Ştefan Bănică va cânta pe 7 şi pe 8 martie, la Circ & Variete Globus, de la ora 19.30. Aflaţi cum va fi concertul, din interviul acordat Ziarului Metropolis.
Un articol de Judy Florescu|5 martie 2014
Încep să înțeleg nostalgia unor oameni în privința vremurilor nu de mult apuse, timpuri în care a fi la curent cu tot ceea ce înseamna cultura îți facilita accesul în grupurile sociale, iar cea mai mare curiozitate față de un artist o reprezenta noul său disc sau film.
În acei ani, o revistă ce conținea informații culturale avea o valoare comparabilă cu cea a unei bijuterii, ambele fiind la fel de greu de achiziționat. La ora actuală, piața este liberă și vinde de toate, doar că în secolul vitezei câteodată optăm pentru procurarea a ceea ce are nevoie fizicul nostru, preferând să ne lăsăm sufletul în post negru.
Ce mai înseamnă cultură în ziua de azi? Un concert de muzică acustică susținut de unul dintre cei mai importanți artiști din România, care se detașează prin varietatea și plurivalența sa artistică: teatru, film, muzică, televiziune – Ștefan Bănică.
Ieri am avut ocazia să vorbesc cu muzicianul Ștefan Bănică, care, asemenea replicii sale din spectacolul Revizorul, „are ceva în ochi ce intimidează”. Nu pot să-mi explic ce anume, fiindcă doar simplul fapt de a sta față în față cu unul dintre cei mai respectați și populari artiști din România poate fi copleșitor, lucru care poate deveni fatal pentru o conversație din care ar trebui să se evidențieze actului creației în muzica românească de la ora actuală.
Mai exact, curiozitatea mea se axa pe elementele esențiale prin care rezistă rock’n’roll-ul în industria muzicală românească, de unde ia ființă inspirația pentru compozițiile muzicale și care este factorul determinant al succesului unui concert acustic, având în vedere invazia de concerte multimedia în tot felul de spații extinse, cum ar fi Romexpo sau Sala Polivalentă. Artistul va cânta pe 7 şi pe 8 martie, la Circ & Variete Globus, de la ora 19.30.
Judy Florescu: Este al patrulea an al concertelor acustice și vreau să vă întreb de unde a pornit ideea unui concert acustic?
Ştefan Bănică: Nu este singurul concert acustic din România și, în general, artiștii care se respectă, care își respectă muzica și au posibilitatea să facă acest lucru, o fac. Nu suntem singurii, și Holograf a făcut, și Vița de Vie. Mai multe trupe românești au făcut lucrul ăsta.
Este adevărat că acest gen de concert nu este unul facil, la îndemâna oricui și nici nu este foarte promovat în România. Este necesară o anumită experiență și, de asemenea, foarte important e să ai o trupă bună de profesioniști alături de tine, iar eu mă pot mândri că am în trupa mea unii dintre cei mai buni instrumentiști din țară, care sunt puși în valoare în cadrul concertelor unplugged.
De unde a venit nevoia de a avea și un concert acustic pentru aceste piese?
Pentru noi, concertul acustic este o necesitate, pentru că, după concerte mari, de la Sala Palatului sau după concerte cu foarte multă lume, aici se cântă cu instrumente acustice, care oferă căldură sunetului. Este genul de spectacol bazat pe emoție, intimitate și o mai mare apropiere de public, la propriu și la figurat. Este un test ca melodiile, pe care le cânți de ani de zile într-o anumită formă, care le este foarte cunoscută si cu care este obişnuit publicul, să reziste și în varianta lor acustică, să aibă același impact.
Genul unplugged a venit de-afară, la fel ca si termenul de unplugged. Unplugged se cânta de prin anii ’40-’50, când încă nu existau amplificatoare și toată tehnologia ulterioară. Concertele unplugged, pe care le susțin pentru al patrulea an consecutiv în luna martie, constituie pentru mine și un bun prilej de a reinterpreta în varianta acustică piese lansate de-a lungul carierei, mai vechi sau mai noi.
Și am lansat peste 100 de cantece, compuse și interpretare de mine, multe dintre ele apărute pe cele 15 albume de autor lansate până în prezent. Am de unde alege, de multe ori nu știu pentru care din cantece sa optez, la care sa ma opresc, atât de multe și de diferite sunt.
Ce înseamnă concertul acustic pentru dumneavoastră?
Pentru mine, acusticul înseamnă aducerea cântecului respectiv la starea lui inițială, atunci când a fost conceput, când eram doar eu cu un pian sau o chitară. Formula aceasta în care cântăm în concertele unplugged, secție ritmică și backing vocals, îmi place foarte mult și-mi aduce aminte de începuturi. E un alt gen de spectacol, nu se bazează pe show, ci primează muzica. Stăm pe scaune, înconjurați de public, și cântăm unele dintre cele mai frumoase melodii de dragoste.
V-ați axat pe melodiile de dragoste, deși marele public e obișnuit cu piesele ritmate și destul de comice.
Chiar dacă marele public e obișnuit cu Veta, Bubulina, S-o facem lată!, Toată lumea dansează, din o sută și ceva de piese compuse până acum, majoritatea sunt cântece de dragoste. În afară de Poveste de mai și Găsește-mi loc în inima ta, am foarte multe cântece de dragoste care merită, în primul rând, atenția mea și care nu vreau să rămână doar pe un disc, ci vreau să le cânt, să le audă şi publicul în concert.
Și sunt multe cântece: Tu și eu, Am s-o aștept mereu, Ce frumoasă ești azi, Nu trece zi. Vorbe în vânt, Am uitat, Înger pe pământ. Ce e dragostea? O grămadă de cântece de dragoste. Și piese noi și piese vechi, transpuse în varianta acustică.
Cum percepeți concertul acustic în cel de-al patrulea an al său?
Eu îl numesc concertul de la Circ, unde e o sală foarte frumoasă, cu aproape o mie de locuri. Îl numesc, dacă vrei, un copil mai mic al concertelor de Crăciun, care a împlinit patru ani. Pentru noi e o bucurie de fiecare dată că avem ocazia să cântăm acustic. De-abia așteptăm.
Este un paradox optarea pentru un circ ca spațiu de desfășurare al acestui gen de spectacol.
Nu neapărat, pentru că sala Circului e o sală foarte primitoare. Eu oscilam între o sală de teatru, cum ar fi fost cea de la Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra, numai că, acolo, din păcate, locurile sunt mult prea limitate. E normal să existe o capacitate cât de cât rezonabilă pentru un astfel de concert. În general, genul ăsta de concerte afară se televizează. Nu e cazul aici, la noi.
Nu doriți să fie televizate sau nu au venit oferte din partea televiziunilor?
În România, concertele nu sunt neapărat o sursă de vânzare pentru televiziuni. Muzica se descarcă de pe net și, dacă se poate lua gratis, cu atât mai bine. Dar noi mergem pe modelul clasic, adică spectacole cu bilet, pentru că așa mi se pare normal.
Biletul, am mai spus, indiferent că e un leu sau o sută de lei, reprezintă metaforic respectul pentru cel de pe scenă. Și chiar dacă nu e împământenit acest obicei, din cauza miilor de spectacole gratuite în aer liber, mi se pare că asta e calea cea dreaptă, ca spectacolele să fie cu bilet.
Particularitatea muzicii dumneavoastră vine tocmai de la acest gen abordat pe care doar la trupele de coveruri l-am mai întâlnit. Mă refer la rock’n’roll și apoi pop-rock.
Muzica mea s-a transformat, adică a pornit de la rock’n’roll și apoi s-a dus spre un pop-rock, dar rock’n’roll-ul rămâne baza și nu cred că există vreun concert de-al meu în care rock’n’roll-ul să nu fie cântat la un moment dat în forma lui pură. Rock’n’roll-ul, pentru mine, este mai mult decât un gen muzical, este un mod de a fi, este o stare de spirit. Rock’n’roll-ul nu va muri niciodată. Tot ce asculți acum își are rădăcinile în rock’n’roll.
Când s-a declanșat rock’n’roll-ul în dumneavoastră?
Când am ascultat pentru prima oară Beatles. Aveam vreo doisprezece ani. Din momentul ăla, viața mea s-a schimbat. După care, de la Beatles am trecut mai în urmă, să văd cine au fost părinții rock’n’roll-ului. Și atunci i-am descoperit pe Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Elvis Presley, Bo Diddley, Bill Haley & His Comets, toată gașca anilor ’50, cei care au revoluționat practic muzica.
Rock’n’roll-ul, de fapt, a fost muzica de după război. Până atunci existau orchestrele mari: Duke Ellington, Benny Goodman, și existau texte poetice. După război, când oamenii au văzut altfel realitatea, era nevoie de cineva care să vină și să spună lucrurilor pe nume, ceea ce s-a și întâmplat.
Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Elvis Presley au venit și au spus lucrurilor pe nume, și ca text și ca abordare, și atunci s-a născut acest curent – o îmbinare între muzica americană, muzica gospel a oamenilor de culoare și country. S-a născut acest beat, care a înseamnat rock’n’roll-ul si care a fost desăvârșit de Beatles. Iar după ei, rock-ul s-a diversificat și a ajuns unde e astăzi, inclusiv muzica pop și așa mai departe.
Citiţi şi: Interviu despre teatru – Ştefan Bănică: „În două ore, pe scenă, se poate derula o viaţă“
Povesteați mai devreme despre apariția muzicii rock’n’roll după război, iar dumneavoastră v-ați lansat după revoluția din 1989. Considerați că ați făcut un fel de revoluție a muzicii în România?
Eu n-am făcut muzică ca să influențez sau ca să impresionez. Eu am făcut muzică pentru că așa am simțit. În afara actoriei, muzica m-a atras întotdeauna. Au fost aceste două culoare pe care nu le-am abandonat niciodată. Sigur că muzica e mult mai puternic mediatizată decât teatrul, chiar și decât filmul. Dar asta nu m-a împiedicat să merg pe drumul meu.
Care este diferența între publicul de teatru și publicul de concerte?
La mine e amestecat. Sigur, la teatru există o convenție: stai jos, asculți fie că-ți place, fie că nu-ți place. Este convenția de a te uita, de a fi liniște și e normal să se desfășoare așa. Vorbesc de convenția genului de teatru clasic. Dar muzica, și mai ales rock’n’roll-ul, ar trebui să te ridice de pe scaun la dans. Dar, în același timp, există și această variantă a concertului acustic, unde oamenii ascultă un mesaj, o linie melodică, nu se ridica neapărat la dans, chiar dacă nu exclude această posibilitate, iar la unele piese oamenii se simt liberi, se ridică și încep să danseze.
Din păcate în vremurile în care trăim, alte genuri de muzică au întâietate în fața tinerilor.
Tinerii ar fi normal să fie informați, să cunoască toate genurile de muzică, după care pot să aleagă.
Cum vă explicați rezistența rock’n’roll-ului creat de dumneavoastră?
Orice gen muzical făcut bine și tratat cu credință cred că prinde la public.
Care este gândul care vă impulsionează să continuați să creați cu acest gen de muzică, fiindcă în mod cert, ca în orice meserie, au existat și obstacole?
Plăcerea de a face. O fac cu tot sufletul. O fac cu toată ființa mea. Îmi place ceea ce fac.
Nu există ceva care să vă oprească din acest lucru?
Uneori există perioade și perioade, dar important e să fii constant față de tine însuți și să crezi în ceea ce faci. Eu așa văd lucrurile.
Care este constanța cu care creați melodiile, fiindcă sunt foarte multe?
Nu m-am gândit la lucrul ăsta. Pur și simplu îmi vin…
Aveți o perioadă stabilită înainte?
Nu. Nici nici vorbă.
Vă inspiră mai mult evenimentele negative sau stările negative?
În general, cântecele mele sunt destul de pozitive, mă refer la cele din concertele de la Circ, unde cântăm în mod special pentru doamne și domnișoare, fiind vorba de 7-8 martie. Sunt cântece de dragoste, dar, evident, că dragostea are mai multe fațete.
Câteodată, dragostea doare, te întrebi ce e dragostea sau afli ce e gustul dragostei și, uite așa, există o multitudine de piese, dacă vrei, care se leagă de acest sentiment. După cum bine știi, Ce e dragostea? are un intro care spune că toată viața ne punem întrebări și toată viața căutăm răspunsuri, în speranța că într-o bună zi le vom găsi. Fiecare cred că are răspunsul lui.
Stefan Banica, într-un portret realizat de Judy Florescu
Considerați un privilegiu faptul că vă puteți transpune stările în muzică?
Da. Consider un privilegiu faptul că pot să fac ceea ce-mi place. Consider un privilegiu faptul că pot să trăiesc din meseria pe care mi-am ales-o. Este extrem de important. Indiferent că mă scol la patru dimineața sau la unsprezece, nu mă duc la serviciu, ci mă duc undeva unde vreau să creez și unde îmi face plăcere.
În piesele dumneavoastră regăsim foarte multe adevăruri.
Aici e toată treaba: oamenii să regăsească în piesele mele gânduri sau stări pe care le-au avut și ei sau pe care încă le mai au. Un cântec își pune amprenta asupra publicului în momentul în care publicul se regăsește în acel cântec. Acum vorbesc de cântecele cu mesaj, cu text. Nu vorbim de un groove, de un ritm care bate tic-tac. În general, cântecele cu mesaj pentru asta sunt făcute, ca oamenii să se regăsească în ele, chiar dacă se nasc dintr-o experiență personală.
Ce aduce nou concertul de anul acesta?
Aducem talente tinere. Mă bucur să descopăr copii talentați și că pot să le ofer prilejul de a se exprima în fața publicului, iar asta am să fac în concertele de 7-8 martie. La Sala Palatului am mai făcut lucrul ăsta. Ții minte, Mădălina Lefter avea 12 ani când a cântat alături de noi în concertele de Crăciun. A ridicat o sală întreagă în picioare singură. Bravo ei! Acum încerc să aduc în atenția publicului un alt copil talentat.
Este o invazie de emisiuni de tipul talent-show pe micile ecrane. Încurajați tinerii cu potențial artistic să se ducă la astfel de emisiuni?
Tinerii cu potențial artistic se duc, neavând altă șansă. Nimeni nu-ți oferă garanția că dacă faci institutul de teatru, asta înseamnă că vei fi un actor de succes. Tot timpul am spus lucrul ăsta și îl repet: du-te unde vrei, fă ce vrei, numai sa crezi în ceea ce faci, indiferent în ce ramură a meseriei te afli. Crezi în ceea ce faci, ai constanță în ceea ce faci şi, la un moment dat, trebuie să apară soarele şi pe strada ta. Sigur că există dezamăgiri, există tot felul de hopuri, dar credința le depășește.
Iar dumneavoastră sunteți un exemplu viu al izbândei.
Eu am crezut în ceea ce am făcut și cred în continuare, iar asta mă face să mă respect pe mine insumi și să-mi respect publicul.
