MEMORIA CULTURALĂ Paul Morand, scriitorul francez stabilit în România, în vestita perioadă La Belle Epoque, scria în memoriile sale că a cunoscut aici trei femei frumoase: Martha Bibescu, Regina Maria a României şi Clody Bertola.
Un articol de Monica Andrei|1 martie 2014
MEMORIA CULTURALĂ Paul Morand, scriitorul francez care a părăsit Franţa pentru a se stabili definitiv în România, în vestita perioadă La Belle Epoque, scria în memoriile sale că a cunoscut în România trei femei frumoase: Martha Bibescu, Regina Maria a României şi Clody Bertola (1913-2007).
Descendentă dintr-o familie nobilă, Clody Bertola a trăit în perioada când Bucureştiul era un Mic Paris. Calea Victoriei de azi era comparată cu Champs Elyseés, pe care se plimba toată protipendada românească îmbrăcată elegant după ultima modă de la Paris. Lumea bucureşteană trăia un timp fericit. Se mergea la bal, la teatru, la Şosea.
Actriţa şi-a petrecut copilăria la Chiţorani, pe lângă Ploieşti, unde părinţii aveau o vie. „Era acolo un univers al meu, acela al naturii, cu care am fost întotdeauna prietenă, dar şi frumuseţile unei lumi care dispare o dată cu copilăria. Sensul ascuns al acelor clipe m-a urmărit în timp. Plecam spre Bucureşti, în mai, cu o cabrioletă cu roţi mari şi acoperiş, trasă de un cal alb şi de unul cu pete cenuşii. Eu stăteam lângă vizitiu, îmi plăcea mult să mân caii. La Chiţorani am trăit o perioadă de mare fericire. Cocoţate într-un nuc, fiecare pe câte o cracă, obişnuiam să facem băi de soare goale. Eram vestite prin împrejurimi: «A, via Bertola – unde sunt domnişoarele alea goale…»” (La vie en rose cu Clody Bertola, Ludmila Paltanjoglu)
Apropierea de teatru
● „Visam mult. Îmi imaginam fel de fel de poveşti cu mine în rol principal. Mă gândeam ce-o să fac eu cu viaţa mea.”
● „De teatru şi de lumea artei m-am apropiat datorită mamei. Când venea Maria Ventura de la Paris, ne ducea la spectacolele ei. Mi-amintesc ce impresie puternică mi-a făcut în «Fedra». Jocul actriţei degaja mister, încât mi-am zis că niciodată nu voi putea face această profesie. De la mama am moştenit tracul. După fiecare premieră spuneam că mă las de teatru. Ideea de a deveni actriţă era foarte străină de mine.
● „Am urmat încă din liceu şcoala particulară a Floriei Capsali, o mare maestră a baletului clasic. În program, exista un curs de artă dramatică, pe care l-au predat Marietta Sadova şi Haig Acterian. După ce m-a auzit rostind o poezie (Marietta Sadova) mi-a spus: «Tu trebuie să faci teatru!» Nu mă pasiona actoria. Într-o zi m-a luat în trăsură şi m-a dus să mă înscriu la Conservator. Profesorii din comisie m-au cerut la clasa lor. Am fost trasă la sorţi şi am căzut la grupa Mariei Filotti. Dar continuam să iau lecţii cu Sadova. “
Citiţi şi: Actriţa de la pagina 1. Gina Patrichi: „Nouă, femeilor, ne rămâne primăvara“
În 1936 a terminat Actoria, dar multă vreme nu a avut niciun angajament; apoi s-a dus la Compania „Bulandra” unde era director Sică Alexandrescu. „Am început o lungă ucenicie. Am jucat roluri mici, din care am învăţat, probabil, multă meserie. Eram nemulţumită. Am trecut la Teatrul Mic condus de Tudor Muşatescu. Într-o zi a venit un rol mare.”
În timpul repetiţiilor pentru rolul Katerina Ivanovna din „Fraţii Karamazov”, unde îl avea partener pe Tony Bulandra, a reuşit să-l irite. Lucia Sturdza Bulandra era în sală şi i-a spus: “Lasse-la Tony, cette enfant sera une grande artiste.” (Las-o, Tony, această fetiţă va fi o mare artistă.) Fraza a urmărit-o toată cariera ei de artistă.
A jucat mult în teatru, în spectacole de teatru radiofonic, în spectacole de teatru de televiziune şi a făcut prea puţin film.
Destinul de actriță
● „În destinul meu de actriţă am avut norocul să întâlnesc doi regizori mari: Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.”
● „Pelicula păstrează şi transmite fiinţa noastră cu tot ce are ea: farmec, putere de seducţie, de emoţionare, vrajă… Ea fixează o personalitate şi inefabilul ei. De asta am iubit atât filmul şi am vrut să-l fac. Îmi dădea sentimentul că rămân.”
Clody Bertola a jucat alături de Gina Patrichi în „Cadavrul viu” (1975)
În vremurile ei de glorie în teatru, străbătea scena ca sub vraja unui vis. Devenise: „Inegalabila”, „Unica”, „Prinţesa Inefabilului”, „Actriţa cu majuscule”, „Doamna Teatrului”. Biografia rolurilor interpretate rămâne piatră de temelie în istoria de aur a teatrului românesc. A acceptat forme noi de joc. A fost, pe rând: Lizzie, Sfânta Ioana, Rosalinda, Blanche, Alice, Elisabeta I. Andrei Şerban a numit-o „Sfânta Ioana a Teatrului Românesc”.
Înainte de spectacol, paralizată de trac, îşi făcea cruce, se liniştea şi intra în rol luminată. Spectatorii erau fermecaţi, la final, de jocul ei. Pleca spre casă melancolică, gândindu-se la personajul pe care l-a jucat.
Muza Clody Bertola
A fost muza în viaţă şi artă a pictorului Ştefan Constantinescu şi a regizorilor Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, eşuând în trei căsnicii.
● „Când doi oameni se iubesc nu poate exista un obstacol. Iubirea înnobilează. A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund.”
A trăit o vreme în aceeaşi casă cu un fost şi cu un viitor soţ, în acelaşi timp.
● „Mulţi nu se sfiau să-mi spună: «Cum ai tu, dragă, specialitatea asta să-i împrieteneşti?» Cred că oamenii de bună calitate pot să ajungă la această stare de împăcare.”
Spre sfârșitul vieții, sănătatea i s-a deteriorat, poate ca un tribut pentru gloria şi strălucirea de pe scenă: într-o zi n-a mai recunoscut Bucureştiul şi drumul ei din fiecare zi, din Piaţa Kogălniceanu, unde locuia, până la Teatrul Bulandra. Apoi, pierderea vederii a despărţit-o de scenă. Ultimii zece ani i-a trăit, oarbă, internată într-un azil.
Citatele sunt extrase din volumul „La vie en rose cu Clody Bertola”, de Ludmila Patlanjoglu, publicat de Editura Humanitas.
Foto Clody Bertola: cinemagia.ro
