Spectacolul „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Top
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-luna-o-distopie-in-regia-lui-marcel-top/

Avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi va avea loc pe 5 februarie, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Spectacolul, produs de ArtExtract şi distribuit de P2P Theatre, a fost realizat cu sprijinul PMB prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.

Cunoscut pentru spectacolele sale neconvenționale, regizorul Marcel Top surprinde și de această dată, construind o imagine poetică a apocalipsei, în care dărâmarea lumii interioare devine metaforă pentru o planetă în pragul dezastrului, iar viața pare să își urmeze cursul ei mărunt, în ciuda faptului că sfârșitul pare a fi aproape.

Considerând că nepăsarea față de propria planetă este un subiect insuficient abordat de spectacolele de teatru de la noi, Marcel Top și-a dorit ca această montare să ne ajute să conștientizăm pericolul, amplificând temele despre ecologie pe care piesa scrisă de Koharu Kisaragi le avea deja. Autoarea textului este una dintre cele mai relevante voci ale dramaturgiei japoneze contemporane. Într-o societate tradiționalistă în care femeile sunt încurajate să descopere virtuțile liniștii, textele ei fac gălăgie, agită spirite și emoții.

În „Luna”, Kisaragi pare că spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.

Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.

„Trăim vremuri în care suntem tot mai preocupați de micile noastre ticăloșii, fără să ținem cont că într-o zi aerul ar putea deveni irespirabil, apa potabilă s-ar putea epuiza, iar cerul ar putea cădea peste noi. Asemenea planetei, și relațiile interumane devin tot mai poluate de stres, goana după statut, crize, griji și de un pragmatism feroce, care ne face să pierdem din vedere lucrurile care contează și să ne îndepărtăm unii de ceilalți.” spune regizorul Marcel Țop despre spectacol.

„Luna” este un spectacol-metaforă care vorbește, cu un umor amar și sensibilitate, despre iubire, alienare și singurătate, într-o societate în care oamenii pot fi dați afară din propriile vieți. Fără excese sau patetism, spectacolul ne prezintă un viitor nu tocmai improbabil. Din contră…

09
/04
/15

Volumul "În pielea unei jihadiste", de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Castingul de figuraţie specială pentru spectacolul „Paganini”, în regia lui Mick Davis, se amână pentru săptămâna 19-25 aprilie.