Strasbourg: Săptămânile Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/strasbourg-saptamanile-filmului-romanesc/

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

Un articol de |17 septembrie 2012

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles.

„Cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani, Odyssée organizează prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc, cinematografia dovedindu-se a fi de mai bine de zece ani o stea în ascensiune a celei de-a şaptea arte. Odyssée este mai ales încântat că are ocazia de a prezenta, graţie partenerilor săi, trei filme inedite pentru spectatorii din Franţa: Legături bolnăvicioase (Tudor Giurgiu), Ryna (Ruxandra Zenide) şi Călătoria lui Gruber, al cărui realizator, Radu Gabrea, va fi prezent la Odyssée pe 24 septembrie 2012, data exactă a aniversării cinematografului care şi-a deschis porţile pe 24 septembrie 1992′,’ a declarat Faruk Gunaltay, directorul Cinematografului Odyssée din Strasbourg.

Pe lângă filmele amintite, publicul din Strasbourg va avea ocazia de a viziona lungmetraje realizate de unii dintre cei mai cunoscuţi regizori români precum: Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Horaţiu Mălăele şi Ioana Uricariu. Această primă ediţie este organizată în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, asociaţie care, începând cu 2004, promovează numeroase proiecte culturale în regiunea Alsacia.

 

Sursa: Agerpres

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.