-->

Spectacolul All in Good Time încheie proiectul de cercetare artistică No Reason To Dance? cu un turneu în Republica Moldova și România
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-all-in-good-time-incheie-proiectul-de-cercetare-artistica-no-reason-to-dance-cu-un-turneu-in-republica-moldova-si-romania/

Asociaţia Pentru Teatru şi Carte (PETEC) şi compania Echo Echo Dance Theater din Irlanda de Nord prezintă co-producţia internaţională All in Good Time, ce a rezultat în urma procesului de cercetare şi creaţie din cadrul proiectului No reason to dance?- poetici ale apropierii şi care se va putea vedea în luna septembrie în Chişinău la Teatrul Eugene Ionesco (7 septembrie, ora 19:00), în Iaşi la Casa Muzeelor (18 septembrie, ora 19:00) şi în Bucureşti la Centrul Naţional al Dansului (26 septembrie, ora 19:30).

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2024

All in Good Time – o lume intimă, caldă, cu straturi multiple – un spectacol de dans ce își caută sursa în sensibilitatea poetică asupra mișcării pe care o împărtășim cu toții.
“Ce-ar fi dacă am privi dansul mai aproape de poezie, decât de artele vizuale sau de teatru?

Fiecare mișcare – deschiderea unei lumi, a unui limbaj cu semnificații proprii?

Fiecare pauză – o așteptare atentă, un spațiu încărcat de sens?

Fiecare spectacol – o lucrare completă, egală cu sine, fără nevoia de a se justifica prin medierea altor arte?

Cum ar fi dacă dansatorii și coregrafii ar lucra eliberați de înrâurirea muzicii și a narațiunilor textuale, înarmați cu încrederea că limbajul lor artistic este sieși suficient, accesibil totodată publicului?”

Acestea sunt perspectivele de la care a pornit explorarea grupului internațional de artiști dansatori din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord, în cadrul proiectului No reason to dance? în luna aprilie 2024 la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Prima etapă a cuprins o conferință, un laborator de cercetare artistică și o serie de ateliere deschise specialiștilor, dar și publicului larg iar laboratorul găzduit de Casa „Vasile Pogor” a constituit baza pentru crearea spectacolului All in Good Time, ce a avut premiera în luna iulie 2024 la Echo Echo Dance Theater Company din Irlanda.

No reason to dance? a pornit din dorința de a fructifica colaborările desfășurare de-a lungul a mai multor ani, a cinci artiști din România, Republica Moldova și Irlanda de Nord. Steve Batts este coregraf și dansator cu peste patruzeci de ani de experiență în practica și în teoria dansului și directorul artistic al companiei Echo Echo Dance Theater, din Derry, care a dezvoltat o perspectivă conform căreia dansul are propria integritate artistică, susținută de intenția de a crea propriul sens, fără a fi un limbaj secund muzicii sau narativității literare. Alexandra Soshnicova și Serghey Golovnea sunt un duo din Republica Moldova, care crează, predau și dansează împreună din anul 2000, iar Virginia Negru, alături de Cătălin Diaconu performează, facilitează și organizează ateliere de dans și Contact Improvisation în România și în străinătate. Cei cinci împărtășesc perspective și sensibilități artistice comune, datorită unui îndelungat dialog și schimb de experiență și, în No reason to dance? și-au adus forțele împreună într-un proiect mai mare.

Cercetarea de la baza proiectului a fost fundamentată pe cercetări teoretice îndelungate, care pornesc de la premisa că mișcarea nu este niciodată la întâmplare, sau doar de dragul mișcării, dar că ea nici nu apelează la muzică, text, sau dramaturgie teatrală pentru a-și justifica existența. Spectacolul abordează dansul ca o perspectivă compozițională asupra lumii, o meditație asupra modului în care performerii sunt transformați de acțiunile lor. Așa cum nici pauzele dintre cuvintele unui discurs nu sunt întâmplătoare, artiștii învestesc până și pauzele dintre mișcări cu prezență și sens. În acest demers, încearcă să răspundă la întrebări la granița dintre filosofie și artă, ca de pildă „care este gramatica și sintaxa timpului și spațiului?”.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.

06
/05
/26

Joi, 7 mai, ora 19.00, Institutul Cervantes, împreună cu Casa de Editură Max Blecher, organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai apreciați poeți spanioli contemporani, Fernando Valverde. În cadrul întâlnirii, se va prezenta o plachetă din versurile acestuia, în traducerea Monicăi Manolachi, reprezentând cel de-al treilea titlu al colecției de poezie contemporană de limbă spaniolă intitulată „Hoja de ruta / Foaie de drum”.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

05
/05
/26

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026. Aceasta este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după Premiul „Poetul European al Libertății”, acordat de Orașul Gdańsk în 2016 pentru volumul Patria mea A4.

05
/05
/26

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.