Succes pentru „Spirala” la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/succes-pentru-spirala-la-varsovia/

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Menţiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2020

Secțiunea le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, iar premiul i-a fost înmânat cineastei pe 17 octombrie, la gala de închidere a celei de-a 36-a ediții.

Filmul cu Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély și Diána Magdolna Kiss în distribuție și-a început traseul festivalier la Varșovia, unde a avut premiera mondială. Vorbit în limba maghiară și filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, „Spiral” este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui Entertainment (România). Actorul Bogdan Dumitrache, care deține rolul central, a învățat replicile în limba maghiară cu ajutorul unui language coach. Lui i se alătură două dintre cele mai apreciate actrițe maghiare din noua generație: Alexandra Borbély a câștigat Premiul pentru Cea mai bună actriță al Academiei Europene de Film cu rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, iar Diána Magdolna Kiss a jucat în filme precum „Tall Tales”, „White God”, „Le Grand Cahier”.

„Spiral ”este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.

„O dramă captivantă”, scrie Ioncinema.com. „În Spiral, morții nu se întorc, ci bântuie visele fragile ale altora”, continuă publicația. „Debutul solid al Cecíliei Felméri începe cu o cameră care panoramează luciul unui lac de pescuit din Ungaria – o scenă familiară și totuși dislocată din cauza perspectivei, idei care se vor regăsi pe tot parcursul acestei drame psihologice care își găsește forța în subtilitate”, scrie Eyeforfilm.co.uk.

„Imaginea lui György Réder e în armonie cu emoțiile personajelor și creează o atmosferă unică de liniște, departe de civilizație”, notează și Film New Europe, care descrie debutul Cecíliei Felméri drept „o operă matură”.

Cecília Felméri s-a născut în Cluj-Napoca și a absolvit Universitatea NaționalȘ de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Înainte de a debuta în lungmetraj cu „Spiral”, a obținut premii importante cu scurtmetrajele sale. „Mátyás, Mátyás” (2010), „Minute infinite” (2011) sau „Pastila fericirii” (2012) i-au adus participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.

Filmul este realizat cu sprijinul National Film Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.

Hai-Hui Entertainment este o companie de producție de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în co-producții precum Katalin Varga (Ursul de Argint, Berlin 2009), Misiunea directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012), Poziția copilului (Ursul de Aur, Berlin 2013), Menocchio (Locarno 2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în post-producție.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.