Tablouri, mobilier și cărţi rare care i-au aparţinut actorului Radu Beligan, scoase la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/tablouri-mobilier-si-carti-rare-care-i-au-apartinut-actorului-radu-beligan-scoase-la-licitatie/

Tablouri, manuscrise, cărţi rare din biblioteca actorului Radu Beligan, trofee şi medalii primite de acesta de-a lungul vieţii se numără printre obiectele care vor fi scoase la licitaţie, pe 6 martie, la casa Artmark. Licitaţia „Viaţă de artist”, care include şi patrimoniul Radu Beligan (1918 – 2016), va avea loc exclusiv online, pe 6 martie, de la ora 19.30.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2018

Evenimentul propune o incursiune în viaţa de zi cu zi a unor artişti români de seamă, prin intermediul unei selecţii de fotografii, obiecte personale şi manuscrise care le-au aparţinut.

În licitaţie au fost incluse fotografii reprezentându-l pe Radu Beligan jucând în piesele care l-au consacrat, afişe ale spectacolelor jucate cu casa închisă, precum şi alte obiecte din recuzita personală.

Printre obiectele care i-au aparţinut lui Radu Beligan scoase la licitaţie se numără o comodă tip Boulle, în stil Napoleon III, sec. XIX, cu preţ de pornire între 1.500 şi 2.000 de euro, şi o măsuţă pentru cafea, de inspiraţie Neo-Renaştere germană, sfârşitul sec. XIX, evaluată la 300 – 400 de euro, dar şi fotografii cu acesta în diverse ipostaze care pot fi licitate de la 10 euro.

Printre obiectele cu cele mai mari preţuri de pornire din această licitaţie se numără o scrisoare de dragoste („gura ta arzătoare aş voi să o sărut, să beau totă iubirea ce porţi în sufletul tău candid”) trimisă de Ştefan Luchian iubitei sale Cecilia Vasilescu, fata primarului din Alexandria, pe timpul când artistul picta biserica Sf. Alexandru, Alexandria, 2 septembrie 1898 – 500 de euro şi o altă scrisoare melancolică trimisă de Ştefan Luchian către aceeaşi Cecilia Vasilescu, ce conţine şi o poezie de scrisă de Luchian, 27 august 1898, Alexandria – 500 de euro.

O fotografie ilustrând-o pe Raluca Eminovici, mama poetului Mihail Eminescu (după portretul realizat de pictorul german Anton Zigri) are un preţ de pornire de 150 de euro, o medalie Honoris Causa, din argint, acordată lui Nicolae Vermont de Şcoala de Arte Frumoase, 1884-1885, în cutie originală, poate fi licitată de la 350 de euro, iar un paşaport regalist românesc din perioada Regelui Carol al II-lea, aparţinând lui Theodor Pallady, utilizat pentru deplasările în Europa, 1937 – 300 de euro.

Foto: Radu Beligan – facebook

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).