Supărările lui Caranfil şi Gulea ridică întrebări despre finanţarea cinematografiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/supararile-lui-caranfil-si-gulea-ridica-intrebari-despre-finantarea-cinematografiei/

OPINIE După cel mai recent concurs de finanţare organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), doi veterani ai filmului românesc, din generaţii de dinaintea Noului Cinema, Nae Caranfil şi Stere Gulea, şi-au exprimat public nemulţumirea pentru că proiectele lor nu au primit sprijin.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 septembrie 2021

Primul a făcut-o în august, de pe scena de la TIFF, la gala de închidere, unde a primit Premiul de Excelenţă. „Chiar și cu acest premiu în brațe, eu nu sunt un regizor de nota 10. Sunt un regizor de nota 5,86. Da, 5,86 – acesta este punctajul care mi s-a acordat conform unui algoritm savant, construit de către juriul concursului de proiecte cinematografice derulat de Centrul Național al Cinematografiei din România. 5,86 este punctajul meu actual, ca regizor, și nu dintr-un maxim de 10, ci dintr-un maxim de 20. În urma acestui punctaj rușinos, finanțarea proiectului meu a fost respinsă” – asta a spus atunci Nae Caranfil.

Sigur, sunt două inadvertenţe aici. Punctajul de 5,86 nu este stabilit de juriu, ci de biroul de concursuri al CNC, pe baza unui algoritm destul de complicat, în care unul dintre criteriile importante sunt selecţiile şi premiile recente în festivaluri (e adevărat şi că respectiva comisie de scenarii poate cere verificarea acestui punctaj). Apoi, finanţarea nu a fost respinsă (un termen, de fapt, impropriu) doar din cauza acestui punctaj de regizor – nota scenariului depus de Nae Caranfil a fost 7,58 (dintr-un total de 10), ceea ce l-a plasat pe poziţia a 13-a la acest capitol. Poziţia finală, care ia în calcul nota pe scenariu (dominantă), punctajul regizorului şi punctajul producătorului, a fost a zecea, insuficientă pentru a primi finanţare, privilegiu de care s-au bucurat doar primele şapte proiecte.

Însă problema de fond ridicată de regizorul „Filantropicii” e foarte importantă, chiar esenţială. Cu atât mai mult cu cât ea a fost adusă în atenţie marţi seară, sub o altă formă, şi de Stere Gulea în emisiunea Marius Tucă Show. Regizorul „Moromeţilor” şi-a exprimat la rândul său nemulţumirea, în binecunoscutul ton echilibrat, în legătură cu faptul că noul proiect, care ar încheia un fel de trilogie şi care ar fi despre Marin Preda la 30 şi ceva de ani, vârsta când a scris celebrul său roman, nu a primit finanţare. El a acuzat în special sistemul foarte rigid de notare a scenariilor, unde nota finală e media notelor de la opt criterii de evaluare, unele motivaţii ale lectorilor, dar şi secretizarea întregului proces („Finanţezi un film în orb? Este un joc de-a baba oarba”). Şi Stere Gulea lansează o inadvertenţă – e drept că scenariile sunt secretizate, însă nu este adevărat că şi numele membrilor comisiei care citeşte scenariile sunt ascunse. Ele sunt publicate mereu pe site-ul CNC.

Ceea ce denunţă atât Nae Caranfil, cât şi Stere Gulea este de fapt avantajul pe care inevitabil îl au cineaştii cu selecţii în festivaluri (care le aduc punctaje mai mari atât lor, cât şi producătorilor) în faţa unor regizori ca ei doi, interesaţi mai degrabă de filme de public, însă cu o evidentă valoare, care poate să varieze de la un film la altul, dar care iese însă din normele impuse de festivaluri. Bineînţeles, nu ştim, din afară, cum sunt cele două scenarii, aşa că păstrăm discuţia în jurul numelor.

Ce e de făcut într-o astfel de situaţie? Chestiunea se complică şi mai tare cu cât nu a fost una din acele sesiuni dezastruoase, când ajungeau să primească bani proiecte ale unor autori cu filmografii îndoielnice. Cele mai răsunătoare nume care au primit acum finanţare sunt Cristian Mungiu, Radu Jude şi Constantin Popescu, cu toţii cineaşti reputaţi, la care se adaugă regizori dintr-o nouă generaţie (aflaţi la al doilea sau al treilea film), de asemenea cu selecţii sau, în unele cazuri, premii importante – Adina Pintilie, Ivana Mladenovic, Ana-Felicia Scutelnicu şi Cătălin Rotaru şi Virginia Şarga.

Discuţia este însă despre justeţea regulamentului, ale cărui criterii stufoase, combinate cu diferenţele dintre comisii, pot duce uneori la rezultate criticabile. Evident, lucrurile ar fi mai simple şi nemulţumirile mai puţine dacă cinematografia ar beneficia de sprijinul financiar pe care l-ar merita după prestigiul său internaţional uriaş şi valurile succesive de oameni talentaţi care tot apar.

Cum s-a ajuns aici? Sistemul actual, cu ale sale reguli de evaluare şi de calculare a punctajelor, datează în mare parte din perioada când cineaştii de vârf ai Noului Val se luptau pentru o minimă finanţare şi pentru dreptul de afirmare cu bătrâna generaţie, ai cărei membri, în frunte cu Sergiu Nicolaescu, îşi împărţeau banii discreţionar şi deseori pe bază de corupţie. Din acel război vin celebrele fişe cu cele opt criterii de notare de care acum toată lumea face mişto. De acolo vine secretizarea dosarelor, pe care mulţi o denunţă (pe bună dreptate, pentru că oricum informaţiile despre cine ce proiect are circulă la liber în industria asta mică). De acolo vine şi principiul că selecţiile şi premiile aduc punctaje bune regizorilor şi producătorilor, pentru că ceea ce nu voia să accepte vechea gardă în anii 2000 era că ce făceau pe atunci tinerii furioşi, cu invitaţiile lor în festivaluri, era cu adevărat important, chiar revoluţionar (faptul că se trăia un moment istoric a fost confirmat de anii care au urmat). De acolo vine şi obsesia după astfel de evenimente – prezenţa într-un festival, oricât de mic, este un prilej de maximă mândrie, dar şi de încredere că aşa mai creşte punctajul la CNC.

Sunt toate astea depăşite deja de mai mulţi ani, iar legislaţia ar trebui actualizată? Sigur că da, deşi nu e just nici să se spună că acest sistem nu a dat şi roade şi că succesele ar fi doar rezultatul unor eforturi individuale. Însă nici nu se vede o mobilizarea masivă, o bătaie zgomotoasă cu pumnul în masă, o presiune mare pe care oamenii din cinematografia română să o facă asupra guvernanţilor (nu pare să mai revolte pe nimeni nici măcar faptul că Bucureştiul nu are nicio sală de premiere – e o resemnare generală). Explicaţiile sunt multe şi ar avea nevoie de o discuţie separată – de la lipsa de unitate şi dezamăgirea de după alte încercări de reformă, care s-au izbit de obstacole politice, şi până la o anume inerţie şi împăcarea cu starea de fapt („dacă nu pică acum finanţare, atunci poate la sesiunile următoare”, şi tot aşa).

Care ar fi putut fi soluţia la o situaţie ca cea de la sesiunea de finanţare din acest an? Ar trebui ca cineaşti ca Nae Caranfil sau Stere Gulea să primească automat finanţare, doar pe baza prestigiului lor? Însă unde se trage linie în acest caz? De ce nu şi Mungiu? Sau Puiu? Sau Porumboiu? Sau Jude? Sau Netzer? Sau Adina Pintilie, care e câştigătoarea unui Urs de Aur chiar de la debut? Şi ce se întâmplă cu noua generaţie, aflată la primul sau al doilea film? Cum mai poate fi ea susţinută în acest caz, dacă banii s-ar duce direct doar la consacraţi? Apoi ar fi şi subiectul celor care aspiră să debuteze, nevoiţi să câştige bunăvoinţa câte unui mare producător pentru a-şi mări şansele la finanţare – însă şi asta ar necesita propria dezbatere.

Sigur, ar ajuta dacă CNC ar avea iniţiativă, o viziune, o strategie, alta decât cea de a adopta înainte de fiecare concurs, aparent aleatoriu, tema secţiunii speciale (care pentru următoarea sesiune va fi „Personalităţi şi destine româneşti”, o alegere extrem de discutabilă). Ar trebui să susţină şi filmele care se pretind a fi de mare public sau exclusiv proiectele cu potenţial de succes în festivaluri? Însă ce înseamnă film comercial? Unde se plasează pe această axă proiectele unor cineaşti ca Nae Caranfil sau Stere Gulea? Iar dacă e film de public sau de o relevanţă culturală majoră, de ce are nevoie de finanţare (mai mică sau mai mare) de la CNC, şi producătorii săi nu se duc direct înspre mediul privat pentru ajutor (aşa cum fac, de altfel, tot mai mulţi dintre cei nou intraţi în breaslă)? Selecţia unui film la un festival îl face automat bun? Unde se stabilesc limitele? Ce şanse au proiectele experimentale, neconvenţionale? Ce rol joacă platformele VoD? Ar trebui blamat un film de autor pentru că nu face spectatori, în contextul în care numărul sălilor care îi sunt dedicate e foarte mic, iar multiplexurile îl refuză? Ce curaj şi ce protecţie ar mai avea un membru sau altul din comisia de evaluare pentru a da o notă mică unui scenariu (pe care îl consideră slab) semnat de un autor cunoscut, dacă nu ar mai exista secretizarea?

Sunt multe întrebări, dar nu pare să (mai) existe voinţa de a se căuta cele mai bune răspunsuri, care să se coaguleze într-un text de reformă ce ar trebui să schimbe sistemul de finanţare şi de producţie pentru a-l face mai adaptat la dinamica momentului. Nemulţumirile se exprimă pe Facebook, la câte o dezbatere pe la vreun festival sau în câte o scrisoare deschisă. Şi se merge mai departe. Selecţiile în festivaluri vin una după alta (aproape miraculos, dacă ar fi să judecăm după imaginea sumbră proiectată asupra ecosistemului cinematografic), iar bula cinefilă jubilează online când se câştigă un mare premiu. Asta în timp ce majoritatea covârşitoare a filmelor româneşti trec aproape neobservate, fără a face valuri, prin cele câteva săli care le deschid uşa. Se mai face puţin zgomot doar atunci când se anunţă rezultatele concursurile CNC – supăraţii îşi varsă oful, câştigătorii se pregătesc de producţie, iar ceilalţi se gândesc deja cu speranţă la noua sesiune de finanţare.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

23
/09
/21

Cunoscutul actor Vlad Ivanov, în calitate de povestitor; premiera românească a operei „Strigoii” de George Enescu, sub bagheta apreciatului dirijor Gabriel Bebeșelea; Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de faimosul dirijor Daniele Gatti și cu pianistul Jean Yves Tibaudet ca solist sunt câteva din principalele oferte ale zilei la Festivalul Internațional George Enescu.

23
/09
/21

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de i-uri dublate, de forme incorecte ale cuvintelor, de expresii greşite?

22
/09
/21

Teatrul EXCELSIOR prezintă, vineri, 24 septembrie, ora 19:00, premiera spectacolului Cenușăreasa – o adaptare muzicală a basmului omonim, semnată Eduard Petru Jighirgiu, cu participarea coregrafului Edi Stancu. Veți descoperi o versiune surprinzătoare a Cenușăresei, care explorează ludic fiecare personaj și detaliu al poveștii în crearea unui spectacol care va bucura întreaga familie.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.