Stejarii lui Ștefan cel Mare, îngrijiți la Zilele Nordului
https://www.ziarulmetropolis.ro/stejarii-lui-stefan-cel-mare-ingrijiti-la-zilele-nordului/

Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, monument istoric din Darabani, jud. Botoşani, va fi reamenajată în cadrul festivalului Zilele Nordului, care se va desfăşura la Darabani în perioada 8-10 august.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2014

Legenda spune că cei patru stejari au fost sădiți de însuși Ștefan cel Mare, în 1470. Era sfârșit de august, căldură mare. Pe 20 ale lunii, câteva zile mai devreme, oastea moldovenească reușise să îi împingă afară din țară pe soldații Hoardei de Aur.

Bătălia avusese loc la Lipnic – în nord-estul Basarabiei de azi – și se terminase cu pierderi grele pentru tătari, căzând prizonieri chiar fratele și fiul hanului Mamac. În drumul de întoarcere spre capitala Suceava, domnitorul și oștirea lui au trecut Prutul pe teritoriul Darabaniului de azi, unde au hotărât să facă popas. Pentru că nu au găsit umbră să-i adăpostească de canicula din august, domnitorul ar fi sădit patru stejari, câte unul în fiecare dintre colțurile unui pătrat imaginar.

În zilele noastre, e nevoie de patru bărbați să poată înconjura oricare dintre stejari cu mâinile, iar datarea cu carbon le-a confirmat vârsta, astfel că Poiana celor Patru Stejari a devenit monument istoric. În urmă cu câteva decenii, zona era unul dintre locurile preferate de dărăbăneni pentru picnicuri, serbări populare și plimbări, dar timpul și nepăsarea au lăsat urme adânci în poiană – un stejar a murit după repetate acțiuni de vandalism, iar iarba, cărările sau băncuțele de altădată au devenit numai amintire.

Prin urmare, Asociația Nord și-a propus să reamenajeze poiana, cu sprijinul Primăriei și a Ocolului Silvic din Darabani. Primul pas l-a constituit un maraton caritabil, desfășurat în luna aprilie și care a adus donații de la dărăbăneni stabiliți pe trei continente. Poiana a intrat în reamenajare în luna iulie, proiectul fiind condus de Biroul de Peisagistică OPNA Landscape Culture din Cluj, care s-a implicat pro bono atât în design, cât și în coordonarea lucrărilor. Prima etapă de reamenajare a fost realizată cu sprijinul voluntarilor – studenți la arhitectură din București și Cluj, precum și elevi din Darabani.

„Am reușit să toaletăm zona, să instalăm porțile de trecere, semnele de direcționare, aleile și băncile din grinzi. În octombrie vom planta și gardul viu care va împărți mai bine spațiul în poiană și care-i va da aerul unei încăperi speciale, unde poți să admiri în tihnă măreția stejarilor. În această vară sperăm să putem consolida și drumul de acces către poiană, cu sprijinul Primăriei Darabani și a doi oameni de afaceri din localitate, domnul Gheorghiciuc și domnul Caba, care vor dona pietrișul necesar reparării drumului. Proiectul gândit de prietenii și partenerii noștri de la OPNA Landscape Culture este unul simplu și de efect, o intervenție neintruzivă, și abia așteptăm ca dărăbănenii și turiștii să se poată bucura de noua poiană”, a declarat Alex Teioșanu, co-fondator al asociației Nord.

Poiana celor Patru Stejari va fi reinaugurată oficial sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului, printr-un spectacol la care vor participa artiști din România, Ucraina și Republica Moldova.
Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Adunând laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, festivalul își propune să contribuie la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani. Mai multe informații pe site-ul www.zilelenordului.ro.

03
/11
/15

Expoziția de fotografie London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos by Tedora Maftei a fost vernisată, luni seară, în prezența a numeroși prieteni și colegi ai fotojurnalistei, precum și a numeroși bucureșteni care au aflat despre eveniment de pe paginile de socializare. Expoziția, deschisă la London Street Atelier, cuprinde 23 de fotografii realizate de Teodora Maftei în luna august la Londra și a fost organizată în scop caritabil.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

03
/11
/15

Festivalul Național de Teatru, ediția a XXV-a, s-a încheiat duminică seară cu spectacolul "Bizoni. Fabula urbană #2" după Pau Miro, în regia lui Radu Afrim, producție a Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu. Evenimentul, desfășurat la Sala Studio a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București, a început cu un moment de reculegere și mesajul UNITER pentru tragedia din clubul Colectiv.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

02
/11
/15

Teatrul Național Târgu-Mureș a demarat la începutul acestei stagiuni proiectul de teatru documentar ROMO SAPIENS, proiect realizat în România şi Germania, respectiv în Târgu-Mureş, Bucureşti, Cluj şi Berlin. Tema dezvoltată de acest proiect este rasismul şi discriminarea, în contextul autohton românesc, dar şi în cel amplu, al migraţiei romilor în Europa.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

02
/11
/15

Expoziția de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, va fi vernisată luni la București iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei, care este internată în stare gravă în urma incendiului din Club Colectiv.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.