TEXT INEDIT Adrian Pintea: „Insula lui Prospero este a ta!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/text-inedit-adrian-pintea-insula-lui-prospero-este-a-ta/

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Un articol de Ziarul Metropolis|6 Iunie 2013

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Insula lui Prospero

de Adrian Pintea

„Ce se întâmplă atunci când, chemat să-ţi faci meseria, descoperi că ţi s-au «furat» toate uneltele de lucru, mai puţin una? Ca şi cum, ironic şi răutăcios, plătindu-ţi cu o neîndurătoare maliţie cine ştie ce infidelitate pe care o credeai uitată demult, maiestatea sa, Teatrul te pedepseşte, lăsându-te să te descurci singur în miezul pârjolitor al unei vrăji!

Scena dispare într-un fum roşcat, culoarea coşmarelor obişnuite când visezi că ai uitat pentru totdeauna textul piesei! În hăul căscat sub tine, tălpile învăţate cu siguranţa bătrână a scândurii îngheaţă, panicate. Hăul e acum abia locuit de un covor vechi, o mochetă fără gust, seacă şi cu desăvârşire surdă! Cortina e smulsă de vraja dezmăţată care hohoteşte cumplit, şi se topeşte, zdernţuită, în nori.

Adrian Pintea şi Clody Bertola în spectacolul „Pescăruşul“ – 1977

În cerul ucis abia vine să locuiască un bec banal care atârnă apatic. Şi el pare surd. Luminile scenei, miriadele sclipitoare, alungătoarele de fantome de regi şi de gânduri întortocheate de prinţi, scormonitoarele vesele ale cotloanelor aşternute cu praf orbitor, reflectoarele ameţitoare care topesc abisurile minţii, care fac spaimele lumii să îngenuncheze, distincte… s-au stins, veneţii mincinoase, şi au pierit într-o stranie clipă!

În locul lor, pe un perete bont şi surd şi acesta, desigur, o lamă de sticlă săracă pe care cineva a scris cu roşu de pompieri: TĂCERE!

Îţi scoţi haina de zi cu zi (vai, voi fracuri, armuri, veste de matadori şi mitre episcopale, coifuri şi veseli coturni!…) şi o aşezi pe spătarul scaunului din faţa unui pian ce pare şchiop, încercând să faci o umilă ordine în emoţii ca întotdeauna când te muţi cu chirie într-o nouă lume.

Şi ai rămâne pentru totdeauna astfel, vitreg şi covârşit de pedeapsa aceasta ciudată, departe de singura gară potrivită pentru sufletul tău însetat de călătorii, departe de scena teatrului iubită cu atâta speranţă grea, dacă nu s-ar petrece o minune, o iertare, o săvârşire de poveste, o răzbunare fără seamăn!

Şi iată-te, părăsitule, crezutule alungat dintre vise, cum vin la tine, făcându-şi semne prietenoase, întâi şoaptele, mângâindu-te, apoi primele rostiri care cresc, cuvintele zornăind în podoabe neasemuite şi scânteitoare, sunetele-veşminte, sunetele-paşi, cavalcadele, furtunile mărilor, uşile de safir şi oglindă deschizându-se, închizându-se cu foşniri celeste, clinchetele de pahare de argint şi râsurile zglobii care trezesc grădina în zori, plânsul şi şuieratul, cântecul trist şi zvonul pădurii în depărtările gândului, ruperile deznădăjduite ale ploii şi crivăţul ager, păsările pământului repetând în milioane de graiuri nepământene naşterea miraculoasă a cuvântului! Vocile!

Te ridici, fermecat şi vindecat de îndoială, pregătit de acum pentru un fel vrăjit de nesomn, surâzând glasurilor nevăzute şi întinzând larg braţele pentru a cuprinde darul fermecat care ţi se face! Întreaga insulă a lui Prospero e a ta! Toate vocile acestea sunt ale tale! Jocul cel nou începe aici, cu tine şi în tine colindă auzul stelelor! Minunile vocilor se caută, se întâlnesc şi se amână cu infinită graţie în eter!

Te apropii de microfonul din mijlocul odăii şi le chemi pe nume, aşteptând-o pe fiecare să îţi răspundă şi să te răpească de-acum. Aceasta este răsplata pe care ţi-o dă singura unealtă care ţi-a fost lăsată pentru munca de teatru: vocea.

Teatrul radiofonic.“

Text republicat cu acordul Institutului Naţional al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: Teatrul Bulandra

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

Page 1 of 3012345...102030...Last »