Stela Popescu, 81
https://www.ziarulmetropolis.ro/stela-popescu-80-la-multi-ani/

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învăţători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

Un articol de Petre Ivan|21 decembrie 2016

Atunci, în 1940, tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama sa s-a refugiaat, împreună cu viitoarea actriţă, în România, la Brașov.

Eu, până la 7 ani, am stat în Basarabia, era război, ce păpuși cu cap de porțelan? Și atunci mama, care era profesoară de lucru manual, avea talent să coasă, să brodeze, îmi făcea păpuși. Mama m-a vrut toată viața cochetă și delicată, dar niciodată n-am fost așa, doar aparent. Eu sunt un băiețoi și acum. Îmi făcea păpuși din cârpă, le umplea cu tărâțe sau cu lână, le făcea frumos, cu cozi, cu sprâncene, mă jucam o zi apoi jucam fotbal cu ele, că minge nu aveam. Câteodată îmi zicea mama: Fată, parcă ești smulsă de gâște, eu am fost așa de cochetă, am fost și regina balului’… de-aia nu vroia să mă fac artistă. Cum să te faci artistă? Tu să pui niște cizme de cauciuc, îți dau o pufoaică pe tine și la drum, te dau la silvicultură, ca să fie clar… așa îmi spunea. – Stela Popescu

În 1953, Stela Popescu susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki”, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.

Teatru şi televiziune

La sfârșitul facultății, în 1960, a debutat la Studioul ”Casandra”, în spectacolul de diplomă ”Nu-i întotdeauna praznic”, de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea. A fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.

Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, artista părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

A prezentat, alături de actorul Iurie Darie, prima ediție a Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, în 1968.

În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969. Totodată, joacă în celebrul serial „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare.

Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, unde a făcut parte din distribuția unor spectacole de succes, precum: ”Preșul”, ”Turnul de fildeș”, ”Mutter Courage”, ”Trei surori”, ”Pețitoarea”, ”Plicul”.

A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă și la televiziune, cu actorul Ștefan Bănică.

În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Longevivul cuplu umoristic Stela — Arșinel, care a început colaborarea în 1979, a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, pe textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian.

A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” și „Stela și Arșinel” care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

A moderat emisiuni TV ca: ”Sare și piper” (Național TV), ”Pentru dumneavoastră, doamnă” (Realitatea TV). A jucat în serialele tv ”Războiul sexelor”, avându-l ca partener pe Alexandru Arșinel, ”Regina”, ”Iubire și onoare” și ”Aniela” difuzate de Acasă TV. În 2006, actrița a avut un rol în filmul de televiziune ”Cuscrele”, difuzat de postul Național TV.

Film

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”.

A jucat în peste 25 de filme precum „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, ”Astă seară dansăm în familie”, ”Elixirul tinereții”, ”Nea Mărin Miliardar”, ”Galax, omul păpușă”, ”Secretul lui Nemesis”, ”Figuranții”, ”Maria și Mirabela în Tranzistoria”, ”A doua cădere a Constantinopolului”, ”Sexy Harem Ada-Kaleh”, ”Vara sentimentală”, ”Un petic de cer”, ”Zbor periculos”, ”Căruța cu mere”, ”Am o idee”, ”Ana și hoțul”, ”Grăbește-te încet”, ”Drumuri în cumpănă”, ”Tufa de Veneția”, ”Ultima noapte a singurătății”, ”Despre o anumită fericire”, ”Dimitrie Cantemir”, ”Pantoful Cenușăresei”, ”Vin cicliștii”, ”Faust XX”, ”Sărutul”, ”Omul de lângă tine”, precizează site-ul www.teatrultanase.ro.

Premii şi distincţii

Președinția României i-a conferit artistei Stela Popescu, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D — „Arta Spectacolului”.

În 2002 a obținut, alături de Alexandru Arșinel, premiul special pentru teatru de revistă al UNITER. Actrița a primit Premiul de Excelență, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali și Forumul Muzical Român — revista Melos, în cadrul festivității de decernare a Premiilor criticii muzicale pe 2006.

Celor doi artiști atât de iubiți de public li s-au mai oferit Premiul Special ”Cei mai de încredere români 2008 — Stela Popescu și Alexandru Arșinel” și Premiul revistei ”Confidențial” 2009 (luna ianuarie) pentru Showbiz.

În luna mai 2009  a primit titlul de „regina comediei” din partea Centrului Cultural Israel-România din Tel Aviv, cu ocazia unui spectacol de excepție, musical-ul ”O noapte furtunoasă”, prezentat în turneu în Israel de Opera Comică pentru Copii din București. Actrița a primit Premiul de excelență la Gala Comediei Românești festCo 2011 (17 iunie), desfășurată la Teatrul de Comedie.

În decembrie 2011, Stela Popescu primea, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, o stea  pentru întreaga carieră.

Foto: Stela Popescu – facebook

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

01
/08
/20

Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi, Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a deschis porțile cu trei proiecții sold-out ale comediei romantice La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), în Piața Unirii, USAMV și Báthory.

01
/08
/20

Aplaudați pe scenele teatrelor din întreaga țară, 10 actori talentați, care nu au avut încă șansa de a se afirma în lumea filmului, vor ajunge față în față cu profesioniștii din domeniul cinematografiei, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

31
/07
/20

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF.

30
/07
/20

Caro Cultura este un proiect independent, pornit din dragoste pentru artă, care își propune să contribuie activ la reconstrucția culturală a Bucureștiului. Cu o istorie de 25 de ani în peisajul bucureștean, Hotelul Caro s-a implicat activ atât în proiecte culturale, cât și în proiecte educaționale.

29
/07
/20

Într-o perioadă în care pandemia de coronavirus închide tot mai multe granițe, Itinerama își duce publicul în vacanță. Cu un nou nume care îi definește procesul de maturizare și forțe proaspete, echipa festivalului a pregătit filme de călătorie cu dublu rol: cel de a alina dorul de ducă și de a îmbogăți lista de destinații a pasionaților de aventuri.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

27
/07
/20

Cineastul Cristi Puiu face parte din juriul internațional al ediției cu numărul 77 a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Veneția, care se va desfășura între 2 și12 septembrie 2020, potrivit organizatorilor evenimentului. Președinta juriului este în acest an celebra actriță Cate Blanchett.

24
/07
/20

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, va avea premiera internațională, luna viitoare, la Sarajevo International Film Festival (14-21 august 2020).

23
/07
/20

INEDIT Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” lansează proiectul „Arhiva Activă”, un amplu proces de digitalizare și de restaurare a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, care cuprinde aproximativ 2.000 de titluri.