STUDIU. Peste 75% dintre români regretă că nu și-au urmat pasiunile artistice din adolescență
https://www.ziarulmetropolis.ro/studiu-peste-75-dintre-romani-regreta-ca-nu-si-au-urmat-pasiunile-artistice-din-adolescenta/

Românii iubesc arta, dar de la distanţă. Peste 7 din 10 adulţi români regretă că nu şi-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deşi consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu naţional realizat  pe un eşantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunţe la pasiunea lor este de natură financiară.

Un articol de Petre Ivan|16 septembrie 2019

Astfel, pentru a veni în sprijinul tinerilor talentați, care doresc să-şi transforme pasiunea într-o meserie, Școala de Valori dă startul înscrierilor la cea de-a cincea ediție a Burselor stART, un program dezvoltat în parteneriat cu Provident, cu sprijinul Ministerul Educaţiei Naţionale. În premieră, vor fi oferite burse şi pentru tinerii pasionaţi de ,,artele viitorului’’, adică v-logging, scriere creativă şi fotografie.

Lipsa banilor, motiv de abandon

În topul pasiunilor pe care românii regretă că nu le-au cultivat în adolescență se află: muzica (28%), sportul (27%), dansul (22%), fotografia (21%) și pictura (20%). Principalele motivele care i-au făcut să renunțe au fost: lipsa sprijinului financiar pentru pregătire (34,26%) și cea a sprijinului părinților sau a prietenilor (19,6%). De asemenea, o bună parte dintre respondenți (19,41%) spun că au fost descurajați și de faptul că nu au avut suficientă încredere în sine dar nici  oportunitatea de a găsi un profesor îndrumător capabil sau să urmeze cursurile unei școli de artă.

„Arta ne înconjoară, în toate formele ei, iar noua generație vede lumea digitală ca pe o rampă de lansare, ca pe un portal care îi poate duce oriunde. De aceea, am extins programul de susținere a tinerilor talentați cu o nouă categorie: artele viitorului. Ne dorim să le oferim sprijin şi acelor copii care vor să își dezvolte aptitudinea de a crea conținut artistic digital, fie prin vloguri, fotografii sau scriere creativă”, spune Florin Bâlcan, director general Provident.

A fi artist = lipsuri financiare

Majoritatea românilor crede că este greu să devii artist, iar principalul motiv invocat este că sunt de părere că nu ar câștiga suficienți bani, astfel că ar fi nevoie de un loc de muncă suplimentar, pentru a se întreține. 43% dintre respondenți provin din familii în care li s-a spus că meseria de artist nu este una de viitor. Cu toate acestea, participanții la studiu sunt de părere că, pentru a deveni artist, ai nevoie, în special, de: noroc (25%), talent (20%) și suport financiar (16%).

„Acest studiu ne mai arată că 3 din 10 români cred că artiștii sunt mai degrabă oameni săraci. Este o preconcepție pe care încercăm să o schimbăm, deoarece realitatea este că interesul pentru opere artistice, sub orice formă, este în creștere. Prin proiectul bursele stART, pe care îl derulăm alături de partenerul nostru Provident și cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, ne dorim să le oferim tinerilor artiști susținerea și încrederea de care au nevoie la început de drum, pentru a-și transforma pasiunea într-o carieră”, declară Dragoș Belduganu, Social Engagement Manager, Scoala de Valori.

Bursele stART, primul pas spre un vis împlinit

Valoarea unei burse stART ajunge până la 6.000 de lei, iar o astfel de bursă poarte fi accesată  de elevii de liceu care frecventează orice instituție de învățământ din România și vor fi acordate de-a lungul unui an, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020. Candidații trebuie să-şi evidențieze,  cu ajutorul unui portofoliu, talentul la desen, pictură, muzică, v-logging, scriere creativă sau fotografie. Dosarele pot fi depuse până în 10 noiembrie.

Primele 4 ediții ale Burselor au ajutat aproape 160  de tineri artiști să își dezvolte talentul . Cele 200 de burse, în valoare de 140.000 de euro, au fost investite în materialele, instrumentele și echipamentele de care adolescenții aveau nevoie. De asemenea, aceștia au beneficiat de un program de mentorat și au fost susținuți pentru a participa la concursuri naționale, la expoziții, concerte sau workshop-uri.

Mai multe detalii despre proiectul de burse sunt disponibile pe pagina dedicată proiectului, aici: https://scoaladevalori.ro/bursele-start/.

*studiu comandat de Provident și Școala de Valori, realizat pe un eșantion de 1.486 de respondenți și reproduce din punct de vedere al principalelor caracteristici structura socio-deomografică a populației utilizatorilor de internet din România

####

Despre Școala de Valori

Despre Școala de Valori: Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală înființată în 2009 ca urmare a unei idei îndrăznețe a mai multor tineri întreprinzători. În toate ”viitorurile posibile”, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se auto-depășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități astfel încât să contribuie la transformarea societății, oferind bunăstare generațiilor prezente și viitoare. Misiunea Școlii de Valori este aceea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți, fiind singura asociație din România care implementează în programele sale educația centrată pe valori. Acest model educațional implică dezvoltarea de competențe împărțite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalității, implicare civică și well-being. Școala de Valori dezvoltă patru programe educaționale naționale: Adoptă un Liceu, Excepționalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educației din România, oferind cunoaștere și îndrumare tinerilor și profesorilor. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul, paginile de Facebook și LinkedIn dedicate.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 332 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 112 de milioane de euro. Cu peste 2.300 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România.

Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

Foto: Studiu, pasiuni artistice – facebook

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.