Ștefan Baciu, un copil minune al literelor române
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-baciu-un-copil-minune-al-literelor-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost socotit poetul braşovean Ștefan Baciu (1918-1993). Elev al prestigiosului liceu Andrei Șaguna, licenţiat în Drept, el a făcut gazetărie la Bucureşti şi Braşov.

Un articol de Georgeta Filitti|17 iunie 2017

A condus revista Humorul (unde a scris, folosind, între altele, pseudonimul Cobra) și, în 1944, a fost redactor-șef al revistei Libertatea, de orientare social democrată (aripa Titel Petrescu). În anii tulburi de după război, e atașat cultural la Berna și experiența o consemnează în volumul Praful de pe tobă (1980).

Decide, ca și alți diplomați români, să rămână în străinătate ca refugiat politic. Țara aleasă: Brazilia. Ani de zile supraviețuiește scriind, traducând și încet, încet se impune. E cofondator, la Rio de Janeiro, al revistei Cuadernos Brasileiros și al primei publicații de literatură română din America de Sud, Înșirʹte mărgărite. Obține cetățenia braziliană (în 1955) și devine o personalitate prețuită în lumea culturală sud americană. În asemenea măsură încât realizează primul interviu (în 1959), la Havana, cu viitorul dictator comunist Fidel Castro al Cubei. Tot o premieră e și cartea despre acesta, Cortina de ferro sobre Cuba (1961). Din 1964 e profesor la Universitatea din Honolulu (Hawaii) de literatură și civilizație hispano-americană. Elaborează antologii de literatură spaniolă și portugheză și scoate revista Mele, modestă ca înfățișare (era xeroxată), dar uimitor de bogată în conținut.

Scriind poezie cu aceeași ușurință în spaniolă, portugheză și germană, Ștefan Baciu a rămas, prin excelență, poet român. Și îngemănarea paletei de imagini surprinsă în creația sa, în urma periplului sud american, apoi a șederii în Hawaii, se regăsește cel mai bine în volumele Poemele poetului pribeag (1963) și Singur în Singapur (1988). Iată câteva titluri de poezii de această factură: Cântec român în rime hawaiene, Cântec sibian în rime japoneze, Cântec român în rime hispanice.

Ca și alți exilați, Ștefan Baciu a intrat în vizorul Securității române. Prin oficina Glasul Patriei, poetul era taxat de legionar. A fost suficient ca să fie ignorat de istoria literaturii din țară. O încercare de introducere a câtorva poeme ale sale într-o antologie (1968) s-a terminat cu retragerea volumului de pe piață.

Recuperarea operei pentru publicul românesc a început după 1990. Remarcabile rămân textele de factură memorialistică, despre personalități cu care s-a întâlnit în viață: de la Emil Cioran (care i-a fost profesor la liceul din Brașov), până la Tudor Vianu. Poetul a pritocit un fabulos material în ”singurătatea” din mijlocul Oceanului Pacific, grație prodigioasei sale memorii. Astăzi se consideră că istoria literaturii române de la mijlocul secolului trecut ar fi mai săracă, mai puțin expresivă, în absența mărturiilor lui Ștefan Baciu.

Fondul donat Academiei Române ca și patrimoniul de 10 000 de piese păstrat în Casa memorială din Șcheii Brașovului, rămân o atrăgătoare ofertă pentru orice critic literar dornic să-l așeze la locul cuvenit în panteonul național al poeziei. El rămâne un exemplu dureros de minimalizare în țară a creației cuiva exclusiv pe criterii politice.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

01
/02
/14

 A-l reciti pe Caragiale, fie din necesitatea studiului sau din bucuria reîntâlnirii cu el, înseamnă a interpreta în spirit sau literă şi a descoperi de fiecare dată noi semnificaţii. A fost un geniu al expresiei, iar scriitura lui nu îngăduie modificări. Ziarul Metropolis vă prezintă portretul lui Caragiale, aşa cum îl arată însemnările personale sau aşa cum l-au consemnat contemporanii lui.

26
/12
/13

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.