Sun Plaza este cel de-al 82-lea loc mecanizat, în premieră pentru România, de către artistul francez Bernard Lagneau
https://www.ziarulmetropolis.ro/sun-plaza-este-cel-de-al-82-lea-loc-mecanizat-in-premiera-pentru-romania-de-catre-artistul-francez-bernard-lagneau/

În premieră absolută în România, Sun Plaza Shopping Center prezintă, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013, o expoziţie ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat.

Un articol de Andrada Văsii|27 mai 2013

În premieră absolută în România, Sun Plaza Shopping Center prezintă, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013, o expoziţie ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat, de dimensiuni impresionante, devenind astfel cel de-al 82-lea loc mecanizat de către artistul francez Bernard Lagneau.

Expoziția „Sun Plaza – Locul mecanizat # 82“ este o premieră deoarece artistul nu creează niciodată aceeaşi instalaţie de două ori. Acesta utilizează uneori aceleaşi elemente, însă le montează în funcție de arhitectura locului în mod diferit de fiecare dată.

Singurul material folosit de Bernard Lagneau pentru a construi mașinăriile grandioase, care fascinează publicul de fiecare dată, este cartonul ondulat, animat cu ajutorul unor electromotoare. Acestea sunt punctele de pornire ale montajului, urmând ca artistul să mecanizeze spațiul, transformându-l de la oră la oră. De aceea, cei ce vor vizita centrul comercial din sudul Capitalei, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013 , vor avea ocazia să ia parte la un adevărat spectacol.

Sculpturile cinetice ale lui Bernard Lagneau sunt dispozitive mecanizate cu o meticulozitate inginerească, fără a avea vreo altă funcţie practică în afară de aceea de a se alimenta perpetuu pe sine. Aceste instalaţii, superproducţii artistice, sunt aflate în centrul unor discuţii filosofice existenţiale ale unei lumi post industriale cu referinţe multiple la istoria artei, de la antichitatea greacă la dadaismul lui Jean Tinguely. Spectacolul oferit de ele este prezentat acum într-o instalaţie monumentală, unică, găzduită de către centrul comercial Sun Plaza.

Cosmin Năsui,

critic de artă şi curator

O lume numai din carton

Lumea de carton pe care Lagneau o va construi la Sun Plaza va atinge o înălţime de 20 de metri, iar nu mai puţin de un km de bandă va uni cele peste 150 de rotiţe ale mecanismului – cea mai mare cu un diametru de 2 metri iar cea mai mică având un diametru de 5 cm. În final, întreaga instalaţie de carton va cântări aproximativ 2 tone.

Bernard Lagneau și-a început cariera ca designer de carte, ulterior specializându-se în crearea de instalații și sculpturi din carton. De mai bine de 40 de ani creează astfel de instalații de mari dimensiuni, care se împart în patru categorii tematice: mașinării de carton monumentale, studii de peisaj, arhitecturi efemere de interior (a construit 11 orașe mobile în incinta mai multor instituții de cultură) și arhitecturi temporare create pentru a fi expuse în aer liber.

Info:

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sunplaza.ro şi www.facebook.com/sun.plaza.shopping.center.

Foto credit: Bernard Lagneau

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.