”Take Ionescu – un mare european” (Georges Clemenceau, prim ministru al Franței)
https://www.ziarulmetropolis.ro/take-ionescu-un-mare-european-georges-clemenceau-prim-ministru-al-frantei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Elita intelectuală română s-a format din reprezentanţii tuturor claselor sociale. A fost de ajuns inteligenţa nativă şi susţinerea materială a unui părinte deschis la minte ca micul român să se afirme. E şi cazul lui Take Ionescu (1858-1922), fiul negustorului ploieştean Ghiţă Ioan.

Un articol de Georgeta Filitti|3 august 2017

Își trece doctoratul la Paris cu o teză despre condiția copiilor naturali. Întors în țară, începe o carieră de avocat plină de succes. Cultivat, calm, optimist, și-a dezvoltat talentul oratoric nu doar în sala de judecată ci deopotrivă în Parlament și în sălile de conferințe, ca cea a Ateneului Român. Era vremea când un orator de talent, echilibrat, convingător, cu un limbaj adecvat auditoriului făcea săli pline. Curând a început să se vorbească de ”Tăkiță gură de aur”. Și în publicistică a înregistrat aceleași succese. Timp de 15 ani a trimis ziarului englez ”Times” corespondențe despre evoluțiile politice din Balcani. Publicarea în volum a acestor articole ar da, neîndoios, măsura, pentru cititorul de zi, a ceea ce însemna profesionalismul  și răspunderea ziaristului.

Proeminența socială exprimată prin pledoarii și publicistică i-a fost dublată de o viață mondenă memorabilă. Vila sa de la Sinaia, ca de altfel și locuința din București, de pe strada ce azi îi poartă numele, au ajuns curând locuri predilecte de adunare a elitei românești. La Sinaia, în dorința de a spori farmecul stațiunii, a amenajat, alături de soția sa englezoaică, un drum de 4 km, ”Poteca Take Ionescu” între Bușteni și Vârful Omul.

Toate îl îndreptau pe tânărul ploieștean, acest ”self made man”, cum ar fi spus englezul, spre politică. S-a înregimentat la liberații lui Ion C. Brătianu. La 26 de ani ajunge în Parlament. Curând însă intră în conflict cu lipsa de flexibilitate a corifeilor partidului și reușește să coaguleze în jurul său ”opoziția unită”. Această împrejurare nu l-a împiedicat să-l apere cu succes pe ”vizir”, adică pe Ion C. Brătianu care guvernase timp de 12 ani și acum, în 1888, era amenințat cu darea în judecată. După trei ani, Take Ionescu trece la conservatori și devine ministru într-un guvern Lascăr Catargiu, apoi într-altul Gh. Gr. Cantacuzino. Disensiunile generate de interpretarea răscoalelor din 1907 îl îndepărtează și de conservatori încât în anul următor își constituie propriu partid – Conservator Democrat. Din această formațiune politică ajunge ministru de Interne în 1912, într-un guvern Titu Maiorescu. E perioada războaielor balcanice și a păcii de la București care le-a urmat și unde Take Ionescu a jucat un rol de prim ordin. Tot atunci se înfiripă prietenia sa cu omul politic grec El. Venizelos. Răstimpul cât a fost ministru a însemnat pentru avocatul Take Ionescu o muncă constructivă excepțională în domeniul învățământului, în cel financiar și al politicii externe.

Odată cu izbucnirea primului război mondial, T.I. își consacră întreaga capacitate spre realizarea idealului național – unirea tuturor provinciilor locuite de români sub steagul Vechiului Regat. Și lucrul se putea înfăptui într-un singur fel: prin ralierea la puterile Antantei. Pe toată durata războiului (România s-a implicat din 1916), ca om politic ori ca patron de ziar (”La Roumanie”) T.I. a avut o atitudine constantă: Nu cedăm! După încheierea păcii separate – martie 1918 – cu puterile Centrale, T.I nu-și mai găsea locul pe scena politică românească. A plecat în Elveția cu ceea ce s-a numit ”Trenul T.I.” (alături de alți 200 de români), trecând prin liniile germane. Peste trei săptămâni era la Paris, încercând, pe de o parte să lămurească opinia publică franceză asupra situației tragice a României și pe de alta să mobilizeze toate asociațiile românești existente în Occident. Așa s-a născut acolo Comitetul Național Român. După capitularea Germaniei (11 noiembrie 1918) și începerea tratativelor de pace, la Paris, Take Ionescu e îndepărtat de Ionel Brătianu din poziția oficială deținută până atunci. Abia în 1920 revine pe scena politică ca ministru de Externe într-un guvern Alexandru Averescu. Activitatea sa rămâne o pagină de istorie prin eforturile reușite de a încheia tratate bilaterale cu vecinii (Mica Înțelegere) în vederea constituirii unui cordon de apărare împotriva puterii bolșevice instaurate în Rusia. Prezența aproape meteorică în calitate de prim ministru (1921) a fost doar o manevră regală pentru readucerea la conducerea țării a lui Ionel Brătianu. Take Ionescu a decis să plece o vreme în străinătate. La Neapole, mâncând stridii, a contractat febra tifoidă care i-a fost fatală (1922)

Mare patriot, excelent om politic, profesionist de excepție, Take Ionescu rămâne un exemplu mereu de urmat pentru succesive generații de români.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.