi acrobaţii, teatru de avangardă sau stand-up comedy sunt programate în cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), care se va desfăşura la Timişoara, în perioada 7-13 iunie.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2015

În perioada 7 – 13 iunie se va desfăşura cea de-a doua parte a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), prima parte a manifestării având loc între 15 – 22 aprilie.

Cea de-a doua parte a festivalului programează spectacole outdoor, primul dintre acestea fiind „Livada de vişini”, o călătorie fabuloasă şi plină de imaginaţie prin lumea lui Cehov.

Spectatorii, dar şi trecătorii de pe strada pietonală Mărăşeşti sau din zona centrală a Timişoarei, vor putea viziona acest spectacol premiat la marile festivaluri din Europa şi Asia duminică, 7 iunie, şi luni, 8 iunie, de la ora 22.00, în parcarea din faţa Hotelului Timişoara.

Secţiunea outdoor va continua într-o cu totul altă notă.

În săptămâna FEST mai sunt programate instalaţii la confluenţa dintre teatru şi artele vizuale („Medio Monte”, în 9 iunie, ora 19.00, Sala Mare), stand-up comedy („Cireada de pe tort”, în 10 iunie, ora 19.00, Sala 2), comedie românească – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule ?”, după „Moromeţii”, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă, în 11 iunie, de la ora 19.00, Sala Mare, şi „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, în 13 iunie, ora 20.00, Sala Mare, teatru de expresie hip-hop („Dreamscape”, al canadienilor de la South Coast Repertory Theatre, în 12 iunie, ora 19.00, Sala 2) sau teatru de avangardă („Sfântul din Sfântul Gheorghe” de Peca Ştefan, în 13 iunie, ora 17.00, la Sala 2).

Biletele pentru spectacolele care se joacă în săli se mai găsesc la Agenţiile Teatrului Naţional Timişoara, în timp ce accesul la spectacolele în aer liber este gratuit.

Foto: Festivalul Dramaturgiei de la Timisoara – facebook

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).