De ce iese scandal la concursurile de finanțare a filmului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-iese-scandal-la-concursurile-de-finantare-a-filmului-romanesc/

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) au declanşat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanţarea primită de unii regizori controversaţi şi ocolirea unor regizori importanţi. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

Un articol de Ionuţ Mareş|27 Septembrie 2019

În discuție este în primul rând lista proiectelor de ficțiune de lungmetraj, care exclude debuturile. Despre debuturi e mai greu de comentat în lipsa cunoașterii scenariilor, pentru că în mare măsură este vorba de nume noi, la început de drum (asta când vorbim de regizor, pentru că scenaristul nu trebuie să fie debutant).

În plus, foarte puține debuturi ajung să primească bani (câte 3-4 pe sesiune sau ceva mai multe dacă se strânge o sumă mai mare și se organizează două sesiuni într-una singură).

Iar la scurtmetraje miza este mai mică și banii sunt puțini, deși nu e lipsit deloc de importanță cine primește fonduri și cine nu, pentru că aici proiectele începătorilor concurează direct cu cele ale consacraților.

De două sesiuni există și o secțiune de filme tematice (tematica se schimbă de fiecare dată), unde pot participa proiecte de lungmetraj și de scurtmetaj de ficțiune, indiferent dacă aparțin unor cineaști consacrați sau unor debutanți.

Trebuie spus că există o comisie de cinci membri care citește și evaluează scenariile la ficțiune, o alta, de trei membri, la documentar, și o treia, tot de trei membri, la animație.

Secțiunea de ficțiune este cea mai mare și este în centrul atenției, așa că voi face referire în primul rând la ea. Implică lungmetrajele care nu sunt debuturi (și unde se înscriu numele grele), apoi debuturile, proiectele tematice, scurtmetrajele și proiectele de dezvoltare.

Și tot spre acest capitol se îndreaptă cei mai mulți bani din cele doar câteva milioane de euro (de obicei 3-5 milioane de euro, cam cât un buget mediu spre mic al unui film dintr-o cinematografie vest-europeană) care se strâng, conform legislației, în fondul cinematografic din care sunt finanțate, parțial, filmele românești pe care ajungem apoi să le vedem pe marile ecrane (asta dacă nu sunt lansate într-un anonimat căutat, pentru a ascunde eșecul, ori forțat, pentru că cinematografele nu sunt interesate).

Asta înseamnă sute de scenarii de citit și notat, în interval de doar 3-4 luni. Nota pe care o dă scenariului fiecare membru al comisiei se stabilește pe baza mediei notelor care se acordă pentru opt criterii, fiecare fiind motivat prin câteva propoziții.

Ajuns aici, trebuie să mărturisesc că am făcut parte de două ori din această comisie care analizează proiectele de la ficțiune (mă refer strict la scenarii, a căror calitate contează în proporție de 65%, pentru că punctajul producătorului și punctajul regizorului, care sunt de 17,5% fiecare, sunt stabilite de către CNC, pe baza unor algoritmi destul de sofisticați, care ar merita însă o discuție separată).

Este vorba de una din cele două sesiuni din 2016 și la sesiunea din 2018 (teoretic, în fiecare an ar trebui organizate două concursuri, însă de multe ori se ajunge doar la unul, din motivul oficial că nu se strâng bani suficienți în fondul cinematografic).

Prima dată am fost propus de o singură asociație, așa că decizia de a face parte din comisia finală a fost surprinzătoare. A doua oară am fost propus de mai multe asociații, prin urmare alegerea nu a mai fost atât de neașteptată.

Însă chiar modul în care se stabilesc aceste comisii este, cred, una din cauzele de fond ale problemei. Conform regulamentului, uniunile și asociațiile din domeniul cinematografiei, câteva zeci, propun oameni care trebuie să aibă legătură cu filmul (și care trimit un CV).

Primul semn de întrebare este legat chiar de competența, credibilitatea și independența multora dintre propuneri, ba chiar și de relevanța unora dintre asociații și uniuni (a căror activitate este în unele cazuri invizibilă).

Asta vine și dintr-o prevedere din lege – cu intenții bune, și anume a preveni un eventual conflict de interese și un schimb de ajutor – conform căreia, de pildă, scenariștii și regizorii, care probabil ar fi cei mai îndreptățiți să revendice locurile din comisii, nu prea pot participa.

Nu doar pentru că nu ar mai putea aplica la sesiunea respectivă (lucru cât se poate de firesc), dar regulamentul de până acum nu îi lăsa să participe nici la următoarele două sesiuni (ceea ce putea însemna și 2-3 ani de stat pe tușă). Așa că de multe ori s-a ajuns la jurnaliști, critici, scriitori, programatori sau profesioniști mai puțin activi sau mai puțin implicați în ceea ce se întâmplă în cinema-ul românesc al momentului (iar toți dau declarație că nu au o relație contractuală directă cu vreun producător care ar putea participa la respectivul concurs).

Se pare că prevederea va fi schimbată, iar interdicția se va aplica pe viitor doar pentru sesiunea în curs, nu și pentru următoarele. Ceea ce ar mai putea reduce, teoretic, din frustrarea, în bună măsură de înțeles, a scenariștilor și regizorilor foarte activi și mai ales a celor recunoscuți (de festivaluri, de critică, de publicul nu foarte numeros). Dar rămâne de văzut în ce măsură vor și accepta să facă parte din aceste comisii (cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au propriile case de producție).

Ușor problematic este și modul în care se stabilește, dintre propuneri, dar și din afara lor (pentru că există și această posibilitate), componența finală a comisiilor. Ea este decisă exclusiv de directorul CNC (de câțiva ani, acest post este ocupat de Anca Mitran), pe baza unor criterii nu foarte clare.

Impresia mea este că prin cele cinci numiri se încearcă, cel puțin parțial, satisfacerea cât mai multor tabere, grupuri sau generații din cinematografia română (este o industrie mică, dar nu lipsită de diferite falii). Sau cel puțin se încearcă diminuarea unor potențiale nemulțumiri date de eventuale dezechilibre.

De multe ori, este pusă la îndoială, în discuții private sau postări pe Facebook, imparțialitatea unor membri ai comisiilor, însă niciodată direct, ci mai mult prin insinuări. Ca membru în două comisii diferite, nu aș putea să spun că vreunul dintre ceilalți membri a reprezentat interesele unuia sau altuia dintre producători, pentru că nu aș avea nicio dovadă. Dar am avut bănuieli.

Ce pot să spun este că, în 2016 și în 2018, m-am implicat cu maximă bună-credință, lipsit de orice obligație sau interes și doar cu bagajul de cunoștințe propriu (care, bineînțeles, e departe de a fi scutit de critici sau reproșuri, pe care mi le fac în primul rând eu).

Nu este un text despre mine, dar cred că detalierea unor experiențe personale (fără a încălca vreo clauză de confidențialitate și fără a devoala ceva ce ar leza pe cineva) poate ajuta la înțelegerea mecanismului care prin care ajung să se realizeze filmele românești.

În 2016 am ajuns în comisie cumva din afară. Încă nu cunoșteam foarte multă lume, încă nu colaborasem cu diverse festivaluri. Așa că am fost complet inocent – am identificat un singur proiect, de la debut, și asta pentru că știam scurtmetrajul de la care s-a dezvoltat apoi lungmetrajul. I-am dat o notă bună, la fel ca și restul comisiei, pentru că era un scenariu reușit, care s-a transformat apoi, de altfel, într-un film de succes – „Monștri.”, de Marius Olteanu.

A fost o sesiune fără scandaluri ulterioare, din fericire, asta probabil și pentru că nu au participat numele foarte mari, regizorii de frunte ai Noului Cinema Românesc.

În 2018 a fost puțin diferit. Bineînțeles că nici una dintre asociațiile care m-au propus nu mi-a sugerat absolut nimic, lucru pe care îl apreciez (de fapt, nu am avut nicio discuție în afară de un schimb scurt de mailuri prin care am acceptat invitația de a fi propus).

Dar pe unele proiecte le-am identificat pentru că, inevitabil, le știam din 2016 de la secțiunea de dezvoltare (conform regulamentului, scenariile se depun secretizate). Pe unul sau două le-am ghicit pentru că fie era ceva autobiografic și, deci, recognoscibil, fie era un stil familiar. Cred că a fost și un caz în care mi s-a strecurat, „întâmplător”, ideea scenariului (din fericire, am uitat-o, așa cum aveam să descopăr când s-au desecretizat numele, după ce se stabiliseră notele finale). Și s-a întâmplat să primesc și un telefon timid în timp ce citeam scenariile, însă, în fața reticenței mele, nu s-a avansat în discuție despre ce era scenariul (care în final a primit o notă mică, inclusiv de la mine).

În rest, au fost cu siguranță mulți oameni care, deși aplicaseră și mă știau, nu au bătut niciun apropo, spre onoarea lor și spre ușurarea mea.

Discuția despre secretizarea scenariilor este complicată, cu voci credibile atât pro, cât și contra. Unii susțin să se renunțe la această prevedere, din moment ce în industria asta mică a filmului românesc oamenii cam știu sau află despre proiectele unora, ce ar fi astfel avantajați față de alții.

Ceilalți susțin că secretizarea e bună, pentru că împiedică, parțial, varianta în care ar fi abonați la finanțare cam aceleași nume consacrate și în care fi excluse numele mai mici sau care lucrează cu producători mai mici, fără un punctaj care să îi avantajeze.

Probabil desecretizarea ar fi utilă și ar reduce ipocrizia. Doar că ea ar trebui urmată de câteva măsuri: o mai mare responsabilitate în alegerea comisiei,  o mai mare responsabilizare dar și o mai bună protecție a membrilor comisiei, o mai mare transparență în tot procesul (inclusiv, eventual, prin introducerea interviurilor între comisie și autorii proiectelor, așa cum se întâmplă în unele țări) și mai ales o separare a liniilor de finanțare, pentru a da șanse nu doar debutanților, dar și regizorilor sau producătorilor aflați la al doilea sau al treilea proiect și care acum sunt nevoiți să concureze direct cu „greii”.

E discutabil însă dacă „greii”, adică regizorii premiați ai Noului Cinema, ar trebui să fie abonați direct și din oficiu la finanțare (tot ei sunt cei care, la începutul anilor 2000, s-au luptat ca CNC-ul să fie scos de sub controlul dubios al diverselor grupuri de interese, formate în special din reprezentanți ai vechilor generații, în fața cărora nu prea aveau șansa de a primi bani și de a-și face filmele – de aici și bugetele limitate care au determinat parțial estetica minimalistă blamată de o parte a publicului).

Apoi, volumul de muncă al membrilor comisiei este unul prea mare, raportat și la timpul alocat (e drept că fiecare membru își poate alege un lector, care este plătit separat și ale cărui evaluări și le asumă implicit, prin semnătură; eu am decis să nu iau lector, deși asta mi-a îngreunat munca).

Numărul ridicat de scenarii duce inevitabil la o aglomerare spre final, la unele lecturi mai superficiale, la blocaje și la automatisme în redactarea motivațiilor din fișele de evaluare (care ajung, așa cum e și firesc, înapoi la producător, scenarist și regizor, însă anonime).

Iar toate astea atrag foarte probabil erori de judecată neintenționate (a căror greutate îți pot perturba nopțile), care se adaugă oricum la subiectivitatea inerentă și la eventualele limite ale unui jurat sau ale altuia (probabil că o soluție ar fi suplimentarea juriilor, câte unul, separat, pentru ficțiune, debut și scurtmetraje).

Iar dacă printre toate acestea intervin și eventuale interese (cum spuneam, foarte greu de demonstrat), atunci se poate ajunge le rezultate scandaloase (bineînțeles, nu și pentru cei care au câștigat).

Scandaloase au fost percepute – așa cum reiese din unele postări pe Facebook – de către unii oameni din industrie, implicați în diferite proiecte necâștigătoare, și rezultatele din acest an.

„S-au dat rezultatele concursului CNC. Pare că nu mai avea PSD de unde să-și tragă. Suntem la începutul anilor 2000, când luau finanțări uriașe, trimiteau un băiat cu un VHS prin țară, făceau o premieră miercurea la cinema Studio și restul de 95% din buget îl băga un băiat deștept în buzunar”, a comentat un monteur.

„S-au dat rezultatele la CNC. It feels like anii 2000”, a scris și un tânăr scenarist și regizor.

„Cum se poate depune o moțiune de cenzură împotriva rezultatelor concursului de scenarii de la CNC? Mizerie mai mare nu s-a mai pomenit de pe vremea când regretatul Sergiu Nicolaescu câștiga 2 filme de lung-metraj per sesiune. Cu diferenta că la filmele lui chiar venea lume…”, a comentat la rândul său un important regizor și producător.

Au căzut sub linia de finanțare regizori consacrați, nume importante ale Noului Cinema Românesc – Adrian Sitaru (cu două scenarii), Radu Muntean, Constantin Popescu, Florin Șerban, Bogdan George Apetri – sau, de pildă, un regizor slovac, György Kristóf, prezent cu primul lui film la Cannes (regizorii străini pot concura şi ei, dacă au un producător român).

Și au primit finanțare scenarii ce ar urma să fie filmate de regizori ale căror titluri de până acum se înscriu fie în zona cinema-ului comercial ultra-facil  (Cristina Iacob, Iura Luncașu), fie în zona cinema-ului desuet sau pur și simplu lipsit de valoare (Marius Th. Barna, Șerban Marinescu). Sau de regizori cvasi-necunoscuți precum Mihai Ionescu.

E drept, de finanțare vor avea parte și câteva proiecte onorabile, ce vor fi realizate de regizorul italian, destul de cunoscut, Uberto Pasolini, și de regizori români precum Emanuel Pârvu și Ioana Uricaru (cu un scenariu de Cristian Mungiu), însă insuficiente pentru a șterge impresia că a fost o sesiune nedreaptă, ale cărei urmări se vor vedea în următorii ani (mai puține filme valoroase și mai multe șușe).

O impresie accentuată și de lista de la secțiunea de filme tematice (în acest an tema a fost comedia), unde două din cele trei proiecte care au prins finanțare vor fi realizate de un regizor necunoscut, Ștefan Pătrașcu (pe un scenariu al aceluiași Marius Th. Barna), și de un regizor cvasi-necunoscut, Cătălin Saizescu (autorul unor filme de un gust îndoielnic precum „Milionari de weekend” și „Scurtcircuit”).

Cu certitudine o problemă de fond este și aceea a banilor puțini și a numărului mare de proiecte (pentru finalizare, un proiect care primește bani de la CNC are nevoie și de alte surse, private sau publice europene, dar sprijinul statului român îi facilitează accesul la alte fonduri, pentru că funcționează ca o garanție). Câte proiecte primesc până la urmă finanțare este o decizie a Consiliului de Administrație al CNC, pe baza sumei totale alocate și a ierarhizării proiectelor în funcție de notele scenariilor și de punctajele producătorilor și regizorilor, precum și de gradul de dificultate al realizării.

Însă, în contextul în care suma este oricum limitată, iar numărul de proiecte finanțate e mic, este cu atât mai important ca banii să ajungă la cele mai valoroase, relevante și ambițioase filme. Dar e greu de crezut că deciziile comisiei de la ficțiune din acest an (formată din scenaristul Radu F. Alexandru, scenograful și actorul Mihai Dorobanțu, scriitorul și scenaristul de producții TV Adrian Onciu și criticii de film Florin Barbu și Irina Margareta Nistor) duc în această direcție.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

04
/10
/19

A câștigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneția, în același timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată țară.

Page 1 of 24912345...102030...Last »