„Star Wars: The Last Jedi” a avut premiera mondială la Los Angeles
https://www.ziarulmetropolis.ro/star-wars-the-last-jedi-a-avut-premiera-mondiala-la-los-angeles/

„Star Wars: The Last Jedi”, cel de-al 8-lea episod al francizei Star Wars a avut premieră mondială la Los Angeles. La 40 de ani de la lansarea primului film al seriei, specialiştii estimează încasări de 220 milioane dolari pentru „Star Wars: The Last Jedi”, în primul weekend de proiecţii în cinematografele din Statele Unite.

Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2017

În pofida unei pauze de 10 ani ani între lansarea „Episode III: Revenge of the Sith” (2005) și „The Force Awakens” (2015), prima parte a unei a treia trilogii, apetitul publicului pentru aventurile eroilor din „Star Wars” pare să rămână intact.

Regizorul și scenaristul peliculei „The Last Jedi”, Rian Johnson, a prezentat filmul în prezența întregii distribuții și a adus un omagiu emoționant regretatei actrițe Carrie Fisher, interpreta rolului Prințesei Leia — decedată subit la vârsta de 60 de ani, în decembrie 2016 — pe care o putem vedea în ultima sa apariție într-un film.

Lucasfilm a impus un embargo asupra cronicilor detaliate despre peliculă până marți la ora locală 9:00 (17:00 GMT), însă fanii au inundat rapid rețelele de socializare cu postări în care își manifestă entuziasmul față de film.

Foto: Star Wars: The Last Jedi – facebook

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.