Dina Cocea, actrița de la pagina 1: „Veţi fi tineri atâta vreme cât veţi rămâne receptivi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dina-cocea-actrita-de-la-pagina-1-veti-fi-tineri-atata-vreme-cat-veti-ramane-receptivi/

Maria Constantina (Dina) Cocea (1912 – 2008) şi-a făcut studiile de actorie la Paris, dar s-a întors apoi în ţară, convinsă că „orice pământ natal constituie o geografie sacră”.

Un articol de Monica Andrei|4 martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Maria Constantina (Dina) Cocea (1912 – 2008) s-a născut și a trăit în Bucureşti. După ce şi-a făcut studiile de actorie la Paris, s-a întors în ţară, convinsă că „orice pământ natal constituie o geografie sacră”.

Dina Cocea a fost fiica scriitorului şi pamfletarului N.D. Cocea, nepoată a jurnalistului C. Mille; a avut-o mătuşă pe Alice Cocea, o mare actriţă care a jucat teatru pe scenele pariziene în perioada interbelică. Surorile sale vitrege au fost actriţa Tanţi Cocea şi sculptoriţa Maria Cocea.

Când debuta, în 1935, pe scenele teatrelor bucureştene sub numele „Dina Cerni”, în Compania „Bulandra-Maximilian-Fotino”, fermeca prin frumuseţe, degajare, excelentă dicţie. De-a lungul carierei sale, Dina Cocea şi-a creat propriul blazon prin acea demnitate pe care o dă viaţa dăruită scenei. La 30 de ani, uluia prin energia cu care conducea propriul teatru particular, Teatrul Nostru, unde alcătuiese un repertoriu ambiţios; aici jucau nume consacrate ale scenei româneşti. După naţionalizare, a jucat mult pe scena Teatrului Naţional: ingenue, cochete, eroine de dramă şi comedie, interpretate cu sensibilitate, har și candoare lirică.

„Prezentul pentru mine înseamnă spectacolul pe care mi-l oferă zi de zi, ceas de ceas, viaţa, un spectacol la care, fie ca spectator, fie ca actor, particip cu aceeaşi pasiune”, îi plăcea să spună.

Simpatizată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, i se deschid uşi noi. Era cultă, foarte frumoasă, vorbea limbi străine; e invitată să participe la congrese internaţionale. I se acordă încredere şi, în 1956, reprezintă România, ca delegat oficial la ONU şi UNESCO, punându-i-se la dispoziţie tot ceea ce avea nevoie, inclusiv haina de blană.

Vocea ei calmă, distinsă, dulce, catifelată, când suav meditativă, când distantă şi strivitoare prin glacialitate, când bărbătească a transformat cronicarii în poeţi.

Inteligenţa scenică, temperamentul artistic şi ambiţia o determină să emigreze în lumea filmului şi a televiziunii unde dă viaţă caracterelor construite cu migală de bijutier, în monturi de preţios metal. Elabora meticulos şi controlat. Imagina şi plăsmuia toţi eroii cu sensibilitate. La 27 de ani, Dina Cocea debutează în filmul „O noapte de pomină”, în regia lui Ion Ion Sahighian (1939), uimind spectatorii şi criticii de film prin apariţia ei de o frumuseţe rasată şi talentul uriaş. Apoi urmează şi alte roluri în filme.

„Am fost întotdeauna impresionată de uimitorul ei potenţial de a crea mereu ceva, cu ideea, cu vorba, cu fapta, în această vastă, fragilă şi dificilă lume a teatrului. La 70 de ani, după o jumătate de secol închinat teatrului a avut curajul unui nou început: interpreta rolurile din cele trei piese scrise de către actriţă: «Familia», «Paralela 40», «Ana-Lia», «Dulcile, amare bucurii» ”, spunea actriţa Irina Răchiţeanu Şirianu.

Frapantei sale frumuseţi ce aminteşte de tablourile pictorilor renascentişti prin faptul că iradia nobleţe princiară, i se adaugă talentul uriaş. Pe lângă meseria de actriţă, a desfăşurat o efervescentă şi ramificată activitate: titular al catedrei de arta actorului, decan al facultăţii de teatru, preşedinte al Asociaţiei oamenilor de artă (organizaţie similară UNITER-ului de azi.)

Citiți și Silvia Popovici: ,,Mi-a fost foarte greu să înțeleg gloria”

A primit de-a lungul carierei sale nenumărate premii, titluri şi distincţii unice. În 2002, i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în locul unde, vreme de ani buni, a şlefuit pentru teatrul românesc talente scânteietoare.

Dina Cocea, despre teatru și tinerețe

● „Veţi fi tineri atâta vreme cât veţi rămâne receptivi. Receptivi la tot ce este frumos, bun, măreţ. Receptivi la toate mesajele pe care ni le trimit materia, iubirea infinitul.”

● „Nu devii bătrân pentru că ai trăit un număr de ani, devii bătrân pentru că ai dezertat de la idealul tău. Tinereţea este o stare de spirit, un efect la voinţei, o calitate a imaginaţiei.”

● „Omul vine la teatru atras de numele unui actor, de reputaţia unui autor dramatic sau de un regizor la modă. Dacă ceea ce i se oferă nu corespunde aşteptărilor lui și părăseşte sala de spectacol cu impresia că i-a fost subestimat nivelul său intelectual, atunci îşi va pierde încrederea şi nu va mai păşi mult timp în teatru.”

● „Cred că dialogul cu scena trebuie să ofere publicului nostru, indiferent de categoria în care îl situăm, spectacole de calitate din punct de vedere estetic, care să satisfacă gustul spectatorului şi să reflecte respectul teatrului faţă de acei ce-i păşesc pragul.”

Citatele sunt extrase din volumul ,,Dina Cocea”, scris de Ileana Berlogea, apărut la Editura de Stat pentru literatură.

Foto Dina Cocea: Cinemagia

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Până să devină angajată a Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1947, a făcut parte din numeroase companii teatrale şi din trupa de operetă a lui Veliamir Maximilian, unde a jucat alături de Leonard, „Prinţul Operetei”. În teatru, i-au plăcut întotdeauna rolurile de caracter, pentru că nu se credea frumoasă. A jucat alături de Ion Iancovescu, Mişu Fotino, Birlic şi mulţi alţii. 

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.