„Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”, volum lansat la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/stramosi-pe-alese-calatorie-in-imaginarul-genealogic-al-boierimii-romane-volum-lansat-la-humanitas/

Cartea „Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”, de Filip-Lucian Iorga, a fost lansată joi seară la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului şi a istoricilor Neagu Djuvara şi Lucian Boia. Potrivit editurii, o carte scrisă foarte bine, cu o bibliografie amplă, „Strămoşi pe alese” are la bază teza de […]

Un articol de Andrada Văsii|8 februarie 2013

Cartea „Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române”, de Filip-Lucian Iorga, a fost lansată joi seară la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului şi a istoricilor Neagu Djuvara şi Lucian Boia.

Potrivit editurii, o carte scrisă foarte bine, cu o bibliografie amplă, „Strămoşi pe alese” are la bază teza de doctorat a autorului, urmând a apărea digital, într-o ediţie extinsă.

Profesorul Lucian Boia, conducătorul tezei de doctorat a autorului, a apreciat că este meritul tânărului istoric Filip-Lucian Iorga, un cercetător perseverent, de a introduce subiectul cu adevărat în istorie, „în istoria mentalităţilor şi a reprezentărilor sociale”, în condiţiile în care, „în genere, fanteziile genealogice au fost tratate mai curând drept curiozităţi, evocate în note marginale, pentru pitorescul lor anecdotic”.

„Filip-Lucian Iorga are meritul de a pune împreună genealogiile şi imaginarul, acesta din urmă fiind, uneori, mai prezent decât realitatea, pentru că exprimă sufletul şi proiectele umane. A rezultat o carte erudită, care se citeşte cu plăcere”, a spus Boia, evocând modelul occidental al celor ale căror genealogii se regăsesc fabulos în lucrare.

Îndemnându-i pe cititori să se cufunde în lectura cărţii, „care nu e numai interesantă şi adesea hazlie, ci şi cu adevărat pasionantă”, Neagu Djuvara, care se regăseşte în carte ca personaj, prin genealogia familiei Grădiştenilor, a afimat că lucrarea este una de pionierat la noi în ţară, graţie studiilor în Europa occidentală ale autorului.

„El a studiat suficient în străinătăţi pentru ca să ne vină cu această istorie imaginară a genealogiilor”, a spus Djuvara, menţionând că acest imaginar a existat la marile familii, începând cu Cantacuzinii, Muşatinii, Corvineştii şi până la mai micile familii boiereşti, precum Grădiştenii, din partea familiei mamei sale, care susţineau că se trag dintr-un militar roman.

Istoricul a subliniat că, în ciuda concepţiei occidentale potrivit căreia în Ţările Române nu ar fi existat mari familii nobiliare, boierii autohtoni au chiar o istorie mai veche decât nobilii apuseni, fapt dovedit de întreaga noastră istorie făcută de domni proveniţi din marile familii boiereşti.

Filip-Lucian Iorga a vorbit despre genealogia cărţii, care se regăseşte în propriul său imaginar genealogic, ca şi în discuţiile cu profesorii Neagu Djuvara şi Lucian Boia ori cu Gabriel Liiceanu, care i-a cerut, ca editor, şi o altă lucrare după publicarea dialogului cu Alexandru Paleologu.

„Noi nu cunoaştem încă adevărata genealogie şi rolul familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Ne lipsesc instrumentele cercetării genealogice”, a susţinut tânărul istoric, declarându-se „îndrăgostit de imaginarul genealogic”, element care a contat în afirmarea ca o elită stabilă şi legată de lumea occidentală a secolului al XIX-lea a marii boierimi pământene.

Iorga a afirmat că este foarte important să ne cunoaştem şi să ne redescoperim propriile rădăcini, ca o comunitate cu o memorie genealogică scurtă.

Filip-Lucian Iorga s-a născut la 16 iulie 1982, în Bucureşti, ca urmaş al unui vechi neam de moşneni ialomiţeni.

Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (2011), Filip-Lucian Iorga are un stagiu la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siecle, Universitatea Paris IV – Sorbona (2009-2010) şi studii la European College of Liberal Arts, Berlin (2004).

A publicat volumele: „Genocidul comunist în România”, vol. IV, „Reeducarea prin tortură” (cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Albatros, 2003; fragmente din volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), „Breviar pentru păstrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Alexandru Paleologu” (Humanitas, 2005, 2007, 2012), „Les Cazaban. Une chronique de famille” (cu Eugen Dimitriu; Universal Dalsi, 2007), „Le temperament scumenique. Entretiens avec Jean Delumeau, Neagu Djuvara, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie, Eric Mension-Rigau, Jordi Savall” (Editions Baudelaire, Lyon, 2013).

Este autor al chestionarului „Memoria elitelor româneşti, parte a unei cercetări dedicate descendenţilor actuali ai boierimii, marii burghezii şi elitelor intelectuale româneşti”.

În prezent, este director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cadru didactic asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu” şi membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” (din 2002).

În 2008 a primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

Sursa: Agerpres

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.